Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Alexander

Alexander - Copilul malformat


Andrei Gorzo

Dilema Veche, ianuarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Existau motive perfect întemeiate de a-l antipatiza pe Oliver Stone şi de a-i dori să pice în cap de la înălţimea vechii lui ambiţii lui de a face o superproducţie de autor despre Alexandru cel Mare. Să ne amintim doar de groaza cu care, pe la mijlocul anilor '90, asistam la transformarea filmului său Născuţi asasini în cel mai important subiect de discuţie cinefilă al momentului - filmul despre care era musai să ai o părere, deşi orice părere cît de cît articulată nu putea fi decît contra naturii filmului, aceasta fiind bălmăjeala.

Cît despre Alexandru, cum să nu vrei răul unui film care nici n-apucă să se termine că şi începe să-şi facă propria cronică elogioasă? "Succesele altora păleau pe lîngă înfrîngerile lui", notează un scrib după dictarea unui vechi tovarăş de arme de-al lui Alexandru, Ptolemeu (Anthony Hopkins), care ne şi explică trist că e un lucru normal, ba chiar un lucru bun, ca marii vizionari să eşueze, deoarece marile viziuni ne obosesc pe noi, oamenii de rînd, sînt mai mult decît putem noi să primim. N-aş putea să-mi bag mîna în foc că scribul îşi nota toate astea; scria suspect de repede - atît de repede încît ar fi putut la fel de bine să-şi umple papirusul cu desene obscene. E uşor să rîzi de Alexandru: o bună parte din ce face Stone aici e greşit, sau plicticos, sau ridicol. Dar dacă se întîmplă să crezi că declinul cinematografului american e legat de reducerea numărului de obsedaţi de la Hollywood, dacă eşti tentat să ţii cu un artist - ce-i drept, unul confuz, dar în nici un caz un impostor - care îşi proiectează obsesiile personale, chiar şi-n devălmăşie, într-un format de superproducţie, atunci s-ar putea ca Alexandru să te prindă. Pe mine m-a prins aşa cum m-a prins, de pildă, Ultima ispită a lui Hristos: ca şi Scorsese, Stone a crezut, probabil, că e omul potrivit cu medium-ul potrivit şi materialul potrivit; dar marile viziuni pe care se simţiseră chemaţi să le transmită au refuzat să se închege şi pînă la urmă nu s-a mai transmis decît bîjbîiala, senzaţia de hei-rupism, de gînd întors pe toate părţile pînă la epuizare, ca într-o insomnie.

Şi totuşi e foarte uşor să rîzi de Alexandru. Mult mai greu este să descrii ce face Angelina Jolie în rolul mamei lui Alexandru, Olympias: imaginaţi-vă o dresoare rusoaică de şerpi care se pregăteşte să joace lady Macbeth într-o montare de amatori şi vă veţi face un început de idee. Jolie şi Val Kilmer (în rolul regelui Filip, tatăl viitorului împărat) sînt nişte prezenţe atît de dominatoare şi Stone insistă atît de mult, cu atîta lipsă de umor (şi, prin urmare, cu efecte comice atît de satisfăcătoare) asupra felurilor în care monstruozităţile lor vrăjmaşe, dar asortate, conlucrează la vătămarea cît mai temeinică a psihicului lui Alexandru, încît marele om începe să amintească de unul dintre copiii ăia blegi ale căror personalităţi s-au dezvoltat şi ele atît cît le-au dat voie personalităţile părinteşti supradimensionate. Complexitatea psihologică e, desigur, un lucru admirabil, dar ea poate fi un handicap pentru un erou care, întîi de toate, trebuie să ne convingă că e în stare să conducă spre victorie o oaste de 50.000 de greci şi macedoneni, împotriva a 250.000 de perşi.

Ecranul pare prea mare pentru Alexandru (Colin Farrell) şi viaţa lui n-are nici formă, nici elan, deşi "visul lui oriental" ar fi trebuit să fie de-ajuns ca fir roşu care să electrizeze cele trei ore de film. Şi aici am o problemă: văd şi eu paralelele pe care le-a văzut Stone, dar nu-mi dau seama ce-ar trebui să vadă George Bush - cît e aprobare, cît e admonestare, cît e avertisment. Pe de-o parte, Macedon e un adept al exportului de democraţie, iar cruzimile perşilor par să ceară o intervenţie - deci e de bine. Pe de altă parte, Macedon e şi un adept al multiculturalismului şi, atunci cînd le reproşează oamenilor săi "dispreţul pentru o lume mult mai veche ca a noastră", pare chiar supărat. Nu ştiu ce-ar crede Bush despre tristeţea pe care o acumulează Macedon pe măsură ce se afundă în Orient şi vede cum faptele cele mai măreţe pot să chircească sufletele celor care le săvîrşesc. Şi nu vreau să ştiu ce-ar crede despre viaţa sexuală a eroului; mai precis, despre relaţia lui cu Hefestion (Jared Leto), inspirată - precizează ei - de cea dintre Ahile şi Patrocle. E clar că n-au văzut Troia. Filmul acela se prefăcea că nu vede posibilităţile erotice ale frumoasei prietenii. Era în primul rînd un copil al Hollywoodului (şi abia apoi al regizorului Wolgang Petersen) - solid, serios, timid, uşor încuiat; nu recunoşteai pe nimeni în el, în timp ce în copilul malformat care e Alexandru îl recunoşti tot timpul pe Stone - contradicţiile, febrilitatea (chiar înecată în osînză), perplexitatea sinceră. Oricît de mult mi-ar displăcea să-i cînt în strună, eşecul lui mi-a spus mai mult decît succesul Troiei.



 Toate articolele despre Alexander


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Alexander Machedonul, Giulia Ghica Dobre
 Alexandru cel Mic, Mihai Fulger
 OLIVER! - Alexander, Andrei Creţulescu
 Alexander sau lecţia superproducţiei, Călin Stănculescu
 Alexander - Megalos Oliveros, Alex. Leo Şerban
 Toate articolele despre Alexander


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer