Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Absolut!

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveşti la Alba Iulia, 2011? Absolut!


Florian-Rareş Tileagă

octombrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O fi Creangă cel mai mare povestitor ("din lume", spunea Iureş într-un interviu publicat în "Poveşti", ziarul Festivalului Internaţional de Teatru "Poveşti", anul III, 2011, nr. 3, pag. 1), dar Dabija e cu siguranţă cel mai mare re-povestitor din teatrul românesc. Iar asta o arată cu vârf şi îndesat Absolut!, ca încă unul din titlurile cu care Alexandru Dabija îşi justifică în continuare adeziunea sa declarată pentru povestea-în-teatru. Re-povestitor, căci tocmai a dramatizat Ivan Turbincă (una din cele din urmă poveşti scrise de Ion Creangă), pentru uzul şi deliciul actoricesc al unuia singur - Marcel Iureş - care joacă, aici, totul. El e Ivan, e Dumnezeu, Sfântul Petru, Moartea, e Talpa Iadului şi toţi dracii la un loc. E povestea dilatată şi încărcată de detalii a soldatului Ivan, care vorbeşte cu Cel de Sus, păcăleşte Moartea şi vine de hac "ghiavolilor", chiar în fundul Iadului.

Sună fabulos, chiar greu de crezut că s-ar putea şi că ar plăcea, până şi pentru un spectacol de la ACT. Dar se poate şi place. Fabulosul de care vorbim e cât se poate de mult în spiritul spectacolului, prin care Dabija face un plonjeu de umor inepuizabil în credinţele străvechi ale românilor. Sigur, spectacolul are toate meritele unui eveniment de top. Actorie, text, decor, ritm - e tot ce poate fi mai plăcut pentru ochii unuia îndrăgostit de execuţii scenice impecabile. Însă virtutea de bază a spectacolului, cea care-l face să reziste ca mesaj de-a lungul anilor, nu ţine de execuţie, ci de viziune. De felul în care filosofia poveştii lui Creangă transpare în Absolut! şi devine, practic, filosofia poveştii lui Dabija, care actualizează povestea personajelor într-un fel care le schimbă doar blana, nu şi năravul.

Povestitorul, deci, apare nu cu pană de corb şi călimară, ci în straiele unui vagabond bătrân. E vorbăreţul care le ştie pe toate şi care parcă trăieşte de la începutul lumii; atemporal, omniprezent, la el par să fie răspunsurile şi concluziile, pe care le emite cu aerul categoric al românului care le-a trăit pe toate (de unde şi o posibilă înţelegere a titlului puternic al spectacolului). Aşa se face că Povestitorul ştie totul despre aventurile fantastice ale unuia pe nume Ivan... Care Ivan, musai s-o spunem, nu mai e moldovean. E olteanul get-beget, cu minte sprintenă şi gură mare, iubitor de sârbă, ţuică şi muieri, la fel cum Dumnezeu ia chipul unui şef din zilele noastre, calm şi grav. Sfântul Petru e un moldovean ciudos şi fricos. Moartea, pe de altă parte, e lipicioasă şi smiorcăită ca o fată mare; dracii sunt caraghioşi ca-n desene animate iar Talpa Iadului pare scăpată oblu de la psihiatrie.

Şi uite-aşa, românimea întreagă pare să încapă într-un singur om, în acelaşi timp fantastic şi lumesc, serios şi burlesc. Ca la Creangă. Transcendenţa e coborâtă în ţărână, tot aşa cum nimicurile sunt inflamate până la cer. E o joacă cu proporţiile, cu susul în jos, cu moartea, viaţa şi cerul, ca un soi de spectacol-biblie în sens ludic, dând mereu impresia că vorbeşte despre tot, cu zâmbetul pe buze. Fără concluzii grave şi fără dureri de cap, ceea ce face din Absolut! o întoarcere la originile umorului românesc pur-sânge, sădit de-a lungul secolelor prin basme şi balade. Iar Marcel Iureş e acolo, pe scenă, într-un recital răvăşitor de autentic, cu salturi precise de la un erou la altul, respectând gestica, mimica, vocea, graiul şi ţinuta fiecăruia. Cât despre umor, se râde aproape fără întrerupere. Iureş e, şi aici, un magnet pentru priviri, ţinând sala de teatru în vârful unui gest. Nu se repetă, nu insistă, caută subtil nuanţe noi atunci când epuizarea comicului şi neatenţia publicului pândesc după colţ. Pe scurt, nu ratează nici o ocazie de a construi comedie (minus momentul muzical "I feel good", inconsistent, forţat şi fără gust), din belşugul de păţanii şi zicale care piperează povestea lui Creangă. Pitoresc şi tonic, echilibrat în ciuda puzderiei de semnificaţii prinse în joc, Absolut! face, de fapt, tot ce trebuie ca să te bucuri că există teatru pe lume. De neratat, pur şi simplu, cel puţin pentru felul în care ne aminteşte, fie şi de departe, de una dintre întrebările puse de Dabija în iulie 1993: "Este, oare, teatrul o supremă formă de îndrăcire a umanului?" (Runcan, Miruna, Modelul teatral românesc, Editura UNITEXT, Bucureşti, 2000, pag. 149)

Teatrul ACT, Bucureşti
Absolut! după "Ivan Turbincă", de Ion Creangă
Regia: Alexandru Dabija
Cu: Marcel Iureş
Durata: 90 minute.



 Toate articolele despre Absolut!


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Sânziana, Pepelea, Ivan şi Dabija - Sânziana şi Pepelea şi Absolut!, Mircea Sorin Rusu
 Galerie foto - Absolut!, Andrey Kolobov
 Absolut! & Exils & Ultima zi a tinereţii în 3 paragrafe - FITS, 2012, Răzvan Sădean
 Iureş? Absolut!, Oana Stoica
 Absolut fantastic! - Absolut, cu Marcel Iureş, Anca-Maria Pănoiu
 Toate articolele despre Absolut!


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer