septembrie 2011
Festivalul George Enescu 2011
"Eleganţa maturităţii" - acestea au fost cuvintele care s-au plimbat o seară întreagă prin mintea mea drept titlu de articol, după ce l-am văzut pe maestrul Zubin Mehta la pupitru şi mai apoi, aşezat la o masă, dând autografe fanilor dornici să-şi amintească peste ani că au stat la câţiva centimetri de dirijor.

N-am vrut să încep textul cu ele, nu obişnuiesc să încep textul cu titlul - mi s-a părut că sună al naibii de pompos, traduc încă din franceză, iar în română nu sună nici pe departe atât de dezinvolt ca în limba lui Guitry. Încă mi-e plină mintea de acordurile Adagietto-ului lui Mahler, una dintre cele mai mişcătoare versiuni auzite până acum pe care o voi avea în minte cel puţin până voi termina de scris aceste rânduri.

Mehta este sinonim cu eleganţa. "Eleganţă" a fost primul cuvânt care mi-a venit în cap observându-l. Cât şi detaşarea clară, a maturităţii unui mare muzician, impresionant prin măiestria cu care sculptează fiecare sunet. Energia lui m-a făcut să trepidez şi să-mi doresc să scriu, chiar dacă nu am mai făcut-o niciodată pe această zonă.

*****

Prima zi maestrul a cucerit cu un integral Ceaikovski. Andante Cantabile pentru violoncel şi orchestră: s-a aplaudat mai repede decât permitea partitura (suntem puţin cam prea experţi la treaba asta, la Enescu s-a aplaudat din plin, frenetic şi înainte de sfârşit). Însă Maestrul care-şi stăpîneşte nu numai orchestra, ci şi publicul, a recuperat momentul cu umor cerând publicului... să aplaude prima vioară. Ceea ce a dat un nou val de aplauze, molto vivace.

Celebrul concert pentru vioară în Re major interpretat de Vadim Repin putea fi ilustrarea declaraţiei lui Yehudi Menuhin: "simply the best and most perfect violinist that I have ever had the chance to hear". Reascultând însă acasă versiunea acestui concert (un fel de Queen al muzicii clasice) sub conducerea lui Gergiev, realizez că Repin avusese o zi fără la Enescu.

Specializat în muzică rusă şi franceză atât a secolului XX cât şi contemporană, solistul rus a colaborat cu dirijori ca Gergiev, Simon Rattle sau Yehudi Menuhin şi parteneri celebri: Lang Lang, Evgheny Kissin, Martha Argerich sau Mischa Maisky. Este un mare violonist, dar scânteile pe care le aşteptam mă tem că au rămas probabil ascunse undeva între pernele catifelate ale Hiltonului. Interpretarea în forţă şi tehnică, nu m-a impresionat. Minunata vioară pe care Repin cântă de anul trecut, o Guarneri del Gesù 1743 Bonjour, a sunat frumos între mâinile lui... însă nu a reuşit să vrăjească de data asta.

Frumos echilibrat si înconjurat de forţa liniştită şi controlată a lui Mehta şi a muzicienilor lui, la un moment dat un gând ghiduş m-a împuns privind reacţiile dintre solist şi dirijor: "... şi dacă Janine Jansen ar fi fost în locul lui?". Bis-ul executat împreună cu orchestra, ceea ce este rar, mi-a plăcut prin armonia cu ea - ar fi fost minunat să fi fost mai prezentă şi în timpul concertului.

Cu simfonia a patra şi singur pe scenă, Mehta a redevenit stăpîn absolut. Mă uitam în jur, la oamenii subjugaţi de viorile tipice ceaikovskiene şi secţia de alămuri pe care le recunoşti oriunde ai fi - va fi greu pentru orchestra "after Mehta" şi pentru mine trezirea la viaţă după festival. Stăpînirea şi concentrarea cu care Mehta îşi conducea oamenii este o evidenţă, atenţia şi eleganţa lui se răsfrângeau dincolo de orchestră. Sigur şi destins, cunoaşterea şi creativitatea lui într-ale muzicii parcă nu au limite. El nu interpretează - tălmăceşte.

Dintr-un fel de automatism mă uit totdeauna cum îşi "gerează" fiecare dirijor partitura, ce mici reflexe si tabieturi au. Un prieten dirijor îmi spusese că un bun dirijor vine cu partitura învăţată, nu are nevoie de ea în timpul concertului. Evident Mehta nu are partitură - la cei 75 ani ai săi, oare de câte ori a interpretat concertele pe care le-a dat în ultimele zile?

După ropotul de aplauze, Mehta, cu simplitate şi fără să se lase mult rugat, a anunţat într-o română lipsită de accent "Ceaikovski - Vals, Lacul Lebedelor". Un vals pe care îl ştim cu toţii ca o amintire din copilărie, un clasic cu armonii precise, transparente ca un pahar cu apă care nu iartă nici cea mai mică impuritate. S-a bucurat de fiecare notă, dăruindu-ne versiunea lui, exerciţiul fiind pentru el la fel de important ca şi concertul.

Îmi răsună în minte frazele lui Marius Constantinescu "Concertul fără bis e ca nunta fără tort cu etaje de frişcă. Cerem bis-ul că îl vrem sau că e must-have-ul colecţiei Enescu toamnă 2011?".

***

Ultima seară a fost impresionantă. Când crezi că nu se mai poate, e loc de mai mult. Întotdeauna. Interpretarea lui Mehta a muzicii lui Enescu este cea mai apropiată de cum îmi imaginez că ar trebui să sune - autentică şi românească.

Senzaţia că nimeni nu s-a impregnat realmente de "sunetul" nostru înainte de a repeta opera lui m-a stăpânit tot festivalul. Cu toţii îl trec prin filtrul personal şi uită esenţialul - Enescu era român (după versiunea foarte slavă a lui Gergiev, nu pot să nu mă întreb oare cum ar suna Enescu interpretat de asiatici?).

Din nou, când Mehta este singur cu orchestra, magia lui şi energia palpabilă intervin. Mahler şi simfonia a cincea sună din alte sfere, emoţia este aşa de mare încât uit şi de afurisita acustică a sălii pentru care muzicianul a cerut schimbări radicale până data viitoare. Ce meserie, să-ţi dai silinţa toată viaţa să fii atât de perfect tehnic încât să ajungi să cânţi numai cu sufletul şi celor care ştiu să ţi-l asculte.

***

Mehta este un moment ireal de frumuseţe, suspendat în timp pe care doreşti să-l păstrezi ca într-un ierbar al emoţiilor tale, nealterate de trecerea vremii sau sentimentelor. La finalul serii ies încet, încercând să nu pierd nimic din ce-a fost "momentul Mehta". Caut un disc cu maestrul ca să mă mai domolesc şi aflu că e pregătită o şedinţă de autografe. Nimic nu e întâmplător, îmi spun şi mă hotărăsc spontan să-i mulţumesc maestrului pentru aşa o seară extraordinară şi o bucurie atât de intensă. Îmi semnează elegant CD-ul, sunt mai preocupată să-i mulţumesc şi să-l întreb dacă se simte obosit decât să-i dau numele meu, pe care evident nici nu mă gândesc să-l dau pentru dedicaţie. Se uită lung la mine, mulţumeşte, se uită atent la ce disc am ales înainte de-a semna. Semnează atent, caligrafic, punctat aşa cum dirijează, cunoscându-şi perfect spaţiul.

A doua zi, aflu că propria-mi mamă, pe care nu o ştiam "mehta-niană", ceruse şi ea în 1966 tot la Bucureşti la Sala Palatului un autograf maestrului, lucru foarte neobişnuit pentru ea. Am zâmbit - viaţa e plină de coincidenţe frumoase.

Descarcă programul Festivalului Enescu, 2011 aici..

6 comentarii

  • Iubire si profesionalism de jurnalist
    Florescu Crina, 26.09.2011, 11:41

    Un articol plin de vibrato si eleganta nascut din iubirea si profesionalismul unei jurnaliste.Il voi reciti.Multumesc Ioana.

    • RE: Iubire si profesionalism de jurnalist
      Ioana Nicolescu, 19.12.2011, 18:07

      Crina, va multumesc frumos de apreciere si ma bucur mult ca v-a placut. Sper sa va placa si celelalte articole, mi-am promis sa scriu aici doar despre lucrurile care ma misca si pe care imi doresc sa le transmit la cat mai multa lume. Eu va multumesc :-)

  • Excelent
    Valeria, 26.09.2011, 17:47

    Foarte interesant articol, intr-un limbaj plin de poezie si sensibilitate. Voi urmari aceasta jurnalista, comentariul ei mi-a facut o deosebita placere - am retrait concertul si felul unic de a "lucra" al lui Zubin Mehta.

    • RE: Excelent
      Ioana Nicolescu, 19.12.2011, 18:10

      Imi face mare placere sa stiu ca v-a placut - fara sensibilitate nu am putea aprecia ce este in jur si nici scrie. Va multumesc si va astept cu drag si cu noi articole :-) O seara frumoasa.

  • superb
    raluca z, 29.09.2011, 22:26

    superba descriere, foarte lirica dar deloc siropoasa, m-a transpus in atmosfera concertului!

    • RE: superb
      Ioana Nicolescu, 19.12.2011, 18:13

      Multumesc mult Raluca! Sunt incantata ca v-a placut. O seara placuta si pe curand :-)

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus