Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul de film de animaţie anim'est 2011

Polonia şi Se-ma-for - în prim-plan la Anim'est, 2011


Comunicat de presă

august 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Polonia - una dintre ţările central-europene cu mare tradiţie în filmul de animaţie - este protagonista din 2011 a secţiunii Ţară Invitată la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est. În plus, prestigioasa casă de producţie Se-ma-for - cel mai important producător de film de animaţie cu păpuşi, la nivel mondial - beneficiază de o retrospectivă cuprinzătoare, în cadrul secţiunii Studio Invitat.

Pentru prima dată în România, Anim'est propune iubitorilor de film o selecţie cuprinzătoare a celor mai bune lung şi scurtmetraje de animaţie produse de-a lungul timpului în Polonia, în anul în care co-producţia româno-poloneză Crulic - Drumul spre dincolo (r. Anca Damian, 2011), deschide oficial festivalul, iar South Park-ul european, aşa cum a fost supranumit Jeż Jerzy (r. Wojtek Wawszczyk, Jakub Tarkowski, Tomasz Leśniak, Polonia, 2011), concurează în Competiţia de Lungmetraj.

Trei lungmetraje şi două programe de scurtmetraj - unul dedicat clasicilor filmului de animaţie polonez de dinainte de 1989, celălalt - celor mai importante filme realizate după căderea Cortinei de Fier, vor oferi publicului Anim'est o sinteză a celor mai importante realizări ale animatorilor polonezi.

 

Studioul din Łódź, Se-ma-for (acronim pentru Studio Małych Form Filmowych - Studio of Small Film Forms - Studio de Scurtmetraj), este una dintre cele mai importante case de producţie din lume dedicate filmului de animaţie stop-motion, cu păpuşi sau obiecte. Fondat în 1947 şi producând atât filme de animaţie, cât şi seriale TV (desene animate), studioul are în palmares două Premii Oscar pentru Cel mai Bun Scurtmetraj de Animaţie - pentru Tango (r. Zbigniew Rybczyński, 1981), în 1983, respectiv Peter and the Wolf (r. Suzie Templeton, Polonia-SUA-Norvegia-Marea Britanie-Mexic, 2006), premiat de Academia Americană de Film în 2008. Cele două filme-hit, ambele răsplătite, la distanţă de un sfert de veac, şi cu Marele Premiu la Festivalul de Film de Animaţie de la Annecy, dar şi cu distincţii importante la festivaluri de film de animaţie precum cele de la Ottawa sau Cracovia, sunt capetele de afiş ale celor două programe de scurtmetraj aduse de Se-ma-for la Bucureşti, care mai cuprind titluri precum Ichtys (r. Marek Skrobecki, 2005), câştigător al Premiului pentru Cel mai bun Scurtmetraj de Ficţiune la prestigiosul festival de film de animaţie de la Ottawa în 2005 sau Danny Boy (r. Marek Skrobecki, 2010), răsplătit cu Premiul pentru Cel mai bun Film din secţiunea Umbre - Scurtmetraj la ediţia 2011 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
 
Studioul polonez organizează, anual, un important festival de film realizat în tehnici stop-motion - în Łódź, dar şi la Lugano, în Elveţia, unde compania are o filială.
 
Pe lângă programele de filme multi-premiate, clasice sau contemporane, publicul Anim'est va putea întâlni membri ai comunităţii de animatori din Polonia, veniţi pentru a prezenta peliculele şi a răspunde întrebărilor spectatorilor celui mai important festival de film de animaţie din România.

 

Programele Ţară Invitată: Polonia şi Studio Invitat: Se-ma-for sunt organizate cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.
 
Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Anim'est va avea loc în perioada 7-16 octombrie 2011 la Cinema Patria, Sala ArCuB, Cinema Union şi Club Control din Bucureşti. Pentru prima dată pentru un eveniment major de film din România, Anim'est va organiza o ediţie specială, la Chişinău, Republica Moldova, în perioada 3-6 noiembrie 2011.
 
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, membrul al reţelei pan-europene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este'n'est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ogilvy.
Parteneri instituţionali: ArCuB, AFCN, ICR, Centrul Cultural American, Japan Foundation, Institutul Polonez din Bucureşti, Institutul Francez din Bucureşti, Centrul Ceh
Parteneri: AXN, Tarom, Mindshare, Canon, Adobe, Noumax, F64, Canyon, Senior Interactive
Maşina oficială: Opel
Clubul festivalului: Ctrl-Shift
Susţinut de: The ONE, Business Magazin, Mediafax.ro, gandul.info, Apropo.ro
Parteneri media: Evenimentul Zilei, Ring, Kamikaze, YachtExpert, Carpatair, OOPS Media
Parteneri media online: Cinemagia.ro, Port.ro, Hipmag.ro, ArtActMagazine, Metropotam.ro, Feeder.ro, Filmetari.com, Filmreporter.ro, Cinefan.ro, 121.ro, b365.ro, Veiozaarte.ro, Daazo.com

Descarcă programul Anim'est, 2011 aici..




 Toate articolele despre Festivalul de film de animaţie anim'est 2011


0 comentarii

Spacer Spacer