Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Drive

Ar fi putut fi... - Drive


Cristina Zaharia

Port.ro, septembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Vine un timp pentru un actor când are şansa să facă un pas în faţă şi să devină vizibil, să între în lumina lăptoasă a reflectoarelor. Şi atunci îl vezi parcă pentru prima dată, chiar dacă e cazul unuia care a jucat zeci de ani roluri secundare. Descoperi uimit că ştie să joace, să cânte, să danseze. Descoperi uimit că are şi trup, nu numai voce. Că e impresionant în dramă, dacă îl ştiai doar din comedii cretinele de vară sau că posedă simţul umorului, dacă l-ai văzut doar în filme sociale. De regulă, e un obicei ca actori cu cotă bună să fie luaţi în blockbustere şi să devină peste noapte eroi în filme de acţiune. Rolul din genul acesta pretinde maximă concentrare, disciplină şi corpul îndelung antrenat şi lucrat. Cine ar fi putut să bănuiască acum câţiva ani că plăpândul Ryan Gosling va vira spre un thriller cu note noir?
 
Cu muzică minunată - soundtrack de colecţie -, filmări din maşină, cu multe unghiuri, interesante, filmări fascinante cu oraşul noaptea, Drive recompune genul hold-up pe ritmuri lente ale peliculelor de autor. Iar amestecul acesta între duritatea poveştii lumii interlope şi suavitatea celei de dragoste, aşa cum s-a văzut în ultimul timp, chiar şi la The American, prinde spectatorul în nada acţiunii mai ceva decât orice altceva. Ce are filmul acesta numai al lui este o filmare accentuată de jos în sus, cu eroul proiectat tot pe tavan, ca în vechile filme cu gangsteri. Şi mai are, ca acolo, şi o scobitoare mereu între dinţii bine încleştaţi ai şoferului.

Personajul lui Gosling este cool în genul fără teamă al lui Steve McQueen, nu clipeşte, nu i se mişcă un muşchi pe faţă, doar ochii. Calm, nervi de oţel, profesionistul absolut, chiar dacă e sub nasul poliţiei. Joc reţinut, economicos şi fără multe cuvinte, la fel de tragic ca al lui Alain Delon în Le samouraï'-ul lui Melville. Puternic şi relaxat, sigur pe el în orice împrejurare ca eroii din filmele lui Michael Mann, mai ales că e purtat prin oraş ca acolo sau proiectat în peisajul modern.

Tânărului regizor Nicolas Winding Refn îi plac la nebunie protagoniştii de genul acesta. El a creat pelicule excelente cu aşa ceva, dure şi plastice în acelaşi timp, clocot de emoţii curgând subteran, ca în Valhalla Rising şi Bronson cu specialul Tom Hardy. Aici are un şofer de top care nu se dă în lături de la nimic, care lucrează într-un garaj cu un fost cascador găinar şi îşi împarte timpul şi viaţa între scurte scene de cascade în filme şi ajutat la spargeri de tot felul cu ajutorul maşinii sale conduse supersonic. Dar se întâmplă că lupul singuratic dă o lovitură care merge cumplit de prost şi se mai şi îndrăgosteşte.

Gosling, subţirel, cu gecile lui argintii şi mănuşile de piele, mâinile lui perfecte, păroase şi venoase, plus Carey Mulligan, revelaţia ultimilor ani, cu chipul frumos de liceeană şi surâsul ce luminează ecranul alcătuiesc un cuplu tânăr de la care nu poţi să îţi iei ochii. Ea fermecătoare, privirile între ei cu surdă încărcătură erotică, ochii lui schimbându-şi culoarea de emoţie. Li s-a găsit şi un leimotiv muzical foarte frumos. Reţinuţi, zâmbindu-şi mult, fără să se arunce imediat unul în braţele celuilalt, cu scene în care timiditatea există, dorinţa şi stânjeneala exact ca la începutul unei legături. Plus o scenă în lift cu un sărut care parcă îngheaţă timpul, care se finalizează cu regretul pierderii şi o poveste cu "Ar fi putut fi..."

El începe să se apere ca în Payback-ul cu Mel Gibson, înaintând singur către şeful cel mare, rezistând la fel, în ciuda tuturor.

Toţi sunt perfecţi în rol. Ron Perlman, cu chipul lui cabalin şi dinţii uriaşi, cum e machiat şi tuns aici, într-o super partitură, chiar arată ca un californian. Şi mai ales Albert Brooks, fără sprâncene, cu fruntea uriaşă ca a lui Frankenstein şi părul lui creţ mai întins şi cărunt, de obicei nesărat, chiar dacă apreciat actor de comedie, aici în cel mai bun rol al său, o interpretare la fel de violentă ca a personajelor de la Martin Scorsese şi Quentin Tarantino.

Multe scene dure, măşti ciudate cum au fost şi în Inside Man şi The Town al lui Ben Affleck. Lent, uşor preţios, filmul te obligă să stai cu ochii măriţi, atenţi non-stop pe acţiune. Premiat pentru "Cel mai bun regizor" la Festivalul de film de la Cannes, asta spune multe.

Nu rataţi acest frumos sacrificiu din dragoste şi onoare, ca altădată Vatel. Filmul e atipic, o rara avis, un film de acţiune pentru suflet.
 
De ce să îl vezi?
- pentru a descoperi un mare tânăr actor
- pentru un scenariu interesant
- pentru o delicată poveste de dragoste

De ce să nu îl vezi?
- dacă eşti prea sensibil, vei închide ochii la unele scene prea violente
- dacă te-ai săturat de filme cu omoruri şi căsăpeli
- dacă nu ai văzut niciunul din filmele menţionate mai sus

8,5/10




 Toate articolele despre Drive


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Singurătatea vikingului de cursă lungă! - Drive, Alin Ludu Dumbravă
 Retro-thriller - Drive, Andrei Bangu
 O chestiune de formă - Drive, Andrei Gorzo
 Drive your Drive or the Life will Drive you! - Drive, Iuliana Iustina Stănculescu
 Manipulare fără ruşine - Drive, Miruna Vasilescu
 Toate articolele despre Drive


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer