Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Cui i-e frică de Virginia Woolf?

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cronică de (mai mult de) 5 rînduri - Cui i-e frică de Virginia Woolf? în Festivalul Undercloud, 2011


Simona Tomescu

septembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cui îi este frică de o goliciune extremă, de o expunere fără epiderma iluziilor în faţa celuilalt dar şi la întâlnirea cu propria conştiinţă? Iată întrebarea la care îşi propun să răspundă într-o noapte patru personaje, târziu, după ora două.

Martha (Florina Gleznea) şi soţul ei, George (Ionuţ Grama), un profesor de istorie ratat, care nu s-a ridicat niciodată la nivelul aşteptărilor soţiei sale, fiica lui "tati", director de universitate, primesc "din obligaţie" vizita unui cuplu superficial. Intruşii sunt Nick (Emil Mandanac), un profesor de biologie cu "potenţial", arian prin înfăţişarea şi Honey (Sânziana Nicola), mare amatoare de brandy.

Atmosfera de petrecere este întreţinută de refugiul în alcool şi în poveşti, la frontiera dintre real şi imaginar, iar George, "domnul Mocirlă" este maestrul de ceremonii. Timizi la început şi şocaţi de comportamentul gazdelor care îşi etalează indiscret problemele de cuplu, musafirii vor sucomba acestei condiţii mlăştinoase, activaţi (poate şi) de numărul sticlelor care se golesc. Tirada reproşurilor naşte un spectacolul usturător al propriilor frustrări şi neputinţe.

Asistăm la un dublu război domestic în care nu există reguli, lucruri intangibile şi în care violenţa fizică şi psihică nu cunoaşte zgârcenie. Oare ce îi mai ţine împreună pe George şi pe Martha, pe Honey şi Nick care nu (mai) au reţineri în a-şi scoate scheletele din dulap şi a face paradă cu ele? Cine este ţapul ispăşitor pe care îl va mânca lupul cel rău?

Scenografa Alexandra Penciuc propune un decor minimalist, casant, dispus dezordonat. Tronează o instalaţie bizară, formată dintr-un suport metalic, cu furtunuri de perfuzie, ţinând suspendate pahare şi sticle goale. Spectatorul primeşte astfel indicii despre fragilitatea metodelor prin care cele două cupluri încearcă să-şi rezolve problemele şi să-şi revitalizeze relaţiile. De remarcat limbajul lipsit de pudoare, viu, crud, care stârneşte hohote de râs şi stoarce lacrimi la suprapunerea cu personajele şi jocul foarte bine sudat al tinerilor actorilor, tensionat şi verosimil. Atât de verosimil, încât discordanţa dintre vârsta acestora şi cea a personajelor pe care le interpretează (de exemplu, Martha şi George au un băiat care merge la facultate) trece aproape neobservată, devenind o tehnică a povestirii în ramă: într-unul din jocurile iniţiate pentru plăcerea musafirilor, gazdele se proclamă părinţi.

Replicile se succed natural, trăirile personajelor sunt interiorizate şi redate fără exagerări. Revelaţia Marthei privind existenţa lui George în viaţa ei, regăsirea celor doi soţi în prezenţa lui Nick şi scena finală sunt doar câteva din momentele de intensitate în care talentul actorilor reuşeşte să creeze o rezonanţă aparte în sală.

Cui îi este frică să trăiască acceptându-se şi acceptându-i pe ceilalţi fără mici îmbunătăţiri sau fără mari reproşuri? Marthei, cu siguranţă, îi este frică de Virginia Woolf, am aflat la sfârşit. Şi mie. Şi publicului prezent, dovadă fiind aplauzele sincere şi emoţionate.



 Toate articolele despre Cui i-e frică de Virginia Woolf?
 Toate articolele despre Festivalul de teatru Undercloud, 2011


0 comentarii

Spacer Spacer