Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Non ti muovere

Sex, minciuni etc. - Non ti muovere


Andrei Gorzo

Dilema Veche, ianuarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Într-o noapte ploioasă, o fată de 15 ani se urcă pe motoretă fără să-şi lege casca de protecţie şi ajunge pe masa de operaţie, care este şi masa de lucru a tatălui ei. Tatăl, un chirurg reputat (Sergio Castellitto), nu se încumetă s-o opereze. Se retrage într-o cameră, îşi anunţă soţia, se plimbă de colo-colo, se uită pe fereastră. Şi aşa vede o femeie venind prin ploaie cu un scaun după ea şi aşezîndu-se în faţa spitalului, cu spatele la el, arătîndu-i numai o tunsoare băieţească, un pantof roşu şi o traistă multicoloră. Purta aceeaşi traistă (deşi avea părul lung şi alţi pantofi) în ziua în care o cunoscuse, cu 15 ani în urmă. Era cald şi Toto Cutugno cînta "Gli amori". Doctorul, care de curînd îşi înmormîntase tatăl, făcuse o pană în mijlocul dezolării suburbane - o împrăştiere de blocuri neterminate - în care trăia ea. Mersese la ea acasă ca să-şi anunţe soţia, care-l aştepta într-o casă de pe malul mării. N-o găsise la telefon şi rămăsese la o cafea. Băuse votcă la crîşma de peste drum. Se întorsese ca să mai încerce o dată telefonul. De data asta, soţia răspunsese, dar el deja avea alte planuri: s-o ia cu forţa pe amărîta încercănată, neîngrijită, uzată (Penélope Cruz) care-l primise în casa ei. De ce?

Claudia Gerini, interpreta soţiei, a fost văzută recent în Patimile lui Hristos, în rolul soţiei lui Pilat, şi se presupune că o femeie care satisface pretenţiile unui asemenea satrap e cît de cît OK şi pentru un simplu doctor. Cît de cît? Dumnezeule! Noul ei film conţine un scurt moment în care dansează şi momentul acela, aşa scurt cum e, mi s-a părut un motiv suficient de bun pentru a înfiinţa o religie. Chiar asta pare să fie problema doctorului: filmul nu face risipă de explicaţii (tot aşa cum nu face morală) şi nici n-ar avea de ce; sînt suficiente cele două prezenţe feminine - zeiţa care, fără să-şi dea aere, nu te lasă să uiţi o clipă de perfecţiunea ei, şi pierduta care te lasă să-i faci orice. Toate astea vor să însemne că Nu te mişca e un film la care adulţii pot să intre fără teama aceea - adesea justificată - de a descoperi că n-au fost incluşi în socotelile realizatorilor. (Cît despre puştime, oare ar fi mai interesată de filmele europene "mature" dacă ar şti că maturitatea lor se afirmă uneori şi prin francheţea în materie de sex?)

Întrebarea e dacă filmul chiar merita un ecran mare. Castellitto, care nu e doar protagonist, ci şi regizor, se străduieşte să schimbe aerul acela de dramă TV, care intră în sala de cinema de la primele secvenţe. Vrea ceva mai tare, mai înţepător, mai murdar: prima scenă de sex - nu chiar viol, şi totuşi... - are ceva din ambiguitatea primului tango dansat de Brando cu Maria Schneider pe podeaua acelui apartament din Paris şi indică intenţia lui Castellitto de a nu face compromisuri cu violenţa emoţională a subiectului - capul în gura amantei (neintenţionat), şutul în căţelul soacrei (intenţionat), în fine, tot şarmul pe care îl poate scoate la iveală o criză severă la mijlocul unei vieţi de bărbat. Pe lîngă flashback-urile care povestesc ce s-a întîmplat cu doctorul, soţia şi amanta acum 15 ani, mai există un flashback (derutant) în trecutul recent şi fericit al doctorului, şi încă unul (inutil) în copilăria lui nefericită: filmul pare să tînjească după amplitudine.

Este ecranizarea unui roman (tradus recent la Polirom) scris de Margaret Mazzantini, soţia lui Castellitto, şi dedicat cineastului; şi, secvenţă după secvenţă, simţi greutatea provenită din cunoaşterea intimă a materialului, din convieţuirea cu el. Dar, cinematograful fiind lucrul dracului, implicarea nu-i de-ajuns şi, în două ore, greutatea are tot timpul să coboare din piept în burtă. Poate că filmul ar fi avut nevoie de un pas mai puţin apăsat, de o privire mai puţin intensă (mai multe lucruri observate în treacăt, mai puţine lucruri fixate în ralanti) şi, în orice caz, de o muzică mai puţin emfatică. Şi dacă rămîi cu impresia că la un moment dat puteai să ieşi, lăsîndu-l pe doctor între soţie şi amantă (amîndouă rămîn gravide), să bei o cafea şi la întoarcere să-l găseşti tot acolo, şi tot aşa cum îl ştiai, asta înseamnă că filmul a dramatizat loial indecizia personajului sau înseamnă că pur şi simplu a stagnat? Distincţia mi s-a părut periculos de vagă. Dar dacă tot intraţi merită să rămîneţi pentru cele două femei: pentru felul în care Cruz sare în ochi printre participanţii la o conferinţă medicală, o apariţie stridentă şi totuşi serioasă, o femeie ieftină şi totuşi un trofeu; şi pentru un gros-plan cu Gerini, atunci cînd, după o împerechere brutală (în timpul căreia a reuşit cumva să-şi păstreze superioritatea de zeiţă venită în vizită), personajul ei (care sigur ştie) întoarce spre soţ o privire extraordinară, care speră ce e mai bun, se aşteaptă la ce e mai rău şi îl damnează instantaneu pe răufăcătorul care o întîlneşte.



 Toate articolele despre Non ti muovere


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Non ti muovere - Gândeşte şi nu te mişca, Giulia Ghica Dobre
 Non ti muovere - Nu te mişca, Distribuitor New Films International


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer