Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Neuitatele personaje

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Neuitatele Personaje. George Banu şi o fascinantă incursiune în lumea teatrului


George Banu

ianuarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În fiecare luni seară, la ora 21, în premieră şi exclusivitate la TVR 2, criticul şi eseistul George Banu, personalitate de marcă a teatrului românesc, francez şi european, vă invită la o fascinantă incursiune pe urmele marilor personaje ale teatrului european şi universal într-un serial inedit de educaţie şi cultură teatrală: Neuitatele personaje.

De-a lungul a 20 de episoade, vor fi evocate tot atâtea dintre cele mai mari spectacole teatrale cu personaje de neuitat: Antigona, Oedip, Electra, Hamlet, Richard al III-lea, Regele Lear, Romeo şi Julieta, Prospero, Othello, Don Juan, Harpagon, Tartuffe, Arlechino, Figaro, Faust, Chiriţa, Caţavencu, Trei surori, Hustakov, Godot şi Cîntăreaţa cheală.



Criticul George Banu, iniţiator alături de Dominic Dembinski al seriei Neuitatele personaje, pledează pentru teatru şi personajele acestuia:

"Teatrul a produs personaje de neuitat. Ele au putut fi create pornind de la marile mituri antice sau de la evenimente istorice, ele au putut fi preluate dintr-o tradiţie sau complet inventate, dar toate sunt inseparabile de un autor şi de o scenă. Marile personaje ale teatrului sunt făcute din carne şi cuvinte şi, înrădăcinate într-o cultură, impure ca viaţă, pecetluite de geniul unui artist, ele sfârşesc prin a construi o adevărată harta a omului. Personajele care au devenit personaje de neuitat formează acea sumă de repere care ne permit să ne regăsim, noi cei de azi alături de predecesorii noştri de ieri. Pentru că vin de departe şi pentru ca ne sunt încă aproape, de aceea le iubim. Şi de aceea ele continuă să existe. Aceasta a fost premiza ciclului de emisiuni pe care îl propunem azi. Să reamintim că orice personaj de neuitat e dublu, că el e o figură shakespeariană şi în acelaşi timp contemporană. Personajele servesc pentru ca trăiesc încă noi, alături de noi, cu noi.

Personajele se află la acea încrucişare între durabil şi efemer care e proprie teatrului. Vorbele şi comportamentele persistă, actorii le descoperă, le joacă şi dispar. Noi am vrut să reunim aici şi splendoarea eternă a cuvintelor şi incandescenţa fugitivă a prezenţei! Şi aceasta fu posibilă gratie marilor actori români de azi care au răspuns invitaţiei noastre: azi îi putem vedea şi asculta cu emoţia pe care o produce întotdeauna realitatea unei întâlniri între o fiinţă venită de altundeva, personajul, şi o fiinţă ce se consumă sub ochii noştri, actorul. Nimic mai frumos decât împlinirea unui asemenea rendez-vous. Actorii care onorează teatrul românesc de azi sunt aici prezenţi. Le suntem recunoscători şi le mulţumim.

Personajele nu vin de oriunde. Ele poartă însemnele teritoriului de origine şi această legătură ombilicală cu o cultură şi un teatru e decisivă. De aceea, am vrut să regăsim Grecia şi teatrul Epidaur, Londra şi teatrul shakespearian, Franţa, Italia...

Personajele sunt ataşate originilor fără a se reduce însă la ele. Ele sunt fructul unei civilizaţii pe care sfârşesc prin a o depăşi. Personajele de neuitat îi aparţin şi în mod egal ne aparţin. Ele sunt duble.

Personajele se împlinesc pe o scenă şi de aceea, în măsură în care arhivele teatrului ne-au permis-o am încercat să reluam mari realizări dramatice acompaniate uneori de intervenţia regizorilor care le-au conceput. Nu e o sarcină comodă, dar noi am înfruntat-o.

Victoria unui personaj constă în puterea de a fi recunoscut. În noi sau în cei alături de noi. Personajele de neuitat formează o galaxie de stele ce luminează cerul omului. Şi astfel îl organizează. Graţie lor, adesea ne orientăm în lume. Cea interioară, tot atât cât cea exterioară"



 Toate articolele despre Neuitatele personaje


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de George Banu


Alte articole

 Seducţia unui fin connaiseur - Neuitatele personaje, Adriana Moca


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer