Film Menu / noiembrie 2011
Drei
Hanna lucrează ca moderatoare de emisiuni culturale. Are în jur de 40 de ani, iar ultimii 20 şi i-a petrecut în parteneriat cu designerul inginer Simon. La o conferinţă pe teme medicale, Hanna, altfel o minte axată pe modele de interpretare culturală, este captivată de comunicarea unui medic genetician. Adam povesteşte despre himere. În genetică, himerele sunt orice fel de amestecuri de celule provenind de la specii diferite. Dincolo de experimentele pe hamsteri, pragul controvesat este amestecul de celule umane, iar prezentarea bate în direcţia asta, urmărind o linie de cercetare iniţiată de nişte experţi britanici.
 
Hanna şi Simon trăiesc o viaţă independentă, specifică societăţii vestice educate, în care aprofundarea subiectivităţii individuale presupune găsirea drumului avându-l pe celălalt ca punct de reper, nu neapărat de sprijin. Teoria haosului studiază sisteme dinamice extrem de sensibile la condiţii iniţiale. Micile diferenţe dintre aceste condiţii iniţiale (cum ar fi, în matematică, erorile de rotunjire în calculul numeric) duc la rezultate puternic divergente în cazul sistemelor haotice, astfel încât orice predicţie pe termen lung devine imposibilă. În condiţii ce ţin de haos, Hanna îl reîntâlneşte pe Adam la o piesă de teatru unde Simon n-a putut ajunge. În condiţii ce ţin de haos, Simon îl întâlneşte pe Adam la o piscină publică, în care Hanna nu înoată. Ca divergenţă comună, Adam este al 3-lea, şi ambii se îndrăgostesc de el.
 
Tom Tykwer aduce moartea în subtema amestecului genetic. Mama lui Simon este diagnosticată cu cancer la pancreas şi e gata, în decurs de câteva săptămâni. Simon e diagnosticat cu cancer testicular. Internat de urgenţă, i se îndepărtează un testicol într-un exemplu de operaţie avangardistă, cu anestezie locală, partea de sus a corpului urmărind perfect conştientă carnagiul în umbrele chinezeşti ale pânzei protectoare. Nu cred că atitudinea calmă a personajelor, compusă de Tykwer, e specific germană. În trecerea de la moartea mamei la ameninţarea asupra propriei vieţi, Simon exultă mai puţină panică şi mai multă surpriză. Ideea că toate lucrurile care par grave (cancer, moarte) sunt normale şi că transformarea / progresul e mai important transpare din întreaga organizare a informaţiei scenaristice. În timpul operaţiei de îndepărtare a testicolului canceros, Hanna e la un meci de fotbal cu Adam. După operaţie, Simon o cere căsătorie. După căsătorie, Simon îl întâlneşte pe Adam.
 
Drei e filmul generaţiei '80. Teoriile culturale, David Bowie - Space Oddity pe fundal, Hermann Hesse recitat la înmormântarea mamei, avangardismul amestecului genetic ca fir roşu, conducător al destinelor -, sunt adunate într-o regie alertă, însă totuşi clasică. Berlinul Hannei, al lui Simon şi al lui Adam nu e Berlinul colorat al artiştilor, ci oraşul rece şi perfect al clasei de mijloc, gânditoare şi muncitoare. Dorinţa lui Tykwer de a-şi exprima prin acest film întreaga paletă a înţelegerii culturale nu scapă nimic din vedere. Lângă terenul unde joacă fotbal Adam, o echipă de artişti forează după petrol, ca să demonstreze că resursele sunt aici, nu în Nigeria. Adam e cercetător genetician, bisexual, cu un fiu în suburbii, şi, în timpul liber, maestru de judo. În plus, nu crede în deteminismul biologic, adică în definiţii hetero / homo sau în schema "1 bărbat + 1 femeie = 1". Deşi aglomerate aici, poziţionările filozofice nu încarcă filmul dincolo de suportabilitate, însă necesită o familiarizare preexistentă, care oricum există la nivel de intuiţie. Singura parte care mi s-a părut mai dificil de urmărit a fost explicarea experimentelor genetice cu celule ale pielii, care, virusate cu nu ştiu ce, se reîntorc la calitatea iniţială de celule stem, şi pot fi folosite în reconstruirea oricărui fel de ţesut afectat. În rest, filmul e cât se poate de senzual, contactele dintre cei trei având atracţia erotică ca bază şi surpriza culturală ca şoc.
 
De la genetică înapoi la Hesse, pe care mama lui Simon îl iubise şi a cărui poezie, Trepte, Simon, şi prin el, Tykwer, o consideră împuternicirea lirică a germanilor după cel de-al Doilea Război Mondial: "Oricând rosteşte viaţa vreo chemare, / al nostru suflet, gata de-nnoire, /cu eroism şi fără de durere / pătrunde-n lumea cea necunoscută. / Un spaţiu să schimbăm cu celelalte / şi nici o vatră nu ne fie dragă; / Al lumii duh în lanţuri nu ne leagă, / ci vrea din treaptă-n treaptă să ne salte. / De-om poposi în vreun ungher al vieţii, / vom picoti sub coaja de rugină;/Doar cel ce-o ia la drum prin valul ceţii/se mântuie de lene şi rutină. / Şi, cine ştie, chiar şi-a morţii coasă / noi spaţii largi în faţă ne-o desface, / chemarea vieţii-n veci de veci nu tace.../ Hai, inimă, la drum şi fii voioasă!"

Regia: Tom Tykwer Cu: Sophie Rois, Sebastian Schipper, Devid Striesow

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus