Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Artist, The

Pastişorul - The Artist


Andrei Gorzo

Dilema Veche, martie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un film (aproape) mut (şi în alb-negru) plasat la Hollywood pe vremea cînd sonorul era o noutate, The Artist are meritul de a invita un public larg (ale cărui dimensiuni se datorează atît aspectelor crowd-pleasing ale filmului în sine, cît şi - mai ales - marketării sale de către Midias-ul de Beverly Hills care este Harvey Weinstein) să mediteze un pic asupra istoriei stilistice a cinematografului: asupra efemerităţii unor convenţii şi a supravieţuirii altora şi, în primul rînd, asupra întîietăţii fireşti (chiar dacă nerecunoscute de toată lumea) a stilului în raport cu povestea (aceasta din urmă nu se formează în mintea spectatorului decît ca urmare a organizării precise - de către regizor - a unei serii de stimuli vizuali şi sonori, organizare ce ţine de stil). Povestea din The Artist e o melodramă despre o stea masculină a cinema-ului mut (Jean Dujardin), care refuză să se adapteze la sonor şi în consecinţă decade, în timp ce noua stea feminină pe care a descoperit-o (Bérénice Bejo) se adaptează fără probleme şi în consecinţă se tot ridică; dacă n-ar fi existat pariul stilistic al regizorului Michel Hazanavicius, atunci n-ar fi existat mai nimic.

Nu că pariul stilistic ar fi unul deosebit de riguros. Încă din primele minute ale filmului - conţinînd fragmente dintr-un film-în-film cu care protagonistul repurtează unul dintre ultimele lui succese -, Hazanavicius se dovedeşte a fi un pastişor eclectic, a cărui cinefilie tinde să debordeze din cadrul istoric (cinema-ul anilor '20) pe care şi l-a fixat. Astfel, deşi Spionen (1928) al lui Fritz Lang constituie principala sursă de inspiraţie (mai ales scenografică) pentru filmul-din-film (un film de spionaj), unul dintre cadrele acestuia (cu o siluetă alergînd printr-un tunel) constituie o reconstrucţie a unui cadru din The Third Man (1949); iar o altă compoziţie (cu eroul zăcînd pe podeaua unei celule, în timp ce umbra aruncată pe perete de o ferestruică zăbrelită - şi de un căţel ce dă tîrcoale zăbrelelor - desenează un al doilea cadru în interiorul celui dintîi) pare reconstrucţia unei compoziţii din James Bond-ul şaizecist Goldfinger (cu Bond filmat aproape din acelaşi unghi cum zace exact în aceeaşi poziţie într-o cameră de hotel şi cu o bucată dreptunghiulară de perete, conţinînd umbra sinistrului Oddjob, creînd deasupra lui un stilizat cadru-în-cadru). S-ar putea să mă înşel cu cel de-al doilea exemplu, dar exerciţiile precedente de pastişor ale lui Hazanavicius (două aventuri retro ale Bond-ului francez OSS 117) depun mărturie în sprijinul meu. Indubitabil e faptul că surîsurile de topitor profesionist de inimi ale lui Dujardin nu le imită doar pe ale unui adevărat star al filmelor mute, precum Douglas Fairbanks, ci şi - mai ales - pe ale lui Gene Kelly dintr-un film ca Singin' in the Rain (1952), unde Kelly juca rolul unui star al filmelor mute şi unde subiectul (pe-atunci proaspăt) era tot trecerea la sonor (cum fusese şi în Sunset Boulevard, făcut cu doi ani mai devreme şi, iarăşi, apt de a fi influenţat viziunea lui Hazanavicius).

Lăsînd la o parte cea mai chestionabilă decizie a lui Hazanavicius, şi anume aceea de a folosi muzica din Vertigo în punctul culminant al filmului său ("expresivitate închiriată" - acesta e verdictul criticului Jonathan Rosenbaum), se poate spune că, aici, stilistica şi istoria cinematografului mut nu sînt abordate direct, ci prin filtrele succesive ale epocilor interpuse. O concluzie mai puţin generoasă ar fi aceea că Hazanavicius e un pastişor imprecis. (Iniţial am fost impresionat de faptul că a avut fineţea de a face ca imaginile din filmele mai de tinereţe - mai de pe la începutul anilor '20 - ale personajului său să arate altfel decît imaginile din filmele lui mai puţin vechi, dar apoi am aflat, consultînd genericul de final, că filmul "mai de tinereţe" nu e o pastişă construită special de Hazanavicius, ci chiar un vechi Zorro în care regizorul n-a făcut decît să-l insereze pe Dujardin: oare nu e un mod cam uşor de a cîştiga un pariu?)

Astea fiind zise, prima parte a filmului - cea comică - are cîteva momente de slapstick blînd şi dulce: de pildă, atunci cînd eroul vede picioarele dănsăreţe ale eroinei ieşind de sub un paravan de pe platoul de filmare şi începe să le imite paşii; sau atunci cînd eroina dezmiardă un sacou al eroului, care de pe umeraşul său începe să-i întoarcă dezmierdările. Iar în partea a doua - cea dramatică -, lupta eroului cu alcoolul şi cu demonii săi lăuntrici e amuzant vizualizată, în unele momente, prin vechi procedee expresionisto-impresioniste: de pildă, deasupra capului său apar, încadrate în mici medalioane, chipuri sau doar guri care dau din buze - care, cu alte cuvinte, pot vorbi, ceea ce el nu poate. Dujardin şi Bejo ştiu nu doar să mimeze fermecător (chiar dacă într-un amestec de stiluri care nu respectă o epocă anume), ci să şi danseze, pe lîngă ei există cîteva fizionomii tipice de film mut (John Goodman în rolul buldogului-capitalist-ce-şi-ascunde-inima-bună, James Cromwell în rolul valetului loial pînă la capăt) şi mai există şi un fenomenal actor-căţel, Uggie, rival necreat-pe-computer al lui Snowy din Tintin-ul lui Spielberg şi mai ales al genialului Asta din comediile sofisticate ale anilor '30.




 Toate articolele despre Artist, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 The Artist şi Tabu sau ce se poate face cu trecutul, Irina Trocan
 Acesta nu este un film mut - The Artist, Doinel Tronaru
 Artistul, emoţia şi americanii - The Artist, Ileana Bîrsan
 Vremuri - The Artist, Lucian Maier
 Comedie mută 2012 - The Artist, Cristina Zaharia
 Toate articolele despre Artist, The


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer