Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu 2011

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Deschiderea Festivalului Internaţional George Enescu, 2011,


Marcel Frandeş

septembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ediţia a XX-a a Festivalului George Enescu, desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, a debutat la 1 septembrie 2011, prin concertul Residentie Orkest - Filarmonica din Haga, dirijată de Christian Badea.

Pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, au urcat pe rând, pentru a rosti câteva cuvinte: Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului George Enescu, Andrei Pleşu, istoric de artă, fost ministru al Culturii şi al Afacerilor Externe, şi Kelemen Hunor, actualul ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional. Domniile lor au exprimat bucuria faptului că, deşi în condiţii de criză economică, festivalul se menţine la înalte cote artistice, iar publicul este foarte dornic să asculte muzică.

Repertoriul interpretat de artiştii olandezi a fost unul deosebit de frumos şi dificil sub aspect stilistic: Simfonia I, în Mi bemol major, op. 13 de George Enescu şi Simfonia nr. 10 în mi minor, op. 93 de Dmitri Şostakovici.

Residentie Orkest / The Hague Philharmonic, astăzi una dintre cele mai reputate orchestre din Olanda şi din Europa, a fost fondată în anul 1904, de Dr. Henri Viotta, care a fost totodată şi primul ei dirijor principal. Pe vremea aceea, ansamblul simfonic a beneficiat de colaborarea cu nume de prestigiu ale artei dirijorale: Arturo Toscanini, Bruno Walter, Leonard Bernstein şi Knappertsbusch Hans, care au promovat lucrări ale compozitorilor Richard Strauss, Igor Stravinsky, Max Reger, Maurice Ravel, Paul Hindemith şi Vincent d'Indy. După al Doilea Război Mondial, între anii 1949 - 1973, Willem van Otterloo este cel care a devenit dirijor-şef al Orkest Residentie. El a contribuit la creşterea reputaţiei orchestrei, prin combinarea interpretărilor de mare performanţă cu alegerea unor repertorii curajoase. La conducerea ansamblului orchestral i-au succedat dirijori precum Jean Martinon, Ferdinand Leitner, Hans Vonk, Evgheni Svetlanov şi Jaap van Zweden. În septembrie 2005, estonianul Neeme Järvi a devenit dirijorul Orkest Residentie. În anul 2008, Orkest Residentie a primit aprecieri critice favorabile pentru interpretarea operei Saint François d'Assise de Olivier Messiaen, foarte rar cântată. În 2009, orchestra s-a bucurat de un mare succes, în turneeul efectuat în China (Xiamen, Shanghai şi Beijing). Numeroase înregistrări sunt făcute în colaborare cu Casa de discuri Philips.

Dirijorul Christian Badea are un repertoriu cuprinzător, de la clasicism şi romantism la lucrări foarte variate stilistic din secolul al XX-lea, de Dmitri Şostakovici, Arnold Schönberg, Igor Stravinski, Sergei Prokofiev, Leoš Janáček, Béla Bartók, Vaughan Williams, Benjamin Britten, Olivier Messiaen, György Ligeti sau Hans Henze. De asemenea, repertoriul său liric cuprinde peste 80 de titluri. Artistul a dirijat mai mult de 160 de spectacole la Opera Metropolitan din New-York, dar şi în alte mari teatre lirice din lume, ca Opera de Stat din Viena, Covent Garden, Opera Bavareză de Stat din München şi Opera de Stat din Hamburg.

În prima seară a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional George Enescu, minunatul ansamblul simfonic aflat sub bagheta lui Christian Badea a încântat numerosul public aflat în Sala Palatului, dar şi în faţa micilor ecrane. Am ascultat cu vădit interes cele două lucrări muzicale de stiluri complet diferite. Prima Simfonie enesciană - cea care prin tradiţie deschide Festivalul - a avut premiera în 21 ianuarie1906, la Théâtre du Châtelet din Paris, fiind interpretată atunci, în cadrul concertelor conduse de Édouard Colonne. Enescu avea pe atunci 25 de ani. Această primă simfonie enesciană este de factură clasico-romantică, fiind în acelaşi timp foarte apropiată în conţinut, expresie, cât şi în modul de elaborare armonico-polifonică de spiritualitatea germană şi austriacă (Johannes Brahms). Totodată, se resimte  influenţa franceză (César Franck, Vincent d'Indy), prin structura tripartită şi termenii agogici utilizaţi. Muzica lui Enescu are o fluenţă deosebită. Totuşi interpretarea din seara de 1 septembrie 2011 mi s-a părut puţin cam secţionată. Melodia nu se închega suficient, totul era prea rigid. Semnalul de deschidere din prima mişcare a simfoniei, Assez vif et rythmé, acel unison, a fost umbrit de imperfecţiuni tehnice. Probabil şi-a spus cuvântul, faptul că artiştii au stat pe scenă fără să cânte ori să preludieze, ascultând discursurile invitaţilor, ce însumau aproape 20 de minute. În partea a doua, Lent, solo-ul violoncelului era frumos timbrat, dar atmosfera generală părea lâncedă, lipsită de poezie. Am ascultat şi versiuni mai reuşite ale acestei lucrări.

O bună parte a publicului aflat în Sala Palatului nu ştie că între părţile unei lucrări nu se aplaudă. Este vorba despre necesitatea păstrării vrajei muzicii şi între macrostructurile ei formale, deoarece tăcerea face parte din muzică, iar contrastele de tempo, expresie şi caracter, ce apar la aceste graniţe convenţionale ale discursului, constituie o surpriză.

După pauză, totul s-a schimbat. Parcă începea un alt eveniment muzical. Ascultam o altă orchestră condusă de un alt dirijor. Muzica lui Şostakovici era interpretată autentic. Christian Badea a surprins şi redat excelent dramatismul ce transpare din expresia muzicală esenţializată a primei părţi, Moderato din Simfonia nr. 10. Acele teme de factură rusă, cu semnificaţiile lor psihologice, aveau o mare determinare în dezvoltarea şi transformarea sensului lăuntric. Allegro-ul a beneficiat de toate trăsăturile unui Scherzo concis, contrastant. Chiar dacă lucrarea nu este programatică, umbra opresantă a lui Stalin răzbate în această mişcare clocotitoare.

În partea a treia a simfoniei, Allegretto, se putea distinge precun un strigăt dureros, motivul-monogramă re, mi bemol, do, si (D.S.C.H.). Şostakovici includea pentru prima dată acest acronim într-o lucrare de-a sa. Minunat a sunat şi obsedanta temă a cornilor, cu expresia lor pastorală. Finalul simfoniei, Andante-Allegro, aduce un optimism (echivalentul morţii dictatorului rus). Interpreţii olandezi readuceau temele din mişcările precedente, cu virtuozitate şi dezinvoltură.

Aplauzele prelungite ale publicului au răsplătit din plin elanul artistic al interpreţilor şi măiestria dirijorului Christian Badea.

Descarcă programul Festivalului Enescu, 2011 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2011


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Interviurile Festivalului Enescu, 2011: Daniele Gatti, Marius Constantinescu
 Interviurile Festivalului Enescu: Hélène Grimaud, Marius Constantinescu
 Interviurile Festivalului Enescu: Ian Bostridge, Marius Constantinescu
 Interviurile Festivalului Enescu: Antonio Pappano, Marius Constantinescu
 Interviurile Festivalului Enescu: Johan Botha, Marius Constantinescu
 Toate articolele despre Festivalul George Enescu 2011


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer