decembrie 2011
Absolut!
Dabija, Iureş, Creangă se-ngână şi-şi răspund. Într-un spectacol la superlativ, în care nu doar povestea cătanei Ivan Turbincă este ştearsă de praf şi remixată. Se conturează abia ghicit, într-un duplex dramatic "then & now" şi istoria personală a omului care, după ce s-a ţinut de ghiduşii, luându-se la trântă cu Moartea, sfârşeşte trist şi etern, refuzat tocmai de Ea. O împletire inedită de prospeţime şi dramatism, de trecut imemorial şi bube sociale şi psihologice actuale, de fantastic şi real. O reinterpretare în care Creangă este păstrat întreg, ca un miez peste care Dabija suflă înţelesuri neaşteptate. Un one-man-show în care Marcel Iureş clocoteşte de har mai ceva decât fasolea pe care şi-o fierbe pe spirtieră. Aşa încât la finalul piesei, cobori din poveste în stradă şi, cu un fior pe şira spinării, te gândeşti: "Măi să fie! N-aş fi zis!"

Când am aflat că o să merg la un one-man-show care porneşte de la povestea lui Ivan Turbincă, am sucit problema pe toate părţile, ca pe un cub Rubik, curioasă cum pot fi interpretate atâtea personaje de un singur om: Ivan, Dumnezeu, Sfântul Petru, dracii, Moartea - de unde atâtea feţe? Ba îl vedeam pe actor dispărând după cortine de două ori pe minut, ca să îşi schimbe costumul, masca, mina, ba mă gândeam că o să asist la vreo mostră de abstract în care numai de povestea lui Creangă nu va fi vorba.

Care cortine?! Care abstract?! N-a fost cazul în sala Teatrului Act - beciul cel mai plin de must din lume! Actorul are în el atâta forţă, încât îşi ajunge şi sieşi, şi distribuţiei alambicate, şi spectatorilor răspândiţi pe cele trei rânduri de bănci de lângă pereţi. Iar costumul, masca şi mina pe care nu le vedeam schimbate decât forţat, sincopând spectacolul, Iureş le păstrează în mânecă, de unde le scoate pe nesimţite. Face pase cu el însuşi, joacă şi se joacă, aruncă şi prinde figuri, caractere, aşa încât rămâi mereu surprins să descoperi în arenă alt şi alt personaj, atât de puternic şi conturat încât, inevitabil, te întrebi: "Da' ăsta când a mai ajuns aici?"

E de crezut faptul că toată magia asta iese dintr-un amărât de boschetar? Ei bine, aşa e. Pentru că, după ce străbaţi până la subsol holurile teatrului, înguste ca nişte burlane, intri într-un beci cenuşiu unde, în mijloc, stă un om fără adăpost, aproape împrăştiat pe cartonul întins pe duşumea. E soios, ciufulit şi nebărbierit, îmbrăcat cu ţoale mototolite şi încălţat cu adidaşi scâlciaţi. Da, e Iureş. Şi cântă la muzicuţă. Are un aer bizar de veselie tristă, de calicie sătulă, în timp ce sare din cântece patriotice în melodii populare şi în mai vechi imnuri comuniste. Concertul dat pe-o rână este avangarda unei alte partituri, gata să surprindă la fiecare pas.


"Gata? Începem?", zice la un moment dat, zorindu-i pe oamenii nedumeriţi de privelişte. Însă ce se porneşte nu e tocmai spectacolul, chiar dacă bizareria de personaj cere "să se facă lampa mai mică", pentru a rotunji atmosfera. Ca un românaş destoinic, demarează în trombă cu... o pauză de masă. Spectatorii fierb la foc mic, în suc propriu, în timp ce înaintea lui, pe o spirtieră, la o flacără albastră şi pâlpâitoare, fierbe o conservă de fasole cu costiţă. Boschetarul o mănâncă soldăţeşte, vârându-şi degetele în sosul fierbinte şi întingându-l cu cocoloaşe de pâine culeasă de prin gunoaie ("N-ai idee câte lucruri bune aruncă oamenii cu parale."). Geme de plăcere, ca un brav oştean al habelor şi ghenelor: "Mamăăă, da ' bună mai e!" Se înfruptă straşnic, garnisindu-şi ospăţul şi cu câţiva castraveciori muraţi, pe care îi alintă patern înainte de a-i înghiţi. Şi ca să nu se risipească nimic, dă pe gât şi nişte oţet din borcan. Pe urmă stinge cu câteva guri zdravene de vodcă. Apoi, pe nesimţite, odată cu oţetul care şiroieşte prin barba ţepoasă, începe să curgă şi povestea...


Cătana Ivan primeşte la liberare, drept plată de la regiment, două carboave. Dar cum simţea libertatea ca pe nişte încălţări noi, sărbătoreşte tot pe stil vechi, cum era el obişnuit: se face mangă. Şi uite-aşa, împleticindu-se pe trei cărări, plin de voie bună ("I-auzi, una, i-auzi două, i-auzi patruzeci şi nouă!"), Ivan devine, fără de veste, miza unui pariu dintre Dumnezeu şi Sfântul Petru, veniţi pe pământ în vizită de lucru. Sfântul Petru e jucat ca un ovreiaş de prin părţile Fălticeniului, care îşi mângâie duios bărbuţa şi pare ba fricos, ba viclean, grăieşte regional şi priveşte iscoditor şi slinos. Dumnezeu e un tip de esenţă tare, sigur de sine. Între ei, Iureş face un slalom zăpăcitor, presărându-şi jocul cu comentarii savuroase în aparté, venite ca din partea povestitorului, despre care nici nu mai ştim dacă este boschetarul de mai devreme sau o figură nouă. După cum presimţise Dumnezeu, Ivan le dă de pomană cele două carboave sfinţilor preschimbaţi în cerşetori. Primeşte ca răsplată năzdrăvana turbincă, în care mai târziu îi vâră pe toţi dracii, încât bagă spaima în populaţia Iadului. Îi alungă pe Scaraoţchi şi pe progeniturile lui din câteva case de boieri, apoi, sătul de pământ, ia calea cerului, spre Dumnezeu, unde avea deja o "pilă". Însă cum în Rai nu au nici vodcă, nici pipă, nici femei (plictiseală mare!), cătana îşi încearcă norocul şi la Iad, unde era ştiut de frică.


Pacea şi balamucul, cor de îngeri şi şleahtă de draci, toate se înghesuie în pielea lui Iureş. Tot acolo îşi mai face loc şi Moartea, care astfel intră în scenă, flămândă de muşterii. Pusese ochii tocmai pe Ivan, care de atâta bine nici nu simţea că îmbătrânise. La început, năstruşnicul soldat se crede pe bune mesager între Dumnezeu şi Moarte, însă când îşi dă seama că e prada râvnită a Doamnei cu Coasa, e nevoit să facă nişte tumbe şi să o viclenească. Şi o ţine Iureş din salt în salt, din realitate în poveste, din dramă în comedie, încât îţi plimbi ochii între ele şi nu mai ştii până la urmă care e una şi care e alta. Arde şi transpiră. Turbinca în care o îndeasă pe Moarte e o sacoşă de plastic mototolită, găsită prin culcuşul boschetarului. Coşciugul în care pretinde că nu ştie să se aşeze e cartonul pe care stătea întins la început, cântând la muzicuţă, şi pe care îl transformă în paralelipiped, dovedind un ochi priceput la geometria spaţială. Iureş e când Ivan, când Moartea, când boschetar, când povestitor, făcând salturi mortale, aproape schizofrenice, printre personalităţi. E un acrobat psihologic desăvârşit, care sfidează înălţimile dramatismului. Zâmbeşte de sus, prins precar deasupra hăului de înţelesuri numai cu o sfoară subţire. Se aruncă pe neaşteptate peste percepţia ta, sfărâmându-ţi ideile şubrede ca un castel de nisip, pentru a construi din ele o plajă nouă de variante posibile.

Nu ştiu dacă numele i se trage piesei de la integrarea în sfere înalte, din care prinzi o urmă de gust privind-o, de la vodcă, sau pentru că perechea Dabija-Iureş a intuit superlativul care o să le iasă. Cert e că şi-l merită pe deplin. Am văzut în Ivan Turbincă şi în boschetarul calic o dramă comună, atât de adâncă încât surâde amar: omul care... nu mai moare odată! Dar care nici nu prea mai are de ce trăi. Nu, nu erau telefoane publice pe vremea cătanei ruseşti. Şi totuşi, nu ştii dacă el sau vagabondul este cel care, la sfârşit, o sună pe Moarte ca s-o cheme la un pahar. Cel mai probabil, amândoi deodată, îngânându-se din timpuri diferite.


Luminile se aprind, iar Iureş redevine el însuşi, afişând o mulţumire timidă şi o nelămurire crescândă cu fiecare dintre cele şase rechemări la scenă. Nu-l mai slăbesc aplauzele!
De: după Ion Creangă Regia: Alexandru Dabija Cu: Marcel Iureş

12 comentarii

  • exces de...Absolut!
    catperson, 05.12.2011, 01:20

    Absolut! e un spectacol remarcabil si admirabil, sigur unul dintre evenimentele stagiunii. Ce rost are povestirea si analizarea exhaustiva?! Cu harnica explicitare a poantelor?! A gaselnitelor geniale ca boschetarul va stapani Pamantul, etc, etc Cei ce n-au vazut aproape ca vor considera ca l-au vazut, citind atent acest articol (absolut pertinent, de fapt!), le va scadea curiozitatea cu care s-ar fi dus sa vada ce-a nascocit triada Creanga -Dabija - Iures, acum ca le-a explicat "fata asta" ce si cum...Cred ca trebuiau aruncate doar niste "nade", 2-3 picanterii si provocarea la reactii (imbulzitul la spectacol si scrisul aici!) vor fi fost garantate. Ceilalti, cei care-au vazut, vor gasi unele pareri proprii, vor jubila ca sunt de parare cu cei ce scriu articole (e grozav sentimentul de apartanenta la un grup!), vor simti ca parca pe alocuri autoarea ar trebui contrazisa "dac-as avea putin condei, dar n-am, deci ...tac".
    Asa ca un articol harnic, complet, o tema facuta exemplar, nu va naste ebulitia meritata. Si absolut-ul paote fi in exces...

    • RE: exces de...Absolut!
      [membru], 05.12.2011, 16:50

      Eu zic că au mai rămas suficiente lucruri de descoperit pentru cei care vor merge la Act. În primul rînd cît de fabulos de bun este Iureş. Lucru pe care l-am observat şi la prima vizionare (cînd nu ştiam în detaliu ce urmează să se întîmple) şi la a doua (cînd ştiam muuuult mai mult decît ştie orice cititor al acestei cronici).

      De asemenea, cred că au rămas destule lucruri de spus despre acest spectacol, de departe unul din cele mai bune ale stagiunii actuale (cred că intră într-un top 5 al pieselor montate în Bucureşti din 1990 încoace).

      • RE: RE: exces de...Absolut!
        Bogdan Enache, 05.12.2011, 19:31

        Entuziasmul fata ce spectacol ma face sa cred ca la Timisoara o fi fost ceva stricat in conserva aia.

        Mentionez totusi ca nu stiu daca sala (teatrului german/maghiar) in care s-a jucat in Timisoara (imaginati-va o sala studio relativ mare) era adecvata spectacolului.
        In primele 10 minute nu se intelegeau replicile daca stateai in jumatatea din spate a salii.

        Dupa mine, spectacolul ar mai avea niste puncte slabe:

        - la un moment dat a facut vreo 2 burti. Pur si simplu se pierdea energia acumulta pana atunci.
        - unele gaselnite pentru a schimba intre personaje sau pentru a particulariza personajele sunt totusi facile sau prea putin impresionante: ma gandesc mai ales la dumnezeu (cu mana la cap) si la moarte.



      • RE: RE: exces de...Absolut!
        catperson, 05.12.2011, 23:30

        Sigur aveti dreptate. Pe de alta parte, cred sincer ca se "duce vestea" despre un spectacol si particularitatile sale grozave mai ales pornind de la comentariile / indemnurile "civile" ale celor care l-au vazut si care trimit calduros si pe altii, care la randul lor vor trimite pe altii, etc -o benefica pata de ulei... Adica nu neaparat de la tipul asta de cronici. Laudabile in felul lor.

        Cum?! Ati vazut spectacolul de 2 ori?! DOAR de 2 ori?! Pai, eu tocmai am fost a treia oara si preconizez o a patra pt. ian-febr (voi duce prieteni de peste mari si tari). Pt. ca da, este prototipul de spectacol pe care l-ai revedea oricand (dupa mine).

        Indraznesc 2 intrebari, de "civil": 1 / ati mizat sa provocati valuri de curiozitate morbida cand ati spus ca stiti "muuult mai mult" decat oricare dintre cititori?! Aoleu, dar daca, de exemplu, citeste chiar Iures cronicile astea?! 2 / care e pt. dvs. acel top 5 post '90?

        • RE: RE: RE: exces de...Absolut!
          [membru], 06.12.2011, 01:16

          > Sigur aveti dreptate. Pe de alta parte, cred sincer ca se "duce vestea" despre un spectacol si particularitatile sale grozave mai ales pornind de la comentariile / indemnurile "civile" ale celor care l-au vazut si care trimit calduros si pe altii, care la randul lor vor trimite pe altii, etc - o benefica pata de ulei... Adica nu neaparat de la tipul asta de cronici. Laudabile in felul lor.

          E de discutat aici ce înseamnă "civile" (Anca-Maria Pănoiu e studentă, nu e critic de teatru, cu atît mai puţin angajată a Teatrului Act sau a altui teatru) şi care e rostul unei cronici argumentate respectiv care e rostul unei recomandări propagate în cercul de prieteni, fără argumente. Cred că ambele sunt utile, probabil pentru oameni diferiţi.

          > Cum?! Ati vazut spectacolul de 2 ori?! DOAR de 2 ori?! Pai, eu tocmai am fost a treia oara si preconizez o a patra pt. ian-febr (voi duce prieteni de peste mari si tari). Pt. ca da, este prototipul de spectacol pe care l-ai revedea oricand (dupa mine).

          Da, e un spectacol bun. Dar am depăşit de ceva vreme vîrsta la care făceam fixaţie pe un spectacol, film sau carte. În ultimii 10 ani am văzut foarte rar un spectacol de două ori.

          > 1 / ati mizat sa provocati valuri de curiozitate morbida cand ati spus ca stiti "muuult mai mult" decat oricare dintre cititori?!

          Nici vorbă. Doar că la a doua vizionare eu, ca şi oricare alt om care a văzut piesa, ştiam mai multe despre ce se întîmplă în aceasta decît oricare dintre cei care doar citesc cronica. La asta mă refeream.

          > Aoleu, dar daca, de exemplu, citeste chiar Iures cronicile astea?!

          Foarte bine. Sînt de altfel aproape sigur ca cineva din echipa Actului le citeşte. LiterNet e un site suficient de important pentru a fi urmărit de oamenii din teatre.

          > 2 / care e pt. dvs. acel top 5 post '90?

          E o întrebare prea vastă ca să răspund într-un comentariu la o cronică. Ar trebui să definesc criteriile şi să explic contextele pieselor ca topul să aibă relevanţă. Poate la un moment dat voi lansa o astfel de temă pe LiterNet. Şi atunci voi scormoni şi eu în memorie şi voi face o listă de piese memorabile. Listă mai curînd decît top.

          • RE: RE: RE: RE: exces de...Absolut!
            catperson, 06.12.2011, 11:30

            Cred sincer ca e mare nevoie de cronici / cronicari, deci nu ma refeream la demers IN SINE, ci la amploarea si pretentiile sale de a "bifa" tot...

            Revad spectacole (putine). Nu m-am gandit niciodata la asta ca la o "fixatie". Se-ntampla sa ne punem saptamani de-a randul acelasi disc serile, dupa zile rele / grele. Daca el e Variatiunile Goldberg, de ex., inseamna ca am facut o fixatie Bach?! (nici nu suna rau, de fapt...).

            Mi se pare grozava ideea acelei liste cu spectacole, va tin pumnii si abia astept! Sigur va fi o rubrica incitant organizata si va naste discutii palpitante...


    • RE: exces de...Absolut!
      Anca-Maria Pănoiu, 08.12.2011, 23:04

      Observația dumneavoastră mi-a dat de gândit. Motiv pentru care vă mulțumesc. Da, poate ar trebui să exersez un stil mai incitant, care să nu dea totul pe tavă cititorului (deși departe de mine gândul că am reușit să dau TOTUL în acest caz - parabola și jocul în sine sunt mult prea complexe, profunde, pentru a putea fi pătrunse și redate pertinent de o amărâtă de studențache într-ale scrisului). Oricum, sunt doar la început. Am abia 20 de ani și, cred eu, destul timp ca să cresc.


  • turbinca plină de impresii
    DAN ARDELEAN, 06.12.2011, 13:32

    entuziasmul juvenil al celei care semnează este vizibil. ca şi "lăcomia" de a spune cât mai mult din cele văzute şi apreciate de către domnia sa. de aceea, înclin să cred că agentul teatral al dlui. iureş va găsi tot ce doreşte în această relatare plină de impresii pozitive.
    un singur pericol: să nu fie lăudat în exces pomul, iar unii spectatori să meargă la el cu un sac... pe măsura turbincii lui ivan. poate că, dacă ar fi fost mai vârstnică, autoarea ar fi descoperit şi genialitatea parabolei lui Creangă: Marea Rusie, înarmată cu o turbincă în care vrea să adune tot... dar de care se sperie până şi moartea, asigurându-şi astfel o stranie nemurire.

    • RE: turbinca plină de impresii
      Bogdan Enache, 06.12.2011, 18:40

      argumentul ca autoarea cronicii este prea tanara e foarte slab si de un gust ABSOLUT indoielnic.

    • RE: turbinca aiuritoare
      Valentina, 07.12.2011, 19:03

      Cronicarul acestui spectacol a scris, in mod evident, sub impresia la cald a celor vazute, si ne-a povestit de-a fir a par ce se intimpla pe scena, cu detalii si fraze lungi, intr-un amestec aiuritor de explicatii, descrieri, intrebari retorice, exclamatii, o combinatie suprasaturata din care am retinut ca Marcel Iures a sustinut un spectacol "one man show", si ca a uimit prin versatilitatea necesara interpretarii unor roluri diferite cu mijloace tehnice minime, ceea ce i-a pus in valoare mijloacele artistice pe care le stapineste prin talent si prin iubire pentru profesia de actor. Iures este un actor care domina scena si publicul, insa cu inteligenta, fara ostentatie ori agresivitate. De aici rezulta sarmul lui, care a cucerit si cucereste generatii de cronicari si nu numai - a cucerit si Hollywood-ul, va amintiti?

    • RE: turbinca plină de impresii
      Anca-Maria Pănoiu, 08.12.2011, 23:01

      Vă mulțumesc pentru a-mi fi atras atenția asupra unui unghi din care, mărturisesc, nici nu mi-a trecut prin cap să privesc spectacolul. Da, poate dacă aș fi fost mai vârstnică... Oricum, e vorba de perspectiva din care îți propui să judeci lucrurile: eu m-am raportat la o poveste, la un destin, am avut în vedere foarte mult latura sufletească, psihologică. Dacă mi-aș fi propus să privesc lucrurile din punct de vedere politic și istoric, altele ar fi fost concluziile.

      • RE: RE: turbinca plină de impresii
        catperson, 10.12.2011, 23:12

        Nici nu trebuia sa priviti "din p.d.v. politic si istoric" - slava Domnului!
        Niciun spectacol n-ar trebui privit ASTAZI prin aceste lentile, crede spectatorul pasionat care sunt. Un spectacol e un produs artistic deci el trebuie sa emotioneze. Sau (pt. dvs, cronicarii) sa nasca varii comentarii legate de aceste emotionari sau de diversele chestiuni "tehnice" (ma refer la tehnica spectacolului, desigur). Egal care ar fi epica: despre un razboi care-a zguiduit lumea sau despre cum se alcatuieste o carte de bucate; despre importante schisme religioase sau despre banale triunghiuri amoroase, s.a.m.d

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus