Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Veneţia, 2011

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Venice, vidi, vici (5) - Festivalul de la Veneţia, 2011


Codruţa Creţulescu

septembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După o duminică deloc ideală în ceea ce priveşte filmele, luni am văzut cel mai bun film din festival despre care, însă, n-o să vă spun nimic deocamdată - planul este să-l las pentru gala de premiere, când am două variante: fie câştigă, şi atunci cronicuţa e cum nu se poate mai binevenită, fie nu câştigă, iar atunci cronicuţa e de-a dreptul necesară pentru a vedea cine şi de ce ar fi trebuit să câştige. Enfin... Cum ziua de luni a fost mai scurtă la capitolul vizionări, trec iute la marţea ce a stat sub semnul celor trei ceasuri rele: în ordine, Wuthering Heights al Andreei Arnold (competiţie), Maternity Blues al lui Fabrizio Cattani (Controcampo) şi The Moth Diaries al lui Mary Harron (în afara competiţiei).


Aşadar - avem un roman clasic, La răscruce de vânturi, ecranizat în stil minimalist de către Andrea Arnold, cu un actor de culoare, James Howson (debutant), pe post de Heathcliff. În prima oră bate vântul iar Heathcliff şi Cathy, copiii, se plimbă prin cadru, moţăie prin colţuri întunecate, aleargă prin ploaie, sar garduri şi tac. Tac cu patimă, tac cu pasiune. De-a lungul celei de-a doua ore, lucrurile se schimbă: continuă să bată vântul, dar cum Heathcliff şi Cathy au crescut, mersul relaxat prin cadru a câştigat teren, iar săritul de garduri a fost în locuit cu pânditul la ferestre şi cu pătrunsul pe neanunţate în case străine. Şi-ţi doreşti să se fi tăcut în continuare, pentru că replicile sunt cel puţin caraghioase: "Don't torture me!" urlă Heathcliff la un moment dat, relativ din senin şi trezindu-i din moţăială pe cei care au cedat încă din timpul primei ore. Încercând să apăr filmul - nici nu ştiu precis de ce, dat fiind că Andrea Arnold mi se pare la fel de supra-evaluată ca Steve McQueen -, aş spune că intenţia autoarei este cât se poate de admirabilă: dezbrăcarea romanului (care are uriaşul dezavantaj de a fi ecranizat cam o dată pe an, drept care nu prea mai lasă loc unor viziuni originale) de orice emoţie romantică pentru... Şi aici apare problema - îmi scapă motivul pentru care Arnold a făcut această alegere stilistică. Tot ce rămâne post vizionare este ideea, nu musai pozitivă, cum că, în mâinile potrivite, o bucată de literatură clasică adorată de generaţii poate să devină o plictiseală de proporţii. Dar cu un sound design de excepţie, totuşi.


La Maternity Blues am fost dintr-un singur motiv - coprotagonistă a filmului e Monica Bârlădeanu, într-un rol de compoziţie (o cântăreaţă cu oareşce succes în anii '90, care şi-a sufocat copilul cu o pungă) ce implică lipsa totală a machiajului, comportament semi-vulgar, atitudine de bully şi o scurtă scenă de sex pe masă. Rol care, cu un scenarist decent şi cu un regizor cu o brumă de talent, ar fi avut toate datele să fie memorabil, căci Monica şi colegele sale de platou fac totul pentru a contura nişte personaje credibile, efort pe care filmul nu-l merită... Din păcate, nu e cazul. Scenariul e jale (replicile sunt artificiale, lipsite de oralitate şi mai seci decât o nucă veche de 5 ani) şi regizorul n-are nimic în comun cu cinema-ul (avem, practic, o înşiruire de scene fără legătură una cu cealaltă - başca unele care n-au nici o noimă în economia filmului -, personaje a căror prezenţă nu e justificată şi o serie de flashback-uri redundante / obositoare). Mai mult decât atât, subiectul în sine putea fi un excelent studiu de caz: Maternity Blues e povestea unor femei care, din varii motive (cel mai adesea depresia post-partum), şi-au ucis copiii, ceea ce, potrivit viziunii scenaristico-regizorale, nu le transformă în monştri, ci în victime ce trebuie înţelese. Beleaua e că Fabrizio Cattani, pe lângă lipsa acută de talent, mai face dovadă şi de-o lipsă totală de obiectivitate - cele patru personaje principale au mici defecte dar, per general, sunt pâinea lui Dumnezeu şi faptul că şi-au omorât copiii e aşa, un soi de accident... Wow!


Convinşi că mai rău de atât nu se poate, am intrat în grup (cu Andrei, Mihai, Dana Enulescu şi Dana Duma, jurată FIPRESCI) la The Moth Diaries, al lui Mary "American Psycho" Harron. Prezentat, după cum spune şi titlul, sub formă de jurnal, The Moth Diaries e un soi de Twilight pentru fetele cuminţi, de pension, cu înclinaţii romantice şi cu toţi hormonii acasă: Rebecca (Sarah Bolger) şi Lucy (Sarah Gadon, în dublă calitate la Veneţia, studentă în Moth Diaries şi doamna Jung în A Dangerous Method) învaţă la un pension catolic plin de fete isteţe, drăgălaşe şi de treabă. Armonia şcolii e distrusă de apariţia Ernessei (Lily Cole, în Wednesday Addams mode), care pare să fie vampir, sau femeie molie, sau fantomă, sau... mă rog, situaţia ei nu este prea clară, dar sunt sigură că nu are colţi, că nu ronţăie lână şi că o vede toată lumea bine-mersi. Şi care, perfect banal, îşi doreşte o prietenă cu care să-mpartă veşnicia. În lipsă de miză originală, Mary Harron pune la bătaie un întreg arsenal de rime vizuale tipice horror-ului gotic (zgomote ciudate, vânt care bate-n ferestre, uşi încuiate, rochii vaporoase, morţi suspecte şi o cantitate serioasă de sânge) dar, per general, filmul rămâne teribil de cuminte şi deloc subversiv. Un fel de fac pipi dar nu scot... mă-nţelegeţi.



 Toate articolele despre Festivalul de film Veneţia, 2011


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Codruţa Creţulescu


Alte articole

 The Best of Venezia 68 (2011), Dana Enulescu
 Le parole del Cinema (3) - Festivalul de la Veneţia, 2011, Andreea Dobre
 Venice, vidi, vici (8) - Festivalul de la Veneţia, 2011, Codruţa Creţulescu
 Venice, vidi, vici (7) - Festivalul de la Veneţia, 2011, Codruţa Creţulescu
 Venice, vidi, vici (6) - Festivalul de la Veneţia, 2011, Codruţa Creţulescu
 Toate articolele despre Festivalul de film Veneţia, 2011


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer