Peter Lord, regizorul şi scriitorul delicioasei animaţii cu personaje de plastilină Chicken Run ne propune varianta lui cu oameni ai mării. Amuzantă cu adevărat şi cu cele mai bune voci ale celor mai buni actori britanici.
E clar, zilele acestea nu prea mai există respect şi teamă pentru piraţi. Se poartă genul ameţit şi cu inimă moale. Ştim asta din seria The Pirates of the Caribbean, unde Depp ne-a adus cel mai împleticit corsar ever. Şi din Stardust, unde De Niro se ascundea în singurătate, cu perversă plăcere, printre tutu şi fustiţe roz. Căpitanul din cazul de faţă îşi doreşte - şi nu o ţine secret, chiar le spune camarazilor săi de vas - să croşeteze haine pentru copii. Parcă nu la asta te aştepţi de la un bandit al mării! Dar, desigur, cel mai mult şi mai mult îşi doreşte să aibă şi el un premiu, aşa că riscă tot, ca să participe la concursul "Piratul Anului" (unde, foarte nostim, anunţurile se fac în split screen, ca la Oscar).
Şi viaţa i s-ar fi scurs pe întinderea apelor, dacă într-un atac al unui galion nu l-ar fi găsit taman pe Darwin (minunat umor fin, britanic, cu discursurile căpitanului care-i dau savantului idei pentru viitoarele sale teorii revoluţionare). Iar acesta, când dă cu ochii de papagalul Căpitanului, de fapt un dodo foarte rar şi încă necatalogat, va face orice ca să pună mâna pe pasărea care - crede el - îi va aduce celebritatea. Chiar dacă asta înseamnă să-i care pe piraţii creduli tocmai acolo unde viaţa lor atârnă de un fir de păr. Adică în Londra, la întâlnirea cu însăşi Regina Victoria.
Desenul, cu personaje din plastilină, înduioşător de realiste, cu multe şi frumoase detalii de arhitectură, se concentrează pe episodul din capitală. Umorul bun, des, efervescent şi mai mult sau mai puţin negru, cum îi stă bine unei comedii englezeşti, se bazează, în primul rând, pe două personaje-cheie, cele care dau poveştii istorice sarea şi piperul. Aşa se face că Darwin are ca servitor o maimuţă dresată (excelentă găselniţa cu ei doi mâncând alune cu aceleaşi gesturi!), plină de trucuri şi de replici scrise pe cartoane mereu la îndemână. Însă nimic nu o întrece pe celebra regină, aici teribilă, războinică, crudă şi urmându-şi planurile macabre fără milă. Imelda Staunton, vulcanica actriţă care îi dăruieşte vocea, un joc de ape de nuanţe.
Filmul de aventuri e o încântare. Îl urmăreşti de la un capăt la altul cu bucurie de copil. Galionul care porneşte să plutească pe o mare ca de catifea, lupte cu săbii care te ţin cu sufletul la gură, replici năstruşnice ("Londra miroase ca o bunică!"), multiplele dăţi când realizatorii îţi fac discret cu ochiul, plasând comic în poveste mici anacronisme, grija pentru design, deghizările piraţilor la concursul ştiinţific, rochiile Reginei, o cursă cu toţi în cadă urmăriţi de un chip cioplit din Insula Paştelui, cântecul "I'm not crying", un mic moment Titanic chiar şi aici, ca şi 3D-ul îngrijit şi fără ostentaţie - toate în parte şi împreună sunt tot atâtea minuni care te cheamă în sală, la un moment de bucurie pură.