Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Concert Dream Theater

Heavy, latin, devastating - Dream Theater, 2012


Cristian Geambaşu

Gazeta Sporturilor, martie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dream Theater, Lisabona, sfîrşit de februarie 2012.

Oraşul. Lisabona. Primăvară timpurie, cu magnolii înfloriţi şi terase deschise unde lumea îşi bea cafeaua în linişte. Extrasezon, deci turişti puţini şi mult aer curat la dispoziţie. Poţi respira, poţi vedea în linişte. Mănăstirea Ieronimilor, Turnul Belem şi cartierele istorice: Bairro Alto, Alfama, Chiado, Baixa. Oraşul este ca şi aerul, curat. Restaurantele te îmbie cu peşte şi fructe de mare, totul proaspăt. Cînd te saturi de atîta istorie, te urci în metrou, mergi cîteva staţii şi intri în prezent. Sau chiar în viitor. Parque das Nacoes, ansamblu arhitectural inventat pentru Expo '98, găzduită de Lisabona. Oceanariu şi Mall, gară ultramodernă, teleferice care survolează rîul Tejo. Peste toate, podul Vasco de Gama, o minunăţie arhitecturală cu o lungime de peste 17 kilometri.

Locul. Coliseu dos Recreios, o sală de spectacole inaugurată în 1890, deci doar un pic mai tînără decît Ateneul Român, în plin centru vechi al capitalei lusitane. Un edificiu masiv, cu interior în formă de colosseum, aşa cum îi spune şi numele, cu două rînduri de balcoane şi o deschidere de 25 de metri pe verticală. Acustică bună, aerisire nu chiar aşa de bună. Organizare discretă, personal amabil.

Publicul. Rockeri tineri şi mai puţin tineri, asistenţă majoritar (zdrobitor) masculină. Oameni simpli, nesofisticaţi. Cel puţin la prima impresie, rockerul portughez arată mai puţin ofertant decît omologul său român. Sîntem printre foarte puţinii "stranieri" de la concert. Partea bună este că lumea ştie unde a venit şi pentru ce a venit. Anunţurile cu "Fumatul interzis" sînt ignorate, aşa că după o jumătate de oră de la pătrunderea în sală începem să ne zărim prin ceaţă. Definitiv intrăm în ceaţă atunci cînd "cîntă" Periphery, nişte americani care au colindat toată Europa ca trupă de deschidere pentru DT. Ceva nu se leagă. Au fost aduşi pentru a fi promovaţi sau din raţiuni umanitare? Sună rău şi foarte tare, sprijiniţi în această tentativă de 3 chitare solo, una bucată bas, o baterie şi un vocalist agitat.

Trupa. CEI AŞTEPTAŢI. DT. Dream Theater. Adică, John Petrucci, John Myung, James LaBrie, Jordan Rudess, Mike Mangini. I-am enumerat în funcţie de vechime, de la membrii fondatori Petrucci şi Myung, la ultimul venit, bateristul Mike Mangini. Omul care l-a înlocuit pe Portnoy în urmă cu aproape un an. Un moment care se va dovedi fundamental şi binefăcător pentru viaţa ulterioară a DT.


Concertul. Lisabona a fost penultimul popas al turneului european de lansare a noului album, A dramatic turn of events. Plutea în aer teama că după aproape două luni de concerte pe bătrînul continent, LaBrie şi compania ar putea acuza oboseala şi blazarea, inevitabile după un asemenea tur de forţă. Pronosticuri infirmate de la primele acorduri care au tăiat aerul rarefiat al sălii. Erau acolo cu mintea şi cu sufletul. Forţă şi prospeţime, plăcerea de a cînta, bucuria de a fi în faţa celor care le iubesc muzica. Dream Theater nu mai este demult doar o formaţie de "progressive metal", aşa cum scrie prin cataloage de hîrtie sau electronice. Iar A dramatic turn of events este dovada în mii de sunete că Dream Theater s-a reinventat în momentul cel mai dificil al istoriei sale de 27 de ani. Rămîn la părerea că plecarea lui Portnoy a eliberat trupa de o anume obsesie a experimentului cu orice preţ, oferindu-i tocmai puterea de a crea în linişte, cu pasiune. Şansa de a-şi spune povestea, exact lucrul pe care îl anunţa Petrucci la lansarea ultimului album. Unindu-i pe membrii trupei, nu împărţindu-i în membri de prim rang şi membri de rang secund, vezi LaBrie, identificat în epoca Portnoy drept oaia neagră a DT, celcarenuînţelegececîntă.


Au început cu The Dream is collapsing & Bridges in the sky şi au bisat pe Pull me under. On the backs of the angels, Outcry, The spirit carries on, Build me up, build be down, Surrounded, Beneath the surface ori The root of all evil au căzut peste public ca o cascadă, preţ de două ore în care timpul s-a comprimat, fiindcă totul a sunat rotund, puternic, precis. Intervenţiile lui Petrucci au dat strălucire, clapele lui Rudess, limpezimea redescoperită a sunetului. Basul lui Myung este marcă înregistrată la categoria "excelenţă discretă", ritmul dus de Mike Mangini, aproape de perfecţiune, dar cu un dram de rigiditate izvorîtă din dorinţa firească de a demonstra ceva. Că nu e mai prejos decît predecesorul, că îşi merită locul alături de zei.


Jordan Rudess a caracterizat cu trei cuvine A dramatic turn of events. "Heavy, latin and devastating". Aş adăuga "touching". Şi "wonderful". Pur şi simplu, fără traducere.



 Toate articolele despre Concert Dream Theater


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristian Geambaşu


Alte articole

 Între vis şi stare de veghe - Dream Theater, 2014, Cristian Geambaşu
 În sfîrşit, Dream Theater, 2014!, Cristian Geambaşu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer