Filmul Cobia... undeva, cîndva este realizat de tînăra regizoare Cristina Drăgănescu din Tîrgovişte, autoare interesată în egală măsură de poezia obiceiurilor populare româneşti, dar şi de conservarea şi protejarea monumentelor istorice, teme ce i-au inspirat nu o dată opere apreciate la festivaluri naţionale şi internaţionale.
De această dată, autoarea ne face cunoştinţă cu patru biserici vechi construite din lemn în zona Cobia din judeţul Dîmboviţa, unde migrarea locuitorilor, vitregia timpului (sau a timpurilor), precum şi indiferenţa organismelor menite să protejeze un patrimoniu cultural de mare rezonanţă spirituală au dus la degradarea unor monumente de referinţă pentru arta construcţiilor religioase din judeţul Dîmboviţa.
Dincolo de imaginile vechilor cruci din cimitirele ce înconjoară aceste lăcaşe de cult, filmate ca o vie metaforă a perenităţii pietrei în faţa fragilităţii lemnului, impresionează în filmul semnat de Cristina Drăgănescu mărturiile localnicilor, care-şi declară apartenenţa spirituală faţă de sfintele lăcaşe, încercînd după puteri, îngrijirea şi conservarea lor.
Întregul film reprezintă însă un semnal de alarmă pentru autorităţile culturale, care trebuie să transforme în literă vie prevederile Consiliului Europei pentru protecţia monumentelor. Şi ar avea şi de ce: picturile pe lemn din cele patru mici biserici de la Cobia îşi păstrează tinereţea culorilor, unele avînd o spectaculozitate demnă de monumentalele biserici-surori din Maramureş. Pe de altă parte, arta constructorilor bisericilor din lemn cu rezolvări tehnice de maximă simplitate şi originalitate poate inspira astăzi modele demne de urmat.
Coerent şi cursiv, mesajul Cristinei Drăgănescu devine un imperativ pentru funcţionarii culturali din echipa viitorului ministru al Culturii şi Cultelor.