aprilie 2012
Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2012
Cel mai nou film al lui Radu Jude va da startul celor patru zile de film scurt, tânăr şi inovator din cadrul Timishort 2012. Premiat la Festivalul Internaţional de Film "Bucureşti" 2012, filmul Toată lumea din familia noastră va fi proiectat în premieră pentru timişoreni în 3 mai 2012, de la orele 19.00, la Cinema Timiş. Intrarea este gratuită.
 
"Este al doilea an consecutiv în care Timishort prezintă în deschidere un film realizat de Radu Jude, şi de aceea ne bucurăm că acesta va face parte şi din juriul Competiţiei Internaţionale. În plus, vom proiecta o retrospectivă a scurtmetrajelor sale în cadrul secţiunii Focus", spune Andreea Dincă, director al festivalului. Scurtmetrajele care vor face parte din această retrospectivă sunt: Lampa cu căciulă (2006), Dimineaţa (2007) şi Alexandra(2008).
 
Toată lumea din familia noastră spune cu umor o poveste de familie dramatică. Un tată divorţat încearcă să petreacă o mult aşteptată vacanţă cu fiica aflată în custodia mamei, însă un incident îl împiedică să facă acest lucru. Situaţia generează un adevărat vârtej emoţional, în care devin antrenaţi toţi membrii familiei, şi care culminează cu violenţă, luând o turnură complet neaşteptată.
 
Cel mai important festival de film din România specializat exclusiv pe scurtmetraj, Timishort proiectează şi premiază cele mai bune filme realizate de regizori tineri din întreaga lume. Ajuns la a 4-a ediţie, festivalul se va desfăşura în trei locaţii din Timişoara: Cinema Timiş, Aula BCUT şi Club Setup.
 
Timishort este organizat de Asociaţia Română a Filmului Independent, cu susţinerea Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei Timişoara şi Consiliului Local Timişoara.
Parteneri: Open Art City, Ambasada Israelului la Bucureşti, Centrul Ceh, Cuib d'Arte, Club Setup, Van Graph, Club D'arc.
Sponsori: Rohost, MusicService, RCS&RDS.
Parteneri media: 24 FUN, Art Act Magazine, Cinefan.ro, Cinemarx.ro, Filmreporter.ro, InOras.ro, Liternet, MareleEcran.net, Metropotam.ro, MyMagicStar.com, Port.ro, Radio România Cultural, TVR Timişoara.
Mai multe detalii pe: www.timishort.ro

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus