Scripcarul pe acoperiş
Spectacolul Scripcarul pe acoperiş de la Teatrul "Regina Maria" din Oradea este, după mai multă vreme, o încercare reuşită de musical în stil clasic, pe o scenă românească.

Deşi îndrăgit şi gustat de public, musicalul este un gen mai puţin practicat pe scenele româneşti, iar motivele sunt de mai multe feluri. Lipseşte o şcoală, lipsesc actorii, lipsesc regizori care să se încumete în mod constant la asemenea producţii, cu alte cuvinte lipseşte experienţa. Iar atunci când se întâmplă ca un astfel de spectacol să fie pus în scenă este de cele mai multe ori doar un act de curaj... Scripcarul pe acoperiş de la Teatrul "Regina Maria" din Oradea devine, în aceste condiţii, o rara avis.

Regizorul Korcsmáros

György aduce cu el şcoala din Ungaria şi construieşte un spectacol curat şi echilibrat, în stil clasic, propunându-i publicului din Oradea un musical celebru pe Broadway, o adaptare după povestirea lui Sholom Aleichem, Fiicele lui Tevye. Un mare succes a fost şi ecranizarea lui Norman Jewison, din 1971, recompensată cu trei premii Oscar şi două Globuri de Aur, film căruia montarea de la Teatrul "Regina Maria" îi este tributar.

Tradiţie contra progres

Povestea lui Tevye - adaptată de Joseph Stein, pe muzica lui Jerry Bock şi în traducerea Antoanetei Ralian - este plină de duioşia melodramelor, cu toate clişeele aferente, asumate şi bine construite în scenă de Korcsmáros György.

Marcând două rupturi majore în istoria micuţei comunităţi evreieşti din satul Anatevka, momentul asupra căruia se opreşte Sholom Aleichem este acela în care două realităţi ajung faţă în faţă şi intră în confruntare directă. Lumea veche, în care tradiţia făcea legea, şi lumea nouă, care dă buzna cu o forţă de nestăvilit. Emanciparea (a femeii şi nu numai) vine însă la pachet cu pogromul care destabilizează comunitatea, şi "poporul ales" este silit să lase totul şi să plece.

În decorul semnat de Vioara Bara, cu spaţii frumos construite - "frumos", în sensul de asumat calofil -, în culori puternice, asumat idilizate, regizorul propune o poveste caldă şi plină de duioşie, despre dragoste, familie, tradiţie etc.

Într-o lume în care tendinţa în teatru se manifestă în cu totul alte direcţii, în care idilicul, în orice formă a lui, este considerat vetust, Scripcarul pe acoperiş îl asumă cu îndrăzneală şi alege să atingă acea zonă a publicului dornică de poveste şi de divertisment de bună calitate. Un sătuc rusesc în care se află o comunitate evreiască puternică, plin de farmec, cu toate dimineţile şi înserările lui, cu dealul din spate, reprezentat curajos în mărime semi-naturală, plin de iarbă şi în spatele lui ascunzându-se un tărâm de nicăieri, căsuţe construite ca un fel de copii de butaforie ale celor de pe Uliţa de Aur de la Praga; o căruţă plină de farmec la fel de idilic, pe care Tevye o tot trage după el, un interior de crâşmă de sat, o gară micuţă, în care o fată înfofolită pleacă să-şi caute iubitul în Siberia, costume colorate şi vii, dansuri plăcute şi muzică asemenea, ritmuri evreieşti, amestecate cu ritmuri ruseşti, toate sunt reţeta perfectă pentru un spectacol care să placă publicului.

De dragul publicului

Montarea de la Oradea accentuează momentele de dramă personală pe care fiecare dintre cei care participă la joc le trăieşte, totul într-o cheie comico-amară. Regia marşează destul de mult tocmai pe acest amestec, iar Richard Balint, în rolul lui Tevye, tatăl care poate accepta orice, mai puţin trădarea fiicei care alege, odată cu dragostea, şi o altă religie, îşi construieşte personajul în această zonă. Un bine condus rol de compoziţie, fără patetisme în exces şi fără ieşiri din ritm.

De altfel, întreaga echipă de la Teatrul "Regina Maria" funcţionează bine în Scripcarul pe acoperiş, joacă şi cântă cu o plăcere pe care rar o vezi pe scenă, iar tabloul final, cu satul care rămâne gol şi fără muzică, după ce evreii sunt alungaţi, rămâne singura imagine lipsită de culoare din întreaga montare. Şi de-abia atunci, tocmai pentru că scena se goleşte încet, se dezvăluie pe deplin un decor poate prea departe de lumea noastră dezlănţuită...

Povestea este, desigur, şi un prilej pentru a asculta cu plăcere muzica lui Jerry Bock, interpretată, alături de actorii trupei, de orchestra "Hakeshet Klezmer Band". Iar alternarea permanentă de comedie şi dramă, de tristeţe şi umor cald şi, nu în ultimul rând, muzica plăcut cântată sunt câteva dintre formulele câştigătoare ale montării.

Info:
Teatrul "Regina Maria" din Oradea
De: Joseph Stein, adaptare după povestirea lui Sholom Aleichem
Regia: Korcsmáros György
Muzica: Jerry Bock
Decoruri: Vioara Bara
Cu: Richard Balint, Ioana Dragoş Gajdo, Angela Tanko, Adela Lazăr, Alina Leonte

De: Joseph Stein, adaptare după Sholom Aleichem Regia: Korcsmáros György Cu: Richard Balint, Ioana Dragoş Gajdo, Angela Tanko, Adela Lazăr, Alina Leonte

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus