Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Un caz clinic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Confruntarea cu demonul - Un caz clinic


Mircea Sorin Rusu

ianuarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Deschiderea de stagiune la Teatrul Studio este de bun augur şi mă face să mă gândesc încă o dată cu tristeţe la cei care ocolesc acest teatru pe motiv că în el joacă studenţii, adică nu joacă nişte actori profesionişti, de unde şi ideea că spectacolele de aici nu au cum să se ridice la nivelul celor din teatrele celelalte. Ţin să precizez (încă o dată) că aceşti studenţi ies la rampă în anul IV (secondaţi de colegii lor din anii mai mici atunci când distribuţia o cere), adică atunci când ei şi-au însuşit practic tot ce le putea oferi şcoala, urmând ca din stagiunea următoare numele lor să se regăsească pe statele de plată ale teatrelor de profesionişti (cum ar veni). De aceea nu văd de ce ei nu pot fi consideraţi profesionişti încă de pe acum, mai ales că sunt la început de drum (din ce în ce mai anevoios, din păcate) şi sunt plini de elan şi de dorinţa de a arăta tot ce pot face ei mai bine. Nu văd de ce spectacolele lor sunt privite cu neâncredere şi de multe ori cu condescendenţă, mai ales atunci când fac figuri frumoase, de genul acestui spectacol cu care au început stagiunea 2004 - 2005.

Cazul clinic scris de Dino Buzzati este unul care te pune pe gânduri, dar are şi intenţia de a-te scutura puţin, în speranţa că, persoană grăbită şi preocupată fiind, o să stai măcar un ceas şi o să îţi dai seama ce ai devenit între timp, în primul şi în primul rând ca om, cum te-ai transformat şi ce a rămas din tine, cel care erai cu câţiva ani înainte.

Personajul principal, Giovanni Corte, reputat om de afaceri, este pus să se confrunte cu proprii demoni, poate vedea ce a devenit ca om de când viaţa i-a fost acaparată de afacerile care nu îi lasă timp să respire. Semnul ce declanşează confruntarea este un glas de femeie pe care Corte îl aude din când în când murmurând un cântec liturgic. El este singurul care aude acest glas, în timp ce mama lui poate să o şi vadă pe respectiva femeie sub forma unui spectru care traversează din când în când casa prin ungherele întunecate ale acesteia. Mama lui este cea care, până la urmă, găseşte cea mai bună formă de comunicare cu fiul ei, o comunicare organică, implicită, pe care Corte nu o poate stabili cu nimeni altcineva. Singurul care mai înţelege ce se petrece, dar nu spune nimic, este doctorul casei.

Confruntarea trece la următorul nivel, când Corte este internat de către fiica sa în clinica la care aceasta lucrează, clinică condusă de reputatul doctor Schroeder. Clinica este organizată pe şase etaje, bolnavii fiind repartizaţi în funcţie de gravitatea bolii, cei foarte bolnavi la unu, unde luminile sunt veşnic stinse, cei mai puţin gravi la şase, unde totul este luminat şi curat. Corte va coborî încetul cu încetul câte un etaj, până când va fi învăluit de întunericul primului etaj. Pe măsură ce va coborî el va fi făcut să creadă că aceste mutări la etaje inferioare sunt datorate unor întâmplări nefericite, lipsei de spaţiu, aglomerării şi nicidecum agravării stării sale. Cu toate acestea starea lui Corte se va înrăutăţi vizibil, astfel că el va ajunge destul de repede la etajul cel mai de jos. Acolo va avea loc întâlnirea cu cea care îl bântuia, fie ea moartea, fie ea teama sau neliniştea interioară, sau chiar întunericul care i-a cuprins sufletul şi de care, acum, când este prea târziu, Corte devine în sfârşit conştient.

Textul lui Buzzati aminteşte, în special în a doua parte, de "Muntele vrăjit" al lui Thomas Mann, Corte fiind, prin manifestările sale, atât Hans Castorp, cât şi Joachim Ziemssen, existând ideea că bolnavii pot pleca oricând doresc, dar de fapt ei se afundă tot mai tare în păienjenişul din clinică, un sanatoriu Davos ca şi cel din roman, toţi şi toate fiind guvernate de chipul doctorului Schroeder şi de cel al Profesorului, care este asemănător în apariţii şi în cuvântări cu Consilierul Aulic Behrens al lui Thomas Mann. Cazul clinic al lui Buzzati este foarte aproape de acela descris de Thomas Mann, eroul lui Buzzati pierzându-se în întunericul propriei fiinţe, eroul lui Mann în întunericul războiului. Oricum, ambii au de înfruntat demoni, în faţa cărora se pierd, demoni de care până la urmă sunt înghiţiţi.

Lumea lui Corte devine din ce în ce mai întunecată, pereţii se strâng în jurul lui din ce în ce mai tare, atât la propriu cât şi la figurat, deosebit de impresionantă fiind în spectacol scena în care Corte vorbeşte cu un bolnav de la etajul 3 despre cât de frumoasă este lumea de afară cu tot ce are ea şi cum ne dăm seama de frumuseţea ei numai după ce nu ne mai este accesibilă.

În tot acest păienjeniş de sentimente şi senzaţii studenţii distribuiţi în spectacol îşi abordează (aproape toţi) rolurile cu maturitate şi maximă seriozitate. Răzvan Vicoveanu, în rolul lui Corte pune la bătaie resursele interioare de care dispune din plin, reuşind un rol complex, făcând faţă cu brio unei sarcini extrem de dificile, anume aceea de a purta în spate un spectacol de peste două ore. Adela Lazăr, în rolul secretarei Gloria, are extrem de mult umor, dar este capabilă şi de trăiri zbuciumate, redă cu măiestrie teama şi disperarea, dar şi stinghereala care o cuprinde în faţa şefului ei, fosta autoritate, pe care îl vede cu garda jos şi înfricoşat. Irina Bodea, în rolul mamei, reuşeşte să stabilească legătura organică de care vorbeam mai sus, făcând minuni cu privirea, care este în mod special expresivă, Cristina Voicu, în rolul fiicei Bianca, este autoritară, cu porniri sadice pe care le redă printr-o mimică şi o tehnică foarte bine stăpânite. De remarcat mai este şi Gianina Eşanu, în rolul unei bolnave, o interpretă cu o deosebită mobilitate şi expresivitate a feţei şi a corpului şi cu o gamă largă de modulaţii ale vocii, care îi permit să dea o deosebită culoare personajului său, să îl nuanţeze şi să îl abordeze în detaliu. Cu siguranţă, interpretarea ei este una dintre cele mai bune din spectacol. I-am mai remarcat la evoluţii notabile pe Mihăiţă Sima (Profesorul), Lucia Rogoz (Infirmiera, cea care se multiplică la nesfârşit, este alta la fiecare etaj, îşi schimbă cu uşurinţă registrul de joc şi jonglează cu uşurinţă cu stările, fiind surprinzătoare la fiecare intrare în scenă), Ioana Costea (soţia), Mircea Silaghi (medicul casei), George Constantinescu (bolnavul de la etajul al treilea, de un tragism sfâşietor). Restul distribuţiei are evoluţii corecte, dar care nu se disting în mod special prin ceva anume.

Decorul, costumele, muzica şi jocurile de lumini creează un spectacol al lor, care se contopeşte cu spectacolul oferit de actori, creându-se nişte imagini scenice pline de plasticitate şi încărcate de emoţie (aici aş menţiona în special ultima scenă a spectacolului, când Giovanni, ajuns la primul etaj, îşi îndeamnă mama venită să îl ia acasă să fugă cât mai repede, ca să nu o prindă din urmă întunericul).

Trebuie menţionat că un text şi un spectacol de o asemenea complexitate este şi extrem de solicitant pentru actorii aflaţi la început de carieră, dar le şi face un deosebit serviciu, provocându-i la schimbări rapide de stare, de registru dramatic, la atenţie şi dinamism, de care au evident nevoie pentru a face faţă cât mai bine rolurilor care vor urma.

Una peste alta, este un început de stagiune extrem de promiţător, după ce stagiunea trecută de la Teatru Studio a fost parcă încremenită în mediocritate.



Fişă tehnică:

Dino Buzzati
Un caz clinic
Teatru Studio - Universitatea De Artă Teatrală
Târgu-Mureş

Regia artistică: Radu Olăreanu
Asistent regie: Inocenţiu Duşa
Decoruri: Laszlo Ildiko

Din distribuţie fac parte: Răzvan Vicoveanu, Irina Bodea, Adela Lazăr, Lucia Rogoz, Mihăiţă Sima, Mircea Silaghi, Cristina Voicu, Ioana Costea, Gianina Eşanu, George Constantinescu, Mihai Amarie, ş.a.



 Toate articolele despre Un caz clinic


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mircea Sorin Rusu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer