Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Chicago

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Chicago - Un film de Oscar


Luiza Ilie

martie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu poţi concura cu sângele proaspăt de pe ziduri este probabil replica ce defineşte filmul. Ne aflăm în Chicago-ul anilor '30-'40 când fiecare soţie de mecanic îşi doreşte să fie vedetă. Crima este un accesoriu al rubricii mondene de ziar iar din jocul publicităţii scapă numai cei dispuşi la orice. Nu există crimă mai bună decât următoarea, iar dacă ea este comisă din pasiune de către o femeie atrăgătoare, atunci înseamnă că avem reţeta succesului.

Roxie Hart este soţia mecanicului care visează la luminile rampei. Îşi ucide amantul care îi promisese fără temei că o va face vedetă şi ajunge în închisoare pe Murderers’ Lane, celulele asasinelor, numai pentru a afla că nu este nici prima, nici ultima care ucide. Femei sunt multe în film, aproape toate ucigaşe. Velma Kelly este o vedeta de ieri, cea care asistă neputincioasă la propria cădere în uitare. Roxie este vedeta de azi. Mâine nu este o garanţie. Mama Morton este directoarea penitenciarului şi într-un mod ciudat impresarul celor găzduite aici. If you’re good to mama, mama’s good to you. Mama vrea bani. După cum spuneam, Murderers’ Lane este locul unde cele care comit crimes of passion aşteaptă fie spânzurătoarea, fie pe Billy Flynn, avocatul în stare să le scoată basma curată.

El este cel care nu a pierdut încă nici un proces pentru că a înţeles prea bine arta spectacolului. Într-un mod cât se poate de amuzant, relaţia dintre Flynn şi mass media descrie o realitate exacerbată. Există o scenă absolut delicioasă în care atât ziariştii cât şi Roxie sunt la propriu, marionete în mâinile abile ale lui Flynn.

După cum spuneam, Roxie nu este prima ucigaşă, dar cu siguranţă că nu o va lăsa pe următoarea să îi uzurpe locul câştigat cu atât efort. Nici o grijă, nu am dezvăluit nici pe departe prea mult din film. Chicago poate fi interpretat pe atâtea nivele încât o simplă cronică nu are cum să îi strice.

În mod sigur nu avem de-a face cu cel mai bun film al tuturor timpurilor. Cine pleacă de la această premisă nu are cum să se bucure de Chicago. Două chei de vizionare ar fi jazz and liquor şi all that jazz. Luminile, sclipirile, costumele, culorile, paietele, femeile, trădările şi tot acel jazz. Toate acestea au făcut din Chicago-ul începutului de secol un simbol al frivolităţii şi umorului decadent, al subtilului, al crimei şi al încântării. Mirajul prezentului şi-a spus cuvântul mai mult ca oricând. Dar dacă epoca aceea a impus ceva, a fost stilul vampă. Jazzul înseamnă înainte de toate atitudine. Iar Renée Zellweger şi Catherine Zeta Jones au înţeles perfect acest lucru. Ele reuşesc să redea amestecul de seducţie şi ingenuitate care au făcut celebre multe actriţe în epoca de aur a Hollywood-ului anilor ’40, adaptat însă prezentului.

Se pare că într-adevăr cetatea filmului îşi redeschide braţele genului uitat al musicalului. În urmă cu câţiva ani, primii paşi i-a facut Woody Allen cu al său Toată lumea spune Te iubesc. Revelaţia s-a produs anul trecut, cum altfel decât cu Moulin Rouge. Da, glamour-ul s-a întors din nou pe covorul roşu. Nu cred însă că Chicago va pleca acasă cu Oscar-ul pentru cel mai bun film. Nu, în parte pentru că celelalte candidate sunt foarte puternice, în parte pentru că încă nu este timpul. Ce aduce însă nou filmul este o Renée altfel de cum o ştim. Ea are într-adevăr mari şanse să plece acasă cu trofeul. Nicole Kidman a avut un rol foarte bun in Moulin Rouge. Dar Renee este fabuloasă. Este amuzantă, intrigantă, ingenuă, ucigaşă, ambiţioasă, pisică şi teribil de convingătoare. Catherine Zeta Jones întruchipeaza o vampă semeaţă şi partitura o prinde (nota redacţiei: Articolul acesta a fost scris cu mai mult timp înainte de gala Premiilor Oscar).

Richard Gere se simte bine între atâtea femei. Queen Latifah va aduce multe zâmbete la suprafaţă ca Mama Morton, iar Lucy Liu nu se dezminte. Este o fiară neîmblânzită. Cât despre femeia jurnalist, Christine Baranski este o Mary Sunshine care îşi asumă o naivitate complice cu femeile epocii. Ca să nu mai vorbim de pălăriile fistichii pe care le poartă. Mda, multe femei şi tot acel jazz.

Bărbatul care semnează scenariul, Rob Fosse, nu este deloc misogin. El reuşeşte să redea perfect atmosfera epocii în care bărbaţii erau la putere şi decideau care femeie va cânta melodia de noapte buna. Nu uitaţi însă că în Chicago crima legendară este cea pe cale să se întâmple...



 Toate articolele despre Chicago


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

TV 1000
Miercuri, 24.01.2018 - 21,30


Resurse

 Alte articole de Luiza Ilie


Alte articole

 Filme de (re)văzut: Umbra lui Lars von Trier. La Hollywood - Chicago, Alex. Leo Şerban
 Chicago - cronică întârziată, Andrei Bangu
 Chicago - Ia-le ochii!, Alex. Leo Şerban
 Chicago - un mare spectacol, o magie a iluziei, Iulia Blaga
 Viaţa rămâne un cabaret în Chicago, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Chicago


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer