Interviurile Festivalului Enescu: Antonio Pappano

Ar fi trebuit să fiu intimidat. Adică, vorbim despre Antonio Pappano, directorul muzical de la Royal Opera House Covent Garden, răsfăţatul EMI-ului şi unul dintre cei mai influenţi dirijori din ultimii 20 de ani. Câteva dintre cele mai prestigioase integrale lirice, multiplu premiate, dintre care şi unele care îmi sunt favorite, îi poartă semnătura muzicală. Publicul bucureştean şi l-a transformat în zeu încă din prima seară. A dirijat avântat, a fost generos în bisuri şi a strălucit personal şi deplin, atât alături de fascinanta Hélène Grimaud, cât şi în solicitanta Patetica a lui Ceaikovsky.
 
Şi totuşi, nu. Întâlnirea cu Antonio Pappano nu m-a intimidat deloc, poate şi pentru că a fost, din nou, una desfăşurată după toate regulile stabilite. Nimeni nu a întârziat, niciunul nu i-a dat emoţii celuilalt, PR-ul a funcţionat perfect, repetiţia dinainte a fost bună, timpul a stat de partea noastră. Ce nu ştiam nici cu cinci minute înainte de începere era... în ce limbă să deschid discuţia. Pappano e născut în Anglia din părinţi italieni, emigraţi apoi în America. Vorbeşte o engleză de BBC, iar în italiană nu prea l-am auzit prea des. Aveam întrebările formulate în italiană, iar, la o adică, eram pregătit să mi le traduc instantaneu. Aşa m-am trezit că îl întreb direct on camera în ce limbă i-ar plăcea să facem interviul. M-a lăsat pe mine să aleg italiana, pe care o pigmentează cu a-uri rotunjite, t-uri pregnante şi i-uri închise, ca atunci când spui "Liszt" şi vrei să suni an american original.
 
E de admirat la Pappano dedicaţia pe care o arată faţă de cele două familii muzicale ale sale: Accademia Nazionale di Santa Cecilia şi Covent Garden. Pentru ele, pentru ca tot ce iese din mâna lui şi presupune aceste două ansambluri să fie la un nivel cât mai apropiat de impecabil, dirijorul refuză constant propuneri de opere sau concerte venite din toate colţurile lumii. Cu greu s-a lăsat convins să facă, în 2013, o nouă producţie de Don Carlos la Festivalul de la Salzburg. Pappano ştie că, pentru cartea lui de vizită, excelenţa este un concept deja bifat. Acum, ce contează cel mai mult este lărgirea repertoriului, aprofundarea compozitorilor dragi şi drumul înnoit în fiecare zi spre performanţă şi spre frumuseţea imediată şi momentană a muzicii studiate. Antonio Pappano face parte din acea falangă de muzicieni care pot executa de o mie de ori aceeaşi lucrare ca şi când ar fi alta. Sau prima dată. "Executa", ce cuvânt neinspirat... Pot cânta, pot face, pot fi ei înşişi muzica serii respective. Cu uimire, cu dăruire, seriozitate şi severitate faţă de orice compromis de la ideea de il miglior che si puo dare.
 
Ar fi trebuit să mă intimideze această îndârjire spre impecabil a lui Pappano, această credinţă nestrămutată în definirea noastră ca perfecţionişti prin căutarea perfecţiunii în ceea ce facem. La urma urmei, e ceva cu care mă întâlnesc din ce în ce mai rar.
 
TVR Cultural, miercuri, 4 aprilie 2012, ora 17:15 / duminică, 8 aprilie 2012, ora 16:15 - partea I
TVR Cultural, miercuri, 11 aprilie 2012, ora 17:15 / duminică, 15 aprilie 2012, ora 16:15 - partea a II-a.