N-am nici măcar mobil, e scandalos! Vreau să fiu viu, mobil, ştii? Heraclitean, nu parmenidian ca tata, fix, ţinut în loc de-atâtea lucruri moarte - gunoaie, gioarse, zdrenţe, vechituri!
Aş propune să facem un rapid "Cine ştie câştigă" cu o sută de candidaţi cărora să le testăm intuiţia: din ce spectacol am extras textul de mai sus? Câţi din cei o sută credeţi că o să ghicească că e vorba de, ţineţi-vă bine!, Avarul de Moliere?
Am ales textul respectiv fiindcă e elocvent cu vîrf şi-ndesat pentru maniera în care e construit spectacolul de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Se ia un text cu valori şi observaţii eterne (tipologice, de!), o traducere care azi nu poate părea decât prăfuită, obiect de muzeu, folositoare numai în scenele de teatru în teatru, apoi se face o adaptare vajnică. Se pun toate într-un shake, care, întîmplător e mintea vie a unui foarte bun cunoscător al resorturilor, dar şi al istoriei teatrului, regizor şi autor dramatic, se amestecă, se decantează şi deliciile sînt gata. Care-ar fi deliciile astea? Păi, cam tot ce ţine de teatru: un text excelent, proaspăt, modern, bun pentru spectacol, situaţii savuroase imaginate de regizor, atenţie!, e vorba de situaţii 2004, o trupă omogenă şi tare însufleţită, un protagonist care, după cîteva secole de Harpagoni, răsuceşte percepţia asupra personajului, un turn ingenios creat din gunoaie, gioarse, zdrenţe, vechituri!, adică dintr-o întreagă viaţă de avar. Important e că ponderea tuturor acestor pivoţi ai spectacolului e egală. Nimic prea mult sau prea puţin! Precept antic, preluat de clasicism şi combinat de regizorul Cristian Juncu cu spontaneitatea care umple tot spectacolul. Măsura, da, iată ce păstrează regizorul din clasicism! Nici un dezechilibru, nici o îngroşare, nici un exces. Totul curge - în bucurie şi savoare. Aş zice heraclitean, dacă n-ar fi mai degrabă thalesian.
E drept că în 2004 să-l vezi pe Hamlet în blue-jeans nu te mai mişcă. Nimic nou sub soare, spune publicul nostru, tăbăcit de atâtea zgâlţâieli. În spectacolul de la Piatra Neamţ, Cleante, adorabil coafat cu ţepi, şi Elise, în rochiţă mini, pot părea cel mult trăsniţi. Dar costumele bine alese (decor şi costume, Cosmin Ardeleanu) compun expresiv o lume - una de actualitate.
Însă ce este absolut spectaculos, savuros, valoros, adică marea răsturnare a spectacolului, rămîne, indiscutabil, textul. Tradus, adaptat şi mult prelucrat de Cristian Juncu. O frumuseţe de text! Ar merita studiat în şcolile de specialitate ca exemplu de modernizare a unei piese clasice. Deloc agresiv, fără să biciuiască percepţia spectatorului numai de dragul actualităţii, textul păstrează ritmul vioi al comediei moliereşti. Dar versurile se topesc în proză. Muzicalitatea e de comedie clasică, frazarea e antrenantă, proaspătă, sprinţară. Dar cuvintele sînt ale zilelor noastre. Minus licenţa explicită, aspect deloc de neglijat! Calchierea patosului din versurile clasice peste care s-a aşezat un tip de ludic modern nu poate fi decît spectaculoasă.
Nu numai textul este stors de toate nuanţele de către regizor, dar Cristian Juncu nu uită nici de virtuţile jucăuşe ale subtextului, nici de suculenţa intertextului. O ars combinatoria, care alătură extrase din faimosul monolog al Ninei din Pescăruşul cu Mă doare măseaua ionesciană şi cu referiri la colegii regizori, nu face decît să diversifice comicul.
Limba este a zilelor noastre, ca şi situaţiile. Este a doua mare reuşită a regizorului: să mixeze caraghioslîcurile din lumea noastră cu caracterele eterne ale lui Moliere într-o manieră cu totul credibilă. Secvenţele cu schimbul de bani, aranjarea împrumutului prin intermediari, valeţii îmbrăcaţi în body guard care vorbesc la staţii Motorola, Consilierul lui Harpagon care vrea să apeleze la o firmă de catering, o agentă matrimonială, Baronul făcut în tuşe (prea) groase, ocupat cu camăta şi teatrul, pe toate le catapultează Cristian Juncu în lumea lui Moliere. Şi, poate că talentul regizorului e de vină, dar nimic nu e strident, nimic nu e prea mult.
În plus, toate sînt învelite într-un abur de bonomie. Imprimat, întîi şi-ntîi, de protagonist. Ce Harpagon poate să fie acest bătrînel atît de blînd, de omenos şi de candid? Interpretarea plină de farmec a lui Corneliu Dan Borcia face ferfeniţă tot orizontul de aşteptare al spectatorului. Cu atît mai bine pentru actorul care reuşeşte să surprindă! Personajul său are atîta cumsecădenie, jovialitate şi e atît de tolerant cu toate capriciile tinerilor, că eşti gata oricînd să-i ierţi o meteahnă mititică: avariţia. Mai ales cînd se îndrăgosteşte ca un cotoi bătrîn şi suferă exact ca şi copiii săi. Daniel Beşleagă face un foarte bun Cleante, nevinovat, cu frustrări imense, ca lipsa mobilului, hoţ plin de drăgălăşenie, dezinvolt, exasperat atît de avariţia tatălui, cît şi de îngustimea de minte a logodnicei, dar iubindu-i pe amîndoi. Elise, plină de tinereţe şi nuri, e interpretată avîntat şi cu mînă sigură de Dorina Maria Haranguş: rămîne una din prezenţele cele mai plăcute ale spectacolului. Perechea sa, Liviu Vlad, în Consilierul "angajat pe gratis", e actorul care umple spaţiul şi focalizează privirile, vital şi subtil, comic şi credibil în acelaşi timp, debordînd de naturaleţe. Mariane, o dulceaţă de fetiţă-gîsculiţă, e savuros construită de Nora Covali, actriţă plină de nerv, cu puterea de a capta imediat atenţia. Imposibil să nu te convingă Ecaterina Hâţu în Frosine, agenta matrimonială, plină de iniţiativă, respirînd energie şi vitalitate. Cezar Antal, construieşte un servitor-prieten, pe La Fleche, natural, demn de crezare, devotat, cu multe momente savuroase.
Toţi joacă înăuntrul şi în jurul turnului construit de scenograful Cosmin Ardeleanu. Forţa decorului stă în faptul că îmbină virtuţile estetice şi imaginative cu o perfectă adecvare la universul spectacolului. E un turn compozit, construit dintr-o aglomerare de obiecte care însumează toată viaţa lui Harpagon. Un decor în aceeaşi măsură frumos şi funcţional: trăieşte alături de personaje, se zgîlţîie din toate articulaţiile de la dragostea copiilor, plînge cu glas de sirenă cînd i se fură banii Avarului.
Aşadar se ia un text, se conturează realităţi crude peste care se toarnă culorile pastelate ale veseliei. Şi iese un deliciu.