Din asta am dedus că Leny Caler mă căuta pe mine. Am citit şi eu jurnalul actriţei, mi-a plăcut mult. Dianei i-a surâs şi ei ideea unui astfel de spectacol şi am început să-l căutăm pe Sebastian. Ce actor oare ar putea să joace???? Eram proaspăt îndrăgostită de Marius Manole, cu care jucasem într-o piesă. Îmi plăceau seriozitatea lui, maturitatea artistică, greutatea gândurilor, umorul lui moldovenesc, graţia şi vulnerabilitatea lui, şi într-o zi i-am cerut o întâlnire. I-am spus despre proiect, i-am povestit despre Sebastian, despre lumea de altădată a Bucureştiului, despre Jocul de-a vacanţa, despre această actriţă, Leny Caler. Când ne-am despărţit, i-am spus: "Eu doresc oricum acest spectacol, scenariul e tare frumos şi tu ai putea fi un Sebastian grozav, ca nimeni altul. Mie nu-mi dă
Şi aşa am început, studenţeşte: ne întâlneam toţi trei şi făceam paşi nesiguri. Şi într-o zi, Diana ne-a zis că avem noroc, că suntem compatibili actoriceşte. "Puteţi face un cuplu bun", ne-a spus. E posibilă această iubire imposibilă. A fost mai mult decât o indicaţie. A fost o perfuzie cu îndrăzneală. Am pornit cu un curaj comic pe nisipuri mişcătoare. Eram destul de ocupaţi şi eu şi Marius, dar ne întâlneam zilnic cuminţi şi silitori. Diana era tiranică la repetiţii, Marius se enerva la indicaţii, eu eram cuminte şi ascultătoare. Am fi vrut să jucăm nu numai povestea de iubire, ci şi scenele din Jocul de-a vacanţa. Diana a spus "nu, nu categoric". Eu nu am întrebat nimic, dar Marius ar fi vrut să-l joace pe Ştefan Valeriu. Merita! Dar din cauza vârstei mele!!!!!! Ei, dacă nu se poate, nu se poate. E drept că mă şi vedeam alergând, dansând, cântând, sărind; să arăt ce pot. Dar Diana ne-a spus: "Veţi sta la două mese, nemişcaţi, nu vă veţi atinge, ca o lectură, şi eu cred că puteţi să fiţi minunaţi. Să nu cumva să ieşiţi din jocul de lectură!"
Pe parcurs am fost chemaţi la Festivalul Babel de la Târgovişte, al lui Ranin, iar noi nu eram gata, şi într-o zi am chemat-o să ne vadă pe actriţa Paula Niculiţă, spectator pretenţios şi dur. A fost primul cuvânt bun despre încercarea noastră teatrală. În ziua spectacolului, ne-am suit într-o maşină şi am alergat la Târgovişte, seara aveam amândoi spectacol în Bucureşti. Am ajuns cu sufletul la gură, ne-am îmbrăcat pe fugă, Diana avea filmare, n-a venit cu noi... Tremuram, eram confuzi, speriaţi, sala era plină de critici şi oameni de teatru.
Pur şi simplu, se năşteau personajele, lumea lor, spectacolul. Când am terminat, am fugit la maşină, căci atunci când ai spectacol seara, nu e de joacă.... Şi minune!!!! La maşină au venit ziarişti, cronicari, spectatori şi Luca. Luca Rusu, de nouă ani, care ne-a iubit pe amândoi, pentru că înţelesese cel mai bine povestea de iubire dintre cei doi. Sebastian şi Leny Caler. Cine ştie cum s-au aşezat planetele în ziua aceea în zodia lui Luca, dar el a fost cel mai bun spectator pe care l-a avut Marea dragoste...
Şi toţi ne spuneau lucruri frumoase, şi toţi ne lăudau şi noi ne grăbeam să plecăm, căci era ora 17 şi seara aveam spectacol. Odată născut spectacolul, am prins curaj. L-am jucat în multe locuri, uneori ne-am simţit extrem de singuri şi neînţeleşi, iar alteori am atins starea de graţie. Spectacolul acesta are cel mai frumos text pe care-l poate juca o actriţă trecută, coaptă, la care nu se mai uită nimeni, dar care poate reface graţia unei vârste tinere. E un noroc! Un mare noroc!
Marţi, 16 august 2011, am luat premiul VIP, iar vineri, 19 august 2011, jucăm la Godot, îmi bate inima tare de câte ori jucăm. Începem să călătorim pe alte coordonate, în alt timp, pe altă structură, şi suntem noi, numai noi şi lumea lui Sebastian - drumul e lung şi ai impresia că eşti veşnic. Mă simt o câştigătoare, pentru că rişti, ca actor, cu astfel de roluri. Sunt roluri de curaj. Am învăţat în viaţa mea să mă las dusă de val. Trebuie să-ţi aduni forţele când vremea îşi face de cap. În lumea vulgară, voit vulgară, în care trăim azi, cu spectacolul acesta, sufletul meu e la locul lui.
*****
Mihail Sebastian
Cine a fost Mihail Sebastian?
Eseist, cronicar dramatic, romancier, dramaturg, scriitor! O pasăre fără somn. "Orice roman este o confesiune", spune el.
Romane: Fragmente dintr-un caiet găsit, Oraşul cu salcâmi, Accidentul, Femei, De două mii de ani, Cum am devenit huligan, Jurnal - un document psihologic siu de epoca
Teatru: Jocul de-a vacanţa, Steaua fără nume, Ultima oră, Insula
Jurnalul lui Sebastian a stârnit valuri uriaşe. Din cauza acestui jurnal, în Israel i se reproşează mult, mai mult decât i se apreciază. Despre Jurnal au scris nenumărate personalităţi: Nicolae Cajal, Gabriela Adameşteanu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Leny Caler, Radu Cosaşu, Geo Şerban, Dan C. Mihăilescu, Eugen Simion... Jurnalul are, în primul rând, o valoare documentară inegalabilă - o sursă informativă despre societatea interbelică.
Jurnalul lui Sebastian este una dintre cele mai fascinante cronici ale epocii. O notă aparte a scriiturii. Încă din primele pagini, Sebastian scrie: "Din momentul în care renunţi să fii singur, totul e pierdut". Din păcate, nu am putut folosi mai nimic din Jurnalul lui Sebastian pentru acest spectacol din cauza... politrucilor de altădată care şi-au schimbat părul, dar năravul ba...
Dar am folosit Jurnalul lui Leny Caler despre care am să citez din B. Elvin: "O confesiune pudică şi publică. Autoarea tace multe. N-o tulbură regretele, nu o otrăvesc resentimentele, simţi respectul, simţi mândria, scrie simplu şi direct." Graţie lui Geo Şerban şi Mariei Marian, ne-am bucurat de Leny Caler. În ceea ce ne priveşte pe noi, cei cinci care aparţinem astăzi spectacolului pe care-l jucăm la Godot, acest loc cu spirit benefic unde lucrurile se aşază bine şi frumos, nu sunt multe de spus. Veniţi şi ne vedeţi, dacă aveţi puţin timp. Ana-Ioana Macaria (Corina), Istvan Teglas (Ştefan Valeriu), Rodica Mandache (Leny Caler), Marius Manole (Mihai Sebastian) în regia Dianei Mihailopol, vă aşteaptă cu drag.