Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Topuri 2011

Topuri 2011 (I)


Andrei Gorzo

Dilema Veche, decembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Oricît de responsabil s-ar vrea a fi, ca pariu încheiat cu istoricii de film ai viitorului (iată ce se va dovedi că a fost cu adevărat important, din tot ce-a rulat în 2011), e inevitabil ca un top de genul acesta să constituie, într-o măsură mult mai mare, o simplă pagină de autobiografie (iată ce i s-a părut important celui care eram în 2011, adică într-o anumită etapă a călătoriei mele / sale prin cinema şi prin viaţă, din ce-a apucat să vadă - căci bineînţeles că n-a văzut tot ce s-a lansat în lume în anul respectiv). Date fiind dimensiunile haosului în care încearcă să facă puţină ordine, exerciţiul întocmirii unui astfel de top trebuie să înceapă prin fixarea cîtorva reguli. Astfel, în ceea ce mă priveşte, anul acesta am încercat să-mi restrîng plaja de selecţie la filmele care au fost proiectate în cel puţin un cinematograf românesc şi într-un regim cît de cît apropiat de acela al difuzării comerciale - adică nu doar una, două sau trei proiecţii în cadrul unui festival, ci mai multe, de preferinţă în zile consecutive. Sigur că procedez arbitrar (şi nu doar în defavoarea unui film sau a altuia, ci în defavoarea unei întregi clase - scurtmetrajele), dar şi mai arbitrar ar fi să amestec întîlnirile importante pe care mi le-au oferit cinematografele cu întîlnirile importante pe care mi le-au oferit televiziunile (prima pe listă ar fi cea cu Mildred Pierce al lui Todd Haynes, la HBO) şi cu întîlnirile importante pe care mi le-am oferit eu însumi numai mie (prima pe listă ar fi cea cu Carlos al lui Olivier Assayas). În fine:
 
1. Aurora. Inspirat de fenomenologia existenţială a lui Sartre şi a lui Maurice Merleau-Ponty, teoreticianul de film André Bazin (colaborator frecvent al revistei Les Temps modernes, pe vremea cînd era co-editată de cei doi) vedea cinematograful ca pe o invenţie capabilă (dacă e folosită într-un anumit fel) să cultive în spectator o aprehensiune a "ambiguităţii" inerente "fiinţării-în-lume". Filmul lui Cristi Puiu e un experiment radical în direcţia trasată de Bazin. Fiind vorba despre o tentativă de a forţa noi deschideri perceptuale-intelectuale-spirituale, e inevitabil ca pînă şi printre puţinii spectatori capabili de a-i recunoaşte importanţa să nu existe nici un consens în privinţa gradului ei de succes. Cea mai înaltă apreciere a venit din partea criticului american J. Hoberman, care a scris că filmul "poate să nedumerească la fel de mult cum a nedumerit L'avventura în 1960" şi că, deşi "nu e un film care te face să fii mulţumit de faptul că exişti", e unul care "te face să fii conştient de acest fapt".
 
2. Melancholia. Puiu trece drept arogant, dar Aurora e expresia unei reverenţe la fel de smerite şi, în fond, la fel de religioase ca a lui Bazin, în faţa a ceea ce criticul francez numea "ambiguitatea realului". Arogant e Lars von Trier, care în Melancholia se plasează pe sine în punctul terminus al istoriei artelor europene, un scavenger bîntuind printr-o serie de muzee (unul dedicat imaginarului romantic, altul dedicat imaginarului medieval, altul dedicat instituţiei cinematografice numite Dogma '95 - pe care chiar el a creat-o -, altul dedicat instituţiei pe care, în lipsa altor termeni, o numim "filmul european de artă"), cu flăcările apocalipsei în urma lui, luînd cîte ceva de-aici, cîte ceva de-acolo şi, din ce ia, încropind un fel de trusou cu care eroina-mireasă a filmului său să se prezinte la photo-shooting-ul glossy al sfîrşitului lumii. În film, von Trier neagă că activitatea umană ar avea vreo valoare şi se pronunţă în favoarea distrugerii, dar propria lui "încropeală" e, de fapt, creaţie la superlativ, eminamente recuperabilă, chiar şi din perspectiva gustului conservator/burghez, sub umbrela noţiunii de "frumos". Aşadar, nu-i de mirare că, pervers cum e, a simţit nevoia să se semi-dezică de film, dar - îi place, nu-i place - istoria artelor europene nu s-a oprit, ci merge înainte, cu el în linia întîi a celor care ne mijlocesc noi viziuni nouă, celorlalţi.
 
3. Pielea în care trăiesc / La piel que habito. Almodóvar n-a mai lansat de mult un atac atît de virulent (de la adăpostul farmecului său de povestitor şi decorator) împotriva ordinii & stabilităţii heterosexuale/falocratice/identitare.
 
4. Metodă periculoasă / A Dangerous Method. Cine-teatru de idei de calitate superioară, în regia lui David Cronenberg, cu Freud, Jung şi pacienta-colega-muza lor, Sabina Spielrein, despre explorarea unui continent abia descoperit de impulsuri şi dorinţe, scufundat sub nivelul minţii conştiente, şi despre soluţiile fiecăruia la provocarea de a trăi cu implicaţiile tragice ale noilor descoperiri.
 
5. În patru timpi / Le quattro volte. Un poem despre transmigraţia sufletelor, deghizat într-un documentar observaţional (filmat de Michelangelo Frammartino în Calabria) despre oameni, capre, copaci, cherestea, cărbune, fum.
 
Despre alte cinci vîrfuri cinematografice ale anului - precum şi despre cîteva false vîrfuri - urmează să vorbim săptămîna viitoare.



 Toate articolele despre Topuri 2011
 Toate articolele despre Aurora
 Toate articolele despre Melancholia


1 comentariu

  • bineinteles
    adrian, 04.01.2012, 10:22

    Bineinteles, vroiam sa zic, stimate domnule Gorzo, ca in orice an, oricum ar fi, orice fel de film ar scoate Cristi Puiu, chiar daca in anul acela, printr-un accident istorico-cultural imposibil, ar aparea si La Regle du Jeu, si Andrei Rubliov, si Calauza, si ceva de Kubrick, si altele si altele, deci, repet, daca si Cristi Puiu ar scoate un film in acelasi an, acel film ar fi pe locul intai in topul dvs... Dealtfel ati scris mai demult un top al filmelor dvs din toate timpurile, eu cred ca peste cativa ani o sa-l modificati si o sa plasati pe primele trei locuri cele trei filme ale lui Cristi Puiu, ex aequo cu Politist,Adjectiv, despre care ati scris o cronica in trei episoade in Dilema Veche si Liternet, frustrandu-ne de alte analize pertinente ale unor filme de pe ecranele noastre(pe care le faceti de multe ori intr-un mod stralucitor)...
    Ati scris despre Politist , Adjectiv si Aurora, ca au schimbat istoria cinemaului, ca au inventat un nou limbaj cinematografic, ati facut referiri imposibil de erudite la Bazin, la mai stiu eu cine, le-ati sucit si le-ati scaldat intr-un limbaj plin de subtilitati, numai ca sa demonstrati ca ele sunt cele mai bune filme din istorie... Merita efortul? Dvs chiar credeti treaba asta, sau e un fel de reziduu patriotico-protocronist ramas din anii 80?! In realitate filmele astea nu au inovat nimic, nu au creat nici un nou limbaj, nimeni nu o sa le imitie, nimeni nu o sa le emuleze, nu vor fi nici un model pentru nimeni... In primul rand pentru ca NU SE UITA NIMENI LA ELE,NICI MACAR PUBLICUL DE ART HOUSE. Cinematografia isi vede de treaba pe lumea asta si INOVEAZA IN CU TOTUL ALT FEL. Inoveaza, in ultimii ani, prin filme ca Melancholia, ca Gommora, filmele lui Ceylan, etc. Eu unul nu am simitit ca imi schimba cu nimic viata daca il vad pe Bucur mancand o ciorba, nici dialogand tern cu un superior de politie... Stiu insa, asa, ca exemplu din istoria mea personala, ce emotie dementa mi-a creat scena autoincendierii din Nostalghia, ce magie exercita inca asupra mea cadrele din Rubliov sau Oglinda, ce stupefiat sunt de prestanta filozofica a unui Von Trier sau Haneke....M-am gandit ca poate sunt eu al dracului si invidios, ca poate sunt roman si sunt gelos pe aceste filme, dar am cumpanit bine si am constatat ca nu, nu cred ca e nimic in neregula cu mine... Asta pentru ca sunt filme romanesti care chiar au lasat o amprenta puternica asupra mea(432 primul intre ele). Nici Aurora si nici Politist Adj nu se numara printre ele...
    Poate o sa-mi raspundeti cu criticii newyorkezi care au laudat aceste filme... Dar eu va voi raspunde ca oricati critici americani, 10, 20,70 , ar lauda un film, acesta trebuie sa treaca si examenul publicului... Si nu al oricarui public, ci al celui asa zis de arthouse, al publicului rafinat, cunoscator de istorie de cinema...Uitati-va la cifrele de box office ale acestor filme si veti vedea ce incasari ridicole au, si , repet, raportat la alte filme de arta, dificile, nu la Stapanul Inelelor... Politist Adjectiv a facut 53000 de usd in America si 68000 in restul lumii... Aurora a facut pana acum 6000 de dolari cu indulgenta...Prin comparatie, Gommora a facut 40 de milioane in lume si un milion jumate in America, Das Weisse Band a facut vreo 19 miloane,Melancholia are vreo 19 milioane pana acum si inca merge...Sa fie chiar toata lumea asta proasta, si doar dvs si criticii de la Variety sa detineti cheia adevarului artistic universal?

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Retrospectiva Cele mai bune filme ale anului 2011 - Best Film Fest, 2012, Comunicat de presă
 Topuri 2011 (II), Andrei Gorzo
 Ten films that did it for me in 2011, Corin Toporaş
 Topurile cinematografice ale anului 2011, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer