Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul Internaţional de film NexT, 2012

Două luni până la NexT IFF!


Comunicat de presă

februarie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Doar două luni mai despart publicul bucureştean de cel mai mare eveniment de scurtmetraj din ţară! Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT va avea loc în Bucureşti, în perioada 28 martie - 1 aprilie 2012. În 2012, NexT îşi aşteaptă publicul cu filme noi, îndrăzneţe şi originale la Cinema Scala, şi pentru prima dată, la Cinema Studio.
 
Seminariile NexT, prezentate de JTI, nu lipsesc nici de această dată din programul NexT şi promit să aducă în Capitală profesionişti ai cinematografiei autohtone şi internaţionale. La cea de-a şasea ediţie, seminariile NexT sunt dedicate regiei, sound-design-ului şi în mod special distribuţiei de film şi vor avea loc la cafeneaua Cărtureşti Verona.

Ca în fiecare an, agenda NexT cuprinde un program de competiţie puternic şi secţiunile tradiţionale ale festivalului: Semaine internationale de la critique (secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes), Short Matters (scurtmetrajele nominalizate la Oscarurile Europene), Festival Friends / Prietenii Festivalului - prezentat de HBO, Şi ei au fost NexT Generation şi nu în ultimul rând, Cristi & Otto (program dedicat filmelor realizate de regizorul Cristian Nemescu şi sound-designer-ul Andrei Toncu). Publicul cel mai tânăr va fi aşteptat la programul NexT Kids cu o serie de surprize şi filme selecţionate special pentru el.
 
Prezentat în premieră în 2011, programul Oscars Night revine şi în 2012 la NexT cu scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Americane de Film. În plus, NexT a pregătit spectatorilor două programe nou-nouţe care le vor provoca imaginaţia cu siguranţă şi care vor fi anunţate în curând.
 
De asemenea, NexT este în 2012 co-organizatorul Întâlnirii anuale a producătorilor ACE. Asociaţia ACE (Ateliers du Cinéma Européen) a fost creată ca un program de training şi centru de dezvoltare profesională foarte selectiv pentru producătorii de film europeni independenţi. Întâlnirea anuală a producătorilor ACE, care va avea loc anul acesta la Bucureşti, este cel mai important eveniment pentru membrii ACE. Acesta s-a consacrat ca o ocazie extraordinară de socializare şi de creare de noi relaţii profesionale pentru producătorii ACE în căutare de co-producători pentru proiectele lor viitoare.


Abonamentele pentru proiecţiile din cadrul Festivalului Internaţional de Film NexT vor fi puse în vânzare de la începutul lunii februarie 2012 prin reţeaua TicketFan.
 
Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară şi în 2012 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în "Viziunea pe 30 de ani pentru România" a Casei Regale. Festivalul Internaţional de Film NexT beneficiază şi în acest an de sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, şi al Institutului Cultural Român.


Descarcă broşura NexT, 2012 aici..
Descarcă programul NexT, 2012 aici.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de film NexT, 2012


0 comentarii

Spacer Spacer