Numai Bjork putea scoate un album ticsit de voci stranii şi lipsit de instrumente muzicale. Başca al cărui nume - Medulla - să ne pună la grea încercare cunoştinţele de latină pe care nu le-am avut niciodată.
Vîrsta şi ocupaţia: 38 de ani, cîntăreaţă şi ocazional actriţă.
Biografie selectivă pe fast-forward: la 12 ani scoate primul album, la 15 se alătură unei trupe al cărei nume islandez, Kukl, înseamnă "magician" (sau "rahat", după alte surse), iar la 22 naşte un băiat, Sindri. În 1992, trupa Sugarcubes, cu care scote alte două albume, se autodistruge, iar Bjork debutează solo cu Debut, care se vinde în 2 milioane de exemplare. După alte două albume (Post şi Homogenic) şi un duet cu PJ Harvey la Brit Awards (în 1994), acceptă să joace rolul victimei din Dancer in the dark, pentru care compune şi muzica. În 2001 se combină cu wonder-boy-ul scenei artistice newyorkeze, Matthew Barney, rămîne însărcinată cu Isadora, şochează critica de modă cînd apare înveşmîntată-n carcasa unei lebede la Oscaruri şi lansează Vespertine. În 2004, cîntă în deschiderea Olimpiadei şi-şi pune fanii la grea încercare cu un album radical şi coral, Medulla.
Ce-nseamnă totuşi Medulla? Dicţionarul să trăiască: e "miezul unei structuri animale sau vegetale".
Şi ce vrea să spună? Că muzica merge direct la esenţă. "Medulla are ceva primitiv, de dinainte de civilizaţie. E o alchimie de voci diverse şi sunete stranii, un album visceral, armonios şi disonant în egală măsură, pentru care mi-am pus creierul în repaos şi intuiţia la foc maxim."
De unde şi pînă unde această idee? "A fost ca o terapie recuperatorie, după calvarul colaborării cu Lars von Trier la Dancer in the Dark şi naşterea Isadorei. E o celebrare a independenţei pierdute şi regăsite."
Apropo de Dancer in the Dark, o opinie acum, la rece: "Cred că instinctul meu iniţial de a nu juca în film a fost just. La început, mi s-a părut excitant să-i compun muzica. Eram atît de încrezătoare, încît mi-ar fi putut cere să scriu din perspectiva a cinci maimuţe dintr-o grădină zoologică din China. La final însă, am fost distrusă. Lars are un talent inimaginabil de a turna gaz peste tine şi a-ţi da foc. La fel a făcut şi cu Nicole Kidman în Dogville. Putea foarte bine s-o ducă într-o pădure şi să-i spună: «Te urăsc pentru că eşti frumoasă şi ai succes. Vreau să te distrug.» E clar că e gelos pe Hollywood, pe Nicole Kidman şi pe mine. Da, recunosc, e un geniu, dar cîte filme poţi face despre martirizarea unei femei?"
Cum de-a ajuns la Olimpiadă? "Mi-au cerut să compun o piesă gen Ebony and Ivory sau We are the World. Hm... Cînd însă am încercat să pun pe hîrtie cîteva versuri olimpice, erau pline de şosete sportive şi panglici, aşa că am abandonat şi am apelat la un poet islandez care a mers pînă acolo încît a citit mitologie antică." Rezultatul a fost Oceania, un soi de imn acvatic, despre "cum oceanul nu cunoaşte graniţele dintre ţări şi crede că toate-s la fel."
Vreun videoclip, ceva? "Probabil ceva cu buget redus, regizat de prietenul meu Spike Jonze (Adaptation), la piesa Triumph of a Heart. Ultima oară cînd ne-am îmbătat împreună, am inventat un dans pe care l-am botezat The Falling Down. Ideea e să recreăm acel moment într-o cîrciumă din Reykjavik."