Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Cântăreaţa cheală & Lecţia

Diptic Ionesco - Cântăreaţa cheală & Lecţia


Oltiţa Cîntec

Suplimentul de cultură, noiembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pentru cei ce urmăresc programatic creaţiile lui Victor Ioan Frunză, e evidentă turnura de amplitudine pe care ultimele două-trei puneri în scenă au operat-o. De la montări în spaţii scenice largi, cu distribuţii numeroase, în scenografii (invariabil, Adriana Grand) somptuoase, rezultate a nenumărate volute imaginative, producţiile de dată mai recentă denotă o constricţie pe toate planurile. Mai puţin în acela al fanteziei, desigur. Întrucît condensarea monumentalităţii este asociată obligatoriu cu un surplus de inventivitate care menţine intensitatea estetică la aceiaşi parametri. Observaţia se verifică şi în dipticul Cîntăreaţa cheală - Lecţia pe care duetul Frunză-Grand (Frunză lucrează exclusiv cu Grand; Grand colaborează şi cu alţi directori de scenă) a semnat-o stagiunea trecută la Teatrul de Comedie. Prezentate în tandem, ca la Huchette, cu o mică pauză între, piesele ionesciene sînt revizitate constructiv, dovedindu-şi inepuizabilitatea ca sursă de inspiraţie. Frunză-Grand au descoperit printre rînduri şi în spatele lor resurse de reinterpretare, versiunea scenică impunîndu-se prin originalitatea viziunii. V.I. Frunză propune o schimbare de accente, apăsînd pedala comică prin evidenţierea anumitor personaje şi ajustarea raporturilor lor cu camarazii de piesă într-un portret de grup ce nu iese din cadrele ionesciene, ci subliniază intenţii textuale încă nevalorificate scenic. Doamna Smith, de pildă, beneficiază - fără doar şi poate şi graţie talentului ludic extraordinar al Virginiei Mirea - un spot de mai mare intensitate. Ipostaziată ca o păpuşică mecanică, mica aristocrată, de upper middleclass londonez, cochetă ca ţinută vestimentară şi atitudine, şi-a mobilat casa printr-o aglomerare de obiecte, cu "gustul" contrafăcutului, al stilului "ce se poartă" dacă ai bani, adică şemineu cu plasmă şi amoraşi din ipsos, mostre ale artificialităţii şi copierii fără discernămînt a unor standarde "obligatorii" într-o comunitate fără repere autentice. Ambientarea scenografică a impus această linie kitsch, foarte frecventă în actualitatea înconjurătoare, o lume bîntuită de clişee şi false modele, evocată prin proiecţiile video abundente, ca întotdeauna la Adriana Grand. Cu rol de citate vizuale, indicînd criza limbajului contemporan, asediat de mesajele impuse de ecrane.

Revenind la reevaluarea greutăţii dramaturgice a personajelor, amplificat ca vizibilitate şi pondere e şi Căpitanul de pompieri. Doamnele sînt cuprinse de focul pasiunii doar la vederea uniformei şi, mai ales, a tulumbei însoţitoare, din care, ironic, ţîşneşte un jet anemic, dovadă că nu mărimea face performanţa, jet incapabil să calmeze flăcările interioare. Actorul Dragoş Huluba îi recită biografia scenică într-un impecabil fastforward, spre hazul general. Tot cu turaţia limbajului lucrează Frunză şi la jocul de rostire din final, care implică întreaga distribuţie şi la care se rîde la fel de abundent, de sănătos.

A doua parte a spectacolului, Lecţia, e înscenată într-un alt registru, schimbarea de accent de care vorbeam alunecînd spre sumbru. Elementul comun al celor două secvenţe spectaculare sînt interpreţii George Costin, domnul Martin, respectiv Profesorul, şi Bogdan Cotleţ, în travesti, Mary, respectiv Menajera. Îmi amintesc cu mare plăcere de versiunea Frunză-Grand de la Maghiarul din Timişoara, cu trimiterile ingenioase la "clasa moartă" a lui Kantor prin aşezarea publicului în băncuţe din lemn, asistînd la lecţia despre crimă, armoire-ul cu multiple sertăraşe, iluminat din spate. Lecţia de la Comedie se ţine în ziua de azi, tabla devine screen din poliplan, prezentarea se face la retroproiector, Eleva are mobil. Decorul e auster, se utilizează tehnici cinematografice, prim-planul pentru a sublinia mimica interpreţilor, doar că efectul e imprecis din cauza unor chestiuni tehnice. Eleva are ingenuitatea şi atitudinea specifice şcolarilor din clasele primare, ceea ce face ca evoluţia conflictului să fie şi mai atroce. Numai că Profesorul se ambalează prea repede, dezvăluind prematur intenţiile compulsive, iar crescendoul nu se mai poate face, eşuează, expunînd prematur deznodămîntul.

Victor Ioan Frunză şi Adriana Grand şi-au pus în acţiune calitatea de (co)autori într-un discurs scenic care îl îmbogăţeşte pe acela al dramaturgului. Formula "de cameră" le reuşeşte, semnele stilului ce i-a impus fiind identificabile. În egală măsură cu ingeniozitatea creativă care ataşează spectacolelor, inclusiv acestuia, calitatea plăcută a surprizei.



 Toate articolele despre Cântăreaţa cheală & Lecţia


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Ionesco techno & trashy - Cîntăreaţa cheală & Lecţia, Iulia Popovici
 Lecţii de crimă - Cântăreaţa cheală & Lecţia, Dan Boicea


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer