Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Polar Express

Moşul - Polar express


Andrei Gorzo

Dilema Veche, ianuarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Evenimentul cinematografic al Sărbătorilor a fost filmul de animaţie Polar Express, povestea unui băieţel care, tocmai cînd e pe punctul de a-şi pierde credinţa în Moş Crăciun, e invitat să călătorească la Polul Nord într-un tren magic şi să-l cunoască pe Moşul însuşi. L-aţi văzut? Şi v-a plăcut? A reuşit să vă revigoreze relaţia cu copilul din dumneavoastră? Ce impresie v-a lăsat procesul numit "captură de interpretare" - o chestie în care intri om (mai precis actor; mai precis Tom Hanks în şase roluri - nu doar voci, ci roluri jucate în faţa camerei) şi din care ieşi desen animat? Sînteţi de acord cu părerea unuia dintre realizatori că e "ca şi cum ai pune sufletul unei persoane într-un personaj virtual?" Dar copilul din dumneavoastră e de acord? Motivul pentru care-i tot dau înainte cu "copilul din dumneavoastră" este că sînt nervos; copilul din mine, care ar fi trebuit să mă susţină şi să mă inspire în timp ce vă vorbesc despre Polar Express, s-a ascuns undeva de unde refuză să iasă ca să se joace cu noi. E în starea asta de cîteva zile - de cînd ne-am dus la Polar Express. Ciudat. Iar ultimul lui mesaj, dacă l-am înţeles bine, consta dintr-un cuvînt foarte urît despre eroina filmului. Un golan.

Nu pot să spun că nu-l înţeleg. De cum am văzut-o pe fetiţa aceea - cea mai entuziastă membră a delegaţiei care călătoreşte la Polul Nord -, am ştiut că e de rău. Băiatul a început să se îndoiască, dar fetiţa asta crede. Mamă, ce-i mai scînteiază ochii de credinţă în Moş Crăciun! E genul care ar pune bombe în numele lui Moş Crăciun. Nici ea, nici conductorul de tren (Hanks), nici vagabondul misterios care călătoreşte pe acoperişul trenului (Hanks), nici Moş Crăciun (Hanks) nu ratează vreo ocazie de a-l împunge şi boscorodi pe erou pentru scepticismul lui. Scepticismul e privit aici ca o infestaţie ruşinoasă - cam ca păduchii -, ceea ce mi-a amintit, într-un mod sinistru, de amestecul de inovaţie tehnologică şi conformism agresiv dintr-un alt film de Robert Zemeckis, Forrest Gump, unde credinţa eroului în valorile lui simple, primite de-a gata, era folosită ca un băţ pe spinările scepticilor, ale nemulţumiţilor, ale oiţelor rătăcite. Comparaţia e, desigur, nedreaptă - Polar Express e un film de Crăciun, un film despre miracole. Dar chiar trebuia să fie atît de insipid?

La început, băiatul se teme de "sfîrşitul magiei", dar filmul nu găseşte loc pentru asemenea temeri (magia e în preţul biletului de călătorie, e obligatorie) şi problema e că dacă ele nu există nu mai există nici magie. În lipsa primejdiei, a mizei, nu mai avem o aventură, ci doar o excursie. (Zemeckis introduce cîteva situaţii de film de aventuri - la un moment dat, trenul iese de pe şine şi intră pe gheaţă -, dar astea nu sînt altceva decît o umplutură spectaculoasă.) Filmul se apropie cel mai tare de magie în momentul în care un bilet de tren, un bilet magic, e luat de vînt şi coboară uşor, într-o tăcere impresionantă, într-o pădure înzăpezită, de parcă şi-ar căuta un loc cît mai puţin ştiut pentru odihna veşnică, numai că reînvie la trecerea unei haite de lupi şi nimereşte în ciocul unui vultur, care i-l duce de mîncare puiului său, care-l scuipă - şi tot aşa pînă cînd biletul se întoarce în tren; e ca un remake "de acţiune" al celebrei secvenţe cu "fulgul călător" din Forrest Gump, numai că fulgul acela chiar părea să fie în voia vîntului, în timp ce principala forţă care dictează mişcările biletului de aici e, în mod clar, vanitatea realizatorilor, dorinţa lor de a-ţi arăta ce pot să facă.

Şi pot să facă orice în afară de oameni. De fapt, de ce or fi ţinut morţiş ca nişte personaje de desen animat să arate ca nişte persoane reale? Şi, înainte de a se chinui atîta să "captureze" interpretările unor actori reali, în speranţa că şi sufletele lor vor trece cu bine de la real la virtual o dată cu mimica şi gesturile, nu puteau să le scrie nişte roluri ca lumea, ca să se asigure că sufletele alea au cum să se exprime? Eroii filmului Incredibles n-arătau ca nişte oameni adevăraţi, ci ca nişte oameni desenaţi şi apoi animaţi, dar personalităţile lor erau credibile şi interesante, pe cînd copiii de aici nu sînt nici copii, nici desene, şi au dreptul la cel mult o trăsătură de caracter fiecare (scepticismul eroului, credinţa eroinei), deşi fiecare geană, fiecare pistrui a fost bibilit astfel încît să atragă atenţia. Realizatorii îi împrumută şi Moşului ceva din tehno-narcisismul lor: celebrările din orăşelul de la Polul Nord par atît de regizate şi intrarea Moşului în scenă e atît de asemănătoare cu a unui megastar în concert, încît aproape că mă aşteptam să aflu că de fapt el nu există, că e doar un vrăjitor din Oz. Dar există. L-am văzut. E bengos. Numai că mă aşteptam să mă bucur mai tare.



 Toate articolele despre Polar Express


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 The Polar Express, filmul la care patinezi pe gheaţă şi te dai în montagne-russe, Alina Lungu
 Polar Express / Glasul roţilor de ren..., Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer