Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Bridget Jones: The Edge Of Reason

Frica de a incita - Bridget Jones: The Edge of Reason


Andrei Gorzo

Dilema Veche, ianuarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La sfîrşitul comediei romantice Bridget Jones's Diary (2001, regia: Sharon Maguire), Bridget Jones, interpretată de Renée Zellweger, îşi găsea bărbatul perfect în persoana domnului Darcy, interpretat chiar de domnul Darcy, sau, mă rog, de Colin Firth - tot ce găsiseră mai bun realizatorii mini-seriei BBC Mîndrie şi prejudecată (1995), scotocind prin stirpea bărbătească după o aproximare cît de cît onorabilă a bărbatului perfect imaginat de Jane Austen. Realizatorii Jurnalului... nu făcuseră decît să urmeze planul romancierei Helen Fielding, creatoarea lui Bridget, care, furînd intriga din Mîndrie şi prejudecată, ne dădea sentimentul reconfortant că în materie de dragoste lucrurile nu s-au schimbat prea tare din 1813: limbajul e aparent mai liber, regulile jocului sînt mai laxe, presiunile şi condiţionările externe - beţele pe care societatea le pune în roatele jucătorilor - sînt altele; dar mişcările noastre (dacă facem abstracţie de chestii cum ar fi sexul oral) sînt tot cele pe care le-a descris Austen, iar aerul de debandadă e rezultatul aceloraşi ciocniri de forţe - raţiune şi simţire, mîndrie, prejudecată şi vechea teamă de a rămîne pe dinafară.

Bridget Jones a captat imaginaţia publicului pentru că mintea ei e o cutie de rezonanţă ideală pentru toată hărmălaia asta - să-i spunem eternă -, dar mai ales pentru cealaltă - modernă: de la teorii feministe la reţete de slăbire, de la indicaţiile de ultimă oră ale specialistelor în fericire din revistele de stil la bodogănelile tot mai slabe, dar încă stresante ale vechii ordini morale - mintea lui Bridget e expusă la absolut tot. Dar e o minte vie, independentă, care comentează şi combate chiar în timp ce se lasă invadată. Bridget e o eroină veritabilă. Sau mai bine zis era.

Încă mai poate să se înfigă în imaginaţia spectatorului: primul sfert de oră din Bridget Jones: La limita raţiunii promite o comedie cu adevărat incitantă, bazată pe sentimentul lui Bridget că îndrăgostindu-se de domnul Darcy, "zeu al sexului şi avocat al drepturilor omului", a intrat "din greşeală în salonul VIP-urilor", unde antistarurile şleampete de teapa ei nici n-au timp să comită mai mult de zece gafe serioase - pentru asta ar avea nevoie de cel puţin două minute - înainte de a fi depistate şi date afară. Bridget îl numeşte pe Darcy "happy ending-ul meu", dar uneori se uită la el cam aşa cum ne uităm noi la oamenii din filmele hollywoodiene, ştiind că a ne uita la ei şi la happy ending-urile lor e tot ce ne putem permite. Deci ce se întîmplă atunci cînd visul ar vrea să devină realitate, dar nu-l lasă imaginea de sine a visătorului? Ei bine, filmul nu vrea să ştie. El a tranşat practic de la început în favoarea visului - a fanteziei dulci, semipreparate. Sigur că pentru asta opta şi prima serie (mult mai comodă decît cartea), dar o făcea mai spre final; şi cel puţin îi păsa de Bridget Jones, în timp ce marea dezamăgire a aventurii trăite de Bridget atunci cînd noul film o trimite la schi (nepunînd la socoteală lipsa de graţie a umorului fizic; în ziua de azi, dacă vrei comedie fizică bine coregrafiată, o găseşti mai curînd în filmele de animaţie sau de acţiune decît în comediile propriu-zise) e faptul că pe schiurile alea putea să fie oricine.

Se ştie că personalitatea lui Bridget atrage accidentele. Partea proastă e că accidentele de-aici ne duc tot mai departe de personalitatea ei, şi prin "departe" înţeleg departe - o închisoare din Thailanda (unde Bridget e arestată pentru trafic de droguri) şi ceea ce manualul meu de română numea un "personaj colectiv", iar eu numesc o falsitate - o comunitate de deţinute vesele şi inimoase de ţi se face rău. Şi apoi te întorci la Londra, care s-a dichisit cît a putut ca să fie o scenă potrivită pentru ultimul act al unei comedii romantice: şoferi de taxi cordiali, rivale în dragoste care de fapt sînt îndrăgostite tot de tine, adieri de şlagăre nemuritoare.

Nu vreau să se înţeleagă că nu-mi plac comediile romantice. Sînt mort după ele. Cred că printre cele mai mari filme realizate vreodată în America se numără cîteva comedii din anii '30-'40, care, e adevărat, nu-şi spuneau romantice, ci sofisticate, dar care se ocupau de dragoste; o vedeau ca pe o întrecere între spirite, între bărbaţi şi femei cărora le plăcea să ducă jocul cît mai departe, pînă la limita războiului, pentru că jocul şi ameninţarea catastrofei îi excitau, pentru că aşa scoteau unul din celălalt tot ce era mai deştept şi mai sexy şi, poate, pentru că ăsta e singurul mod de a menţine dragostea la intensitatea maximă. Pe cînd Bridget Jones nu riscă să incite, să se înfigă pe bune în imaginaţia noastră. N-am nimic împotriva filmului şi mă bucur că majoritatea spectatorilor se bucură, dar poate că ar merita să se întrebe dacă în comedie, ca şi-n romance, nu se poate şi mai bine de-atît.



 Toate articolele despre Bridget Jones: The Edge Of Reason


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Grasana in corpore barosano - Bridget Jones: The Edge Of Reason, Daniel Goace
 Întrebările unei femei îndrăgostite şi nesigure sentimental - Bridget Jones: The Edge Of Reason, Giulia Ghica Dobre
 Bridget Jones - The Edge of Reason - Un scenariu scris la 16 mîini, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer