Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit (15.09) - Festivalul Enescu, 2011

Ton Koopman este un deliciu de privit la concertul cu "Virtuozii din Bucureşti". Are ceva dintr-un Moş Crăciun blajin şi amuzant sau de comic englez în reverenţe. Ce sonorităţi scoate de la orchestră în Simfonia Londoneză de Haydn şi, mai ales, în Jupiteriana lui Mozart, asta e, deja, altă poveste. Muzicianul olandez degajă prin toţi porii ştiinţă şi iubire pentru fiecare frază, pentru fiecare avânt sau coroană. Solistul său, Alexander Kobrin, sclipeşte şi el, discret, în Concertul nr. 23 pentru pian şi orchestră de Mozart.
Un telefon rebel a dat glas piuitului său şi de data asta. Dacă la începutul Festivalului vorbeam despre aplaudacii dintre părţi, acum gogoriţa numărul 1 sunt aceste device-uri care ne fac disponibili oriunde şi oricând, mai ales atunci când nu trebuie.
Să fie ora de siestă când glicemia scade abrupt şi se cere o cafea aromată, să fie sunetul soft, mângâietor al lui Kobrin, dar la Ateneu se doarme pe capete. Măcar se visează frumos. Altfel nu se poate pe Mozart.
Oltea Şerban-Pârâu mă face să regret că nu am ajuns nici la concertul Orchestrei Naţionale Radio. O ştiam fană Messiaen de mult, dar îmi vorbeşte cu atâta convingere despre Turangalîla, despre complexitatea şi inovaţia acestei lucrări, încât eu, un neofit care nu ar fi îndrăznit niciodată să se apropie de muzica (prea) sofisticată a secolului trecut, îmi propun să o caut şi să o ascult cândva.
Mâine (16 septembrie 2011) sunt liber, aşa că voi merge şi eu la Wiener Philarmoniker şi Franz Welser-Möst la Sala Palatului. De asemenea, înainte, la Institutul Francez se anunţă o interesantă conferinţă despre lansarea Mezzo HD în România.
Intru un pic în turaţie de adrenalină. Toată lumea de la Artexim şi de la Biroul de Presă mă atenţionează că surorile Labeque sunt campioane la pretenţii, amânări şi schimbări de plan. Îmi rezerv toată dimineaţa de mâine să fac lumină în acest caz.