Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Alba Iulia, 2011

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveşti la Alba Iulia, 2011. A treia zi


Florian-Rareş Tileagă

octombrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu sunt un mare fan al bilanţurilor, oricând şi de oricine ar fi făcute, dar a treia zi de festival a obligat, cumva, să tragem linie, să socotim. S-au jucat, în trei zile, şaptesprezece spectacole, toate cu săli umplute până la refuz - până la urmă, repet, îmbulzeala e criteriul valoric. Apoi, pe oriunde ai fi mers prin oraş, vedeai ba copilaşi cu steguleţe de festival în mână (festivalul având zilnic spectacole pentru copii), ca la mare sărbătoare pionerească, ba grupuleţe de tineri înghesuiţi în jurul unuia care căpătase, cine ştie de unde, un caiet-program pe care, în mod normal, doar invitaţii îl primeau... Plus că se întâmpla să treci pe lângă vreo sală unde se juca ceva, să zicem comedie, şi auzeai râsetele de afară. Şi uite-aşa, după doar trei zile te pomeneai înconjurat de gesturi, de obiecte aparent nesemnificative, de situaţii ce ţineau de festival şi-l recomandau, indirect, drept un eveniment al comunităţii. Ceea ce este întotdeauna revigorant, oricât de rece am vrea să privim lucrurile. Pur şi simplu ne convine această diversitate de surprize culturale. Sau, pe limba multora dintre noi, ne place, ne place, ne place, place, place.

Scattered (r. Kevin Finnan, Compania Motionhouse, Marea Britanie). Nu trebuie să fi auzit de Motionhouse ca să-ţi fi plăcut Scattered. Sau, invers, nu trebuie să-ţi placă teatrul-dans ca să reţii numele unei companii de care, începând din 1988, au auzit şi britanicii, şi italienii, şi cam toate şcolile de teatru importante din Europa. La rândul lor, albaiulienii - câteva sute, câţi se aflau în sala de teatru -, pot fi acum siguri că spectacolul văzut de ei la festivalul "Poveşti" a fost un pas înainte. Atât pentru reputaţia festivalului, înnobilat de simpla prezenţă a trupei Motionhouse pe afişe, cât şi pentru educaţia publicului, confruntat cu o provocare culturală poate şi mai solicitantă decât fusese, la ediţia din 2008, spectacolul Nos limites (r. Alexandra Possee, Franţa). Şi spun asta fiindcă fiecare minut din Scattered a însemnat - chiar şi pentru cei obişnuiţi cu insolitul dansului contemporan - o descoperire de emoţii noi, de semnificaţii noi, care ţin mai mult de revelaţie decât de o banală vizionare a unui show.

Totul, în Scattered, e supus metaforei apei şi, în subsidiar, identităţii dintre om şi apă. Atât scenografic - prin scena curbată în sus, ca o jumătate de conductă -, cât mai ales prin dans, spectacolul britanicilor palpită de forţa acestui element esenţial al vieţii. Iar povestea (atât cât poate fi poveste o succesiune de ilustrări coregrafice) e atât de solidă ca mesaj, încât pare să conţină la un loc toate eforturile pe care ecologiştii le fac prin petiţii pe net şi proteste în faţa buldozerelor. Secretul stă în repeziciunea cu care cei şapte dansatori inundă scena de compoziţii coregrafice alcătuite din plonjeuri, contorsiuni, răsuciri, salturi, nu fără mici accente de balet clasic, ce rafinează discursul aparent dizarmonic de balet contemporan.


Deliciul întregului spectacol e, însă, proiecţia video pe peretele "conductei", cu motive acvatice explicite sau sugerate (un iceberg, o cascadă, un ocean, o ploaie), în relaţie intimă cu fiecare detaliu al mişcărilor. Dansul devine zbor, zborul devine înot şi se sincronizează atât de bine cu sunetul şi proiecţia, încât ai crede că actorii provin din virtualitate, că ţâşnesc din imaginile proiectate, devenind apoi trupuri vii pe scenă. Iluzia este splendidă; energia, tulburătoare. Şi totul e atât de fluid, de adânc, de transparent şi de proaspăt, încât scena pare să devină apă. Un spectacol incredibil de viu, pe care nu-l uiţi nici în somn.

Absolut! (r. Alexandru Dabija, Teatrul ACT, Bucureşti). E încă unul din titlurile cu care Dabija îşi justifică, în continuare, adeziunea sa declarată pentru povestea-în-teatru. Ceea ce a corespuns de minune festivalului "Poveşti". Absolut! e, de fapt, dramatizarea poveştii Ivan Turbincă de Ion Creangă, oferindu-i lui Iureş privilegiul de a întruchipa de unul singur întreaga poveste. El e Ivan, e Dumnezeu, Sfântul Petru, Moartea, e Talpa Iadului şi toţi dracii la un loc. Sună fabulos, chiar greu de crezut că s-ar putea şi că ar plăcea. Dar se poate şi place. Fabulosul de care vorbim e cât se poate de mult în spiritul spectacolului, prin care Dabija face un plonjeu de umor inepuizabil în credinţele românilor. Sigur, spectacolul are meritele unui eveniment de top. Actorie, text, decor, ritm - e tot ce poate fi mai plăcut pentru ochii unuia îndrăgostit de execuţii scenice impecabile. Dar esenţa spectacolului, cea care-l face să reziste ca mesaj de-a lungul anilor, nu ţine de execuţie, ci de viziune. De felul în care filosofia poveştii lui Creangă transpare în Absolut! şi devine, practic, filosofia poveştii lui Dabija, care actualizează povestea personajelor într-un fel care le schimbă doar blana, nu şi năravul.


Povestitorul, deci, apare nu cu pană de corb şi călimară, ci în straiele unui vagabond bătrân. E vorbăreţul care le ştie pe toate şi care parcă trăieşte de la începutul lumii, ştiind totul despre aventurile fantastice lui Ivan. Care Ivan, musai s-o spunem, nu e moldovean. E olteanul get-beget, iubitor de ţuică şi muieri, la fel cum Dumnezeu ia chipul unui şef de azi, calm şi grav. Sfântul Petru e un moldovean lipicios şi fricos; Moartea e smiorcăită ca o fată mare; dracii sunt caraghioşi, iar Talpa Iadului pare scăpată de la psihiatrie. Şi uite-aşa, românimea întreagă pare să încapă într-un singur om, în acelaşi timp fantastic şi lumesc. Ca la Creangă. Transcendenţa e coborâtă în ţărână, tot aşa cum nimicurile sunt inflamate până la cer, ceea ce face din Absolut! o întoarcere la originile umorului românesc pur-sânge. Iar Marcel Iureş e acolo, pe scenă, într-un recital răvăşitor de autentic, cu salturi de la un erou la altul, respectând cu precizie gestica, mimica, voce şi ţinuta fiecăruia. Cât despre umor, se râde aproape fără întrerupere. Iureş e, şi aici, un magnet pentru priviri, ţinând sala de teatru în vârful unui gest; nu ratează nici o ocazie de a construi comedie (minus momentul muzical "I feel good", inconsistent, forţat şi fără gust), din belşugul de acţiuni care piperează povestea lui Creangă. Pitoresc şi tonic, Absolut! face, de fapt, tot ce trebuie ca să te bucuri că există teatru pe lume.

Credite foto: Mihai Lazăr.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Alba Iulia, 2011


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Poveşti la Alba Iulia, 2011. Ultima zi, Florian-Rareş Tileagă
 Poveşti la Alba Iulia, 2011. A patra zi, Florian-Rareş Tileagă
 Poveşti la Alba Iulia, 2011. A doua zi, Florian-Rareş Tileagă
 Poveşti la Alba Iulia, 2011. Prima zi, Florian-Rareş Tileagă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer