Mai ţineţi minte care a fost filmul preferat al anului trecut? Cel despre care aţi spus prietenilor, cel cu care aţi început timp de o lună sau chiar mai mult orice discuţie cu prietenii sau cu colegii sau cu cel care vă întreba în autobuz cît este ceasul?
Dar care a fost filmul care v-a enervat cel mai tare? Cel care v-a făcut să vă despărţiţi de iubitul care v-a tîrît la chestia aia cu muşchi şi transpiraţia sau de iubita care v-a stropit cămaşa bună cu lacrimi la siropul acela ce nu se mai termina, şi asta tocmai în ziua finalei Campionatului European?
Vreţi să le revedeţi pe unele din cele care v-au mers la inimă? Aveţi acum ocazia.
După cum ştiţi, în fiecare an
Agenţia Champions şi
Institutul Francez organizează la Sala "
Elvira Popescu", la începutul lunii februarie,
Gala celor mai bune 10 filme ale anului precedent.
Şi ca şi anul trecut, LiterNet.ro e unul dintre partenerii Galei şi vă dă vouă, vizitatorilor noştri, şansa de a participa la alcătuirea
Topului Spectatorilor pe anul 2004.
Vă invităm deci să votaţi:
Cele mai bune 10 filme care au rulat în cinematografele româneşti în 2004;
Cel mai bun film românesc în 2004;
Cea mai bună actriţă româncă de film în 2004;
Cel mai bun actor român de film în 2004;
Cel mai bun regizor român de film în 2004;
Cinematograful anului 2004;
Cel mai prost film care a rulat pe ecranele româneşti în 2004.
Lista filmelor din 2004 e ceva mai jos, au fost 164 de filme aşa că aveţi de unde alege. Şi pentru a vă uşura misiunea am pus şi link spre cronicile de pe LiterNet ale filmelor...
Aşteptăm opţiunile voastre pe adresa de e-mail
rpenescu@liternet.ro pînă pe
14 ianuarie 2005. Nu e prea mult timp, aşa că trebuie să vă grăbiţi.
Chestii tehnice: dacă la unele categorii sînteţi în dificultate pentru că nu aţi văzut filme care să se potrivească puteţi să o omiteţi. La categoria
Cele mai bune 10 filme ale anului vă rog să nu menţionaţi doar cele 10 titluri ci să le puneţi şi în ordine, de la locul 1 la locul 10.
Dacă puneţi şi cîte o explicaţie de 3-4-5 rînduri care să vă justifice alegerea fiecărui film din topuri e posibil să postăm topul dvs cu explicaţii cu tot pe situl LiterNet.
Premiul: La final, după ce topul va prinde formă, doi cititori de LiterNet vor primi un abonament pentru toată durata retrospectivei (5-18 februarie 2005). Alegerea va fi făcută fie pe baza comentariilor la filmele alese fie prin tragere la sorţi, o să decidem la momentul potrivit. Nu ar strica deci ca în mesajul cu topul să ne precizaţi dacă sînteţi în Bucureşti în perioada Galei, adică între 5 şi 18 februarie 2005.
Lista premierelor din 2004 în ordine cronologică:
1. Lord of the rings: Return of the king / Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui
2. Dogville
3. Van Wilder - Party liason / Bal cu scandal
4. Extrem ops / Risc extrem
5. In America / În America
6. Gothika
7. Love actually / Pur şi simplu dragoste
8. Apocalypse now - Redux / Apocalipsul acum - versiune integrală
9. Once upon a time in Mexico / A fost odată în Mexic
10. Confessions of a Dangerous Mind / Confesiunile unei minţi periculoase
11. Basic / Basic - Instrucţia
12. Mona Lisa Smile / Zîmbet de Mona Lisa
13. Kill Bill: Vol 1
14. Niki Ardelean, colonel în rezervă
15. Buffalo Soldiers / Bişniţari în uniformă
16. Thirteen / Treisprezece
17. The last samurai / Ultimul samurai
18. A la petite semaine / Borfaşi din întîmplare
19. Stuck on you / Lipit de tine
20. My boss's daughter / Amor cu fiica şefului meu
21. Dulcea saună a morţii
22. Paycheck / Cecul sau viaţa
23. Big fish / Peştele cel mare
24. Wonderland / Crimele din wonderland
25. Torque / Circuite de foc
26. Brother bear / Inimă de urs
27. Runaway jury / Juriul
28. The in-laws / Cuscrii
29. Hukkle / Hâc
30. Cold Mountain
31. Scary Movie 3
32. Magyar Vandor / Hoinărind prin veacuri
33. Dark water / Apă întunecată
34. Timeline / Prizonierii timpului
35. Cheaper by the dozen / Cu duzina e mai ieftin
36. Les invasions barbares / Invaziile barbare
37. Raport despre starea naţiunii
38. Welcome to the jungle / Bun venit în junglă
39. Duplex
40. Mystic River / Misterele fluviului
41. Veronica Guerin
42. Something's gotta give / Ceva, ceva tot o să iasă
43. Lost in translation / Rătăciţi printre cuvinte
44. School of rock / Şcoala de rock
45. Peter Pan
46. The cat in the hat / Pisica
47. How to deal / Lecţii de iubire
48. Secret window / Fereastra secretă
49. Scooby Doo 2: monsters unleashed / Scooby Doo 2: monştrii dezlănţuiţi
50. The passion of the Christ / Patimile lui Hristos
51. 21 grams / 21 grame
52. Honey
53. Sobri
54. The haunted mansion / Casa bîntuită
55. Out of time / Contratimp
56. Along came Polly / Surpriză, vine Polly
57. Taking lives / Identităţi furate
58. It's all about love / Numai dragostea
59. Van Helsing
60. Just a kiss / Doar un sărut
61. Zatoichi
62. Az utolso blues / Ultimul blues
63. Troy / Troia
64. Nathalie...
65. Intermission / Antract
66. The actors / Actorii
67. Hidalgo / Hidalgo şi oceanul de foc
68. Spartan / Spartanul
69. Damen tango
70. The day after tomorrow / Unde vei fi poimâine?
71. Taking sides / Cazul Furtwangler
72. Alamo / Bătălia de la Alamo
73. 50 first dates / Mereu la prima întâlnire
74. Spy kids 3-D: Game over / Spy Kids 3-D: sfîrşitul jocului
75. Sylvia
76. Apambeajulna / De află tăticu
77. Son frere / Fratele lui
78. Kill Bill: Vol 2
79. Dawn of the dead / Dimineaţa morţii
80. Simon Magus / Magul Simon
81. Harry Potter and the Prisoner of Azkaban / Harry Potter şi prizonierul din Azkaban
82. Monster / Monstrul
83. Bowling for Columbine / Cîntec pentru un masacru
84. The punisher / Justiţiarul
85. Godsend
86. Underworld / Lumea de dincolo
87. Elephant / Elefant
88. Scurt circuit
89. Spider man 2 / Omul Păianjen 2
90. Tais-toi! / Ciocu' mic
91. The Ladykillers / Cum scăpăm de coana mare?
92. Laws of attraction / Legile atracţiei
93. The butterfly effect / Zbor de fluture
94. American splendor / Splendoare americană
95. Rossyfiuk / Băieţi răi
96. Mean girls / Fete rele
97. Prince and me / Eu şi prinţul
98. Bollywood queen / Regina indiană
99. Hellboy / Eroul scăpat din infern
100. 13 going on 30 / Azi 13, mâine 30 de ani
101. Starsky and Hutch / Poliţişti fără maniere
102. Raising Helen / Mămică de ocazie
103. Shrek 2
104. Jeux d'enfants / Iubeşte-mă, dacă poţi!
105. The Stepford wives / Neveste perfecte
106. Crime spree / Oops! Am încurcat borcanele!
107. I, robot / Eu, robotul
108. Pieces of April / Cina cu bucluc
109. The Terminal / Terminalul
110. Fureur / Furie în ring
111. King Arthur / Regele Arthur
112. Garfield: the movie / Garfield
113. Reconstruction / Reconstituirea unei iubiri
114. House of sand and fog / Casa de nisip şi ceaţă
115. Orient Express
116. The chronicles of Riddick / Riddick - bătălia începe
117. Home on the range / O fermă trăsnită
118. Girl next door / Fata din vecini
119. White chicks / Două pupeze albe
120. Man on fire / Pus pe jar
121. Evil / Diabolicul
122. Szep Napok / Zile frumoase
123. Collateral / Colateral
124. Open range / Luptă în câmp deschis
125. Anacondas: The hunt for the blood orchid / Anaconda 2: Goana după orhideea blestemată
126. Italiencele
127. La mala educacion / Proasta creştere
128. Eternal Sunshine of the Spotless Mind / Strălucirea eternă a minţii neprihănite
129. Haute tension / Înaltă tensiune
130. The Bourne supremacy / Supremaţia lui Bourne
131. The princes diaries 2: The royal engagement
132. George and the dragon / George şi dragonul
133. De-lovely / Povestea lui Cole Porter
134. The Village / Satul
135. The whole ten yards / Cît îmi dai ca să împuşc din nou?
136. Milionari de weekend
137. The twins effect / Efectul gemenelor
138. The forgotten / Obsesie misterioasă
139. Fahrenheit 9/11
140. Out of reach / Intangibilul
141. Alien vs predator
142. Wimbledon
143. Magnatul
144. The Manchurian candidate / Candidatul altora
145. Le boulet / Norocoşi cu ghinion
146. Grand theft Parsons / Marea răpire
147. Celular / Celularul
148. The Incredibles / incredibilii
149. Trapped / 24 hours / 24 de ore
150. The clearing / Răpire de persoană
151. Camera ascunsă
152. Respiro
153. Dodgeball / Păzea la minge!
154. Exorcist: The beginning / Exorcistul: Începutul
155. Lotus
156. Apres vous / Poftiţi la masă!
157. Shark tale / Povestea unui rechin
158. The last shot / Ultima secvenţă
159. Ocean's twelve / Ocean's twelve - unsprezece + una
160. Pinocchio 3000
161. La vie est un miracle / Viaţa e un miracol
162. Sindromul Timişoara - Manipularea
163. The Polar express / Polar express
164. Garden state