septembrie 2011
Festivalul George Enescu 2011
Pianistul de geniu şi omul minunat care i-a iubit pe Alfred Cortot, pe Wilhelm Kempff, pe Bruno Walter şi Wilhelm Furtwängler şi mai ales pe mentorul şi profesorul său, Edwin Fisher... şi pe care îl iubesc eu... mâine (luni, 12 septembrie 2011, ora 17,00) la Ateneu.


Astăzi (11 septembrie 2011), Alfred Brendel a devenit DHC al UNMB. (un comentariu-portret de Lucian Bratu)
"Seria personalităţilor care onorează Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti - şi sunt onoraţi de aceasta - se înnobilează anul acesta, cu ocazia festivalului Enescu, cu nu mai puţin de trei mari nume de iluştrii interpreţi: Brendel-Barenboim - Zubin Mehta. Triada impresionantă a galeriei Doctor Honoris Causa a debutat astăzi cu unul dintre cei mai mari pianişti ai timpului nostru, marele interpret austriac născut in fosta Cehoslovacie în 1931, actualmente rezident britanic. Longeviva cariera a lui Alfred Brendel începe atipic: el nu s-a născut într-o familie de muzicieni şi nici nu a fost un "wunderkind", iar puţina educaţie muzicală pe care a primit-o s-a încheiat cînd avea 16 ani. Cu toate acestea, un an mai tîrziu, primul său concert, susţinut la Graz, este un succes răsunător. În 1950, realizează prima înregistrare cu lucrări de Beethoven. Cavaler al "Order of the British Empire" din 1989, Brendel este fără îndoială unul dintre cei mai mari pianişti ai tuturor timpurilor. Înregistrările sale numără o integrală mozartiană a concertelor pentru pian, de absolută referinţă istorică şi o impresionantă discografie, magistrală în Schubert, Beethoven, Mozart, Haydn sau Liszt, dar şi colaborări cu nume sonore ale scenelor muzicale mondiale. Personalitate cu înzestrări multiple, pianistul este şi autorul unei colecţii de articole şi studii centrate pe viziunea personala asupra actului interpretativ. La 80 de ani împliniţi în ianuarie 2011, cu umorul obişnuit, maestrul declara presei britanice "Când m-am retras de pe scenele de concert, eram convins că voi fi dat uitării. E foarte frumos să vezi că s-a întâmplat contrariul."... Laudatio!"

Rezultatele concursului Enescu, dezamăgitoare. Premiul I nu s-a acordat la pian şi vioară. Personal, concurenţii mi s-au părut foarte buni şi cred că ideea de a nu avea un mare cîştigător nu e tocmai fericită. Dar juriul e juriu, decizia e decizie! La violoncel premiul I e al chinezului Tian Bonian, iar premiile de la compoziţie sunt adjudecate de doi coreeni. Gala concursului a fost în direct de la Sala Palatului pe http://www.tvr.ro/festivalenescu/index.php?live=1

Favoritul meu, get ready to fly, Mihai!


Nu-mi place Perahia. Nu, nu e rîca reporterului rămas cu buza umflată că maestrul nu dă interviuri şi nu permite înregistrări la concerte. Pur şi simplu, nu-mi place felul lui de a interpreta, mai ales în Mozart. Ştiu că mulţi mă vor detesta dar pentru mine maniera sectantă în care cîntă clasici e total dezagreabilă. Nu vorbesc de zîmbetul holywoodian sau de marketingul teribil care l-a propulsat, ar fi o răutate din partea mea. Interpretările lui în concertele de Mozart, corecte, ireproşabil ca tehnică - inclusiv cel de ieri, pentru care lumea a rupt uşile Ateneului - sunt exterioare şi auto-încîntate. N-am nici un fel de dovezi istorice, dar nu cred nici că orchestra suna aşa în 4 martie 1791 la Jahn Halle din Viena cînd Wolfgang Amadeus îşi cînta în premieră al 27 lea concert pentru pian, la ultima apariţie în public înainte de moarte. Nici suita din Alcina şi cu atît mai mult simfonia Ceasul nu m-a convins, o asemenea amplitudine orchestrală nu cred că e justă în muzica bonomului "papa" Haydn. Cred de asemenea că idealul de interpretare în Mozart e mai aproape de Clara Haskil, Rudolf Serkin, Wilhelm Kempff, Radu Lupu şi cel pe care îl voi asculta mâine (12 septembrie 2011) vorbind cu afecţiune şi umor despre Muzică la Ateneu, solarul Alfred Brendel.

Tot cu afecţiune, în alt palier: Grigore Leşe, formidabil ca de obicei în concertul "iranian" din Piaţa Festivalului la Zilele TVR Cultural. Omul ăsta e o minune vie.


O plăcere să-l redescopăr la pupitrul I al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti pe copilul teribil al violonisticii ieşene, Cătălin Desagă. După ce a făcut furori ca solist şi concert-maistru al Philarmonie der Nationen sub direcţia lui Justus Frantz, e invitat special concert-maistru pentru concertul marelui Rozhdestvensky. Nu mai ştiam de el de la uluitorul recital de la Concertgebow cu Masha Korf, cu o sonata de Franck de colecţie! Cătălin, ca şi de regretatul Adrian Berescu e un alt muzician de rasă crescut de marele Bujor Prelipcean, vioara I a Vocesului.


Combat cu Maria Balabaş în faţa Ateneului înainte de concertul Perahia. Ne ia ca din oală la o urecheală spumoasă ca pe doi chiulangii în curtea şcolii, Ioan Hollender. Extraordinar de activ şi de tonic, se interesează hîtru de tot, de fapt ştie tot, transmisiile noastre la radio, care, Piaţa Festivalului, emisiuni, doamna Silvia, live-urileTVR-ului pe internet. Şi programul de a doua zi pe de rost. Însoţitoarea lui e îmbujorat-excedată dar zîmbitoare. Nu e prea mulţumit de rezultatele de la concurs. Îl cred, nici eu. Are pentru viitor un plan-idee pe care nu pot să-l divulg, dar care dacă va funcţiona ne va face şi mai fericiţi pe noi toţi la următoarea ediţie de Enescu!

Revelaţia Rozhdestvensky. Muzical îl ştiam pe maestrul rus din "conserve", cîteva înregistrări document cu simfoniile de Prokofiev din '60 cu Orchestra Radio Moscova, cîteva opusuri de Ceaikovski cu orchestre ruseşti dar şi din superba înregistrare din '98 a Simfoniei a 3 a de George Enescu cu BBC Philharmonic Orchestra. Revelaţie a fost să-l văd live pe "dragul de Gennady", cum îi spune colega mea Andreea Tincea, care spune în ştirea din seara asta: Şi cum o orchestră seamănă de fiecare dată şi cu dirijorul care o îndrumă, Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti s-a orînduit spumos după bagheta maestrului Gennady Rozhdestvensky. Un spectacol care ar trebui văzut la cadru strîns (CLOSE UP)... din spatele instrumentiştilor, cu faţa spre dirijor. Doar din gestica economicoasă a lui Rozhdestvensky înţelegi interpretarea temelor. Superbul simfonic a continuat după Vox Maris, caldă reverenţă enesciană cu lucrările compozitorului rus pe care îl cunoaşte şi iubeşte: Concertul 1 pentru pian şi orchestră in Re bemol Major op. 10 de Serghei Prokofiev, cu participarea soţiei maestrului, Victoria Postnikova. O prezenţă tonică ş i o interpretare de clasă răsplătită cu un şuvoi de aplauze, răsplătite la rîndul ei de solistă cu un superb bis din Anotimpurile unui alt mare rus, Piotr Ilici Ceaikovski.


... Cel mai mult m-a impresionat, în afara gestului edificator cu partitura Vox Marisului: Enescu, ribiata muzica părţii a doua, emoţionantul colaj la "Ivan Groznîi", în aranjamentul lui de Alexander Stasevich la muzica pe care Serghei Prokofiev a scris-o pentru filmul lui Eisenstein în '43, puţin cîntată şi mai puţin cunoscută în România. Minunate momentele sonore ale alămurilor tipic ruseşti "în bloc", elegantă elucidarea binecunoscutele aglomerări de scriitură à la Prokofiev, şi mai ales atmosfera neaoş rusească de serenitate, de eterat în fragmentele de scriitură corală, mai ales cele cu voci de copii. Într-un cuvînt superbă atmosfera unei Rusii muzicale autentice, condusă cu autoritate de încîntatorul dirijor rus - o notă aparte pentru senzaţionala-i ţinută seniorială! - superbă interpretarea orchestrei, un 10 plus concertmaistrului şi elogii corului pregătit de Iosif Ion Prunner şi mai ales copiilor din corul radio dirijat de Voicu Popescu. Gennady Rozhdestvensky e un lord din specia pe cale de dispariţie a muzicienilor înnobilaţi de regi, oligarh veritabil al vechii şcoli de dirijat a maeştrilor cu sufletul într-un etern glissando şi minim consum gestual, cu o bonomie caldă de bunic sfătos, grijuliu şi autoritar în acelaşi timp. Şi pe deasupra şi un mare îndrăgostit de Enescu. Emoţia a fost completat de momentul total neaşteptat al dirijorului în rolul... Ivan cel Groaznic, declamat excepţional, cu clasă şi veritabilă stofă de mare actor: Stăpîn al acestei împărăţii voi fi eu! Aşa a fost!


PS. Că sala nu e atît de plină cînd se cîntă Enescu, nu mai e de mult o noutate... Zeci de scaune goale la Sala Palatului... Groaznic!

Iată un fragment din muzica lui Prokofiev în Ivanul lui Eisenstein din 1944


Ultima oră: Andreea îmi spune la telefon că Valery Gergiev a venit cu un avion privat direct la repetiţia de la Sala Palatului iar după repetiţie intră direct în concert. Ne vedem acolo! Dacă nu veniţi, nu pierdeţi Agenda Enescu din seara asta (11 septembrie 2011) pe TVR Cultural, extrem de densă, extrem de... grea!

(Credit foto 3-6: Ioana Chiriţă, TVR)
(Cătălin Sava este coordonatorul Agendei Festivalului Enescu 2011 difuzată pe TVR Cultural, TVR 1 şi tvr.ro.)
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2011 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus