Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Undeva la Palilula

Macondo, Dogville, Palilula - Undeva la Palilula


Mihai Brezeanu

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Încep prin a remarca o excelentă cronică a lui Cristian Tudor Popescu, Hiperbula Palilula. Sunt de acord cam cu 90% din ce scrie CTP-ul despre Undeva la Palilula, filmul de debut al legendarului regizor de teatru Silviu Purcărete. Asemenea lui, m-am bucurat să privesc şi să aplaud câteva secvenţe antologice (cea cu pâlnia care hrăneşte setea lumii de dincolo şi cea cu George Mihăiţă decupat în două de o cale ferată venind de niciunde, mergând nicăieri îşi merită locul în istoria cinematografului!), să descopăr universul vizual atât de flamboaiant, extravagant, bogat, colorat, contradictoriu, vast, unic, univers vizual care, deşi creat în acest film de excepţionalii scenografi de teatru Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar, e, de fapt, marcă înregistrată Silviu Purcărete, să plonjez în lumea anistorică şi ageografică a unei Palilule cu iz fantastic, creaţie din aceeaşi familie cu legendarul Macondo.

Şi tot asemenea CTP-ului, m-am cam enervat & plictisit la încercările ratate ale scenariului de a ne convinge că povestea nu e, de fapt, de oriunde şi oricând, ci, mai degrabă, una precis plasată în România cea comunistă. Tocmai pentru că toate încercările de mioritizare sunt şubrede, în primul din punct de vedere al textului, şi personajul activistului de partid jucat de Constantin Chiriac e fără de substanţă, credibilitate sau poantă.

Spre deosebire de CTP, n-am văzut porţiuni de kitsch în film. Am ieşit însă din sală cu o senzaţie de supra-încărcare, de prea mult. În filmul în care câteva roluri şi câţiva actori strălucesc într-un mare fel (protagonistul Aron Dimeny, cu chip de Buster Keaton şi ochi de Marinuş Moraru, dar şi Mihăiţă, Vasilescu, Leoveanu şi, parţial, Ofelia Popii), există multe alte personaje a căror evoluţie scapă atenţiei unui spectator mediu, dintr-o sală de cinema, în care posibilitatea de a da stop-rewind-play nu există. Şi nu doar la nivel de personaje pelicula e prea încărcată, ci şi la nivel de simboluri, de teme, de tehnici cinematografice, de orice. Deşi are 62 de ani şi o uriaşă experienţă în regie de teatru, Purcărete n-a scăpat de păcatul tipic al debutantului în film: dorinţa de a arată, încă de la prima încercare, tot ce ştie, tot ce poate, tot ce vrea, instinctul acela teribil de a epata cu orice preţ.

Pentru cei obişnuiţi cu spectacolele de scenă ale regizorului, filmul oferă delicii multiple. E o bucurie să vezi acolo, pe pelicula ce va rezista trecerii anilor, imagini pe care le credeai stocate exclusiv în memoria ta afectivă. De pildă, e aşa de mult Faust în film, începând de la decoruri şi mergând până la actori, că zici că e, de fapt, Palilula e numele halei ex-industriale care încă mai găzduieşte faimosul spectacol sibian. Ai inclusiv senzaţia că Ofelia Popii îl aduce pe Mefisto în Palilula şi îl ascunde sub deghizamentul unei pofticioase femei de serviciu. Da', chiar, nu cumva fix ăsta e personajul Ofeliei? Îngerul exterminator, versiunea maximus? Cât despre Ilie Gheorghe, avansarea lui de la Faust la Big Boss e cu adevărat spectaculoasă. Ce imagine teribilă e chipul acestui uriaş actor la momentul întâiei sale apariţii în filmul lui Purcărete! Că veni vorba de Big Boss, e timpul să amintim de Dogville.

În filmul lui Lars von Trier, o ea, Grace, ajunge într-un loc pe nume Dogville şi încearcă, cu disperare, să schimbe, să re-îndrepte,re-orienteze comunitatea locală. Misiune eşuată. Într-o maşină neagră, Tatăl vine, îşi recuperează Fiica şi, cu ajutorul pistoalelor automate ale Îngerilor săi Negri, lichidează specia dogvilliană.

În filmul lui Purcărete, un el, Serafim, ajunge într-un loc pe nume Palilula şi încearcă, cu disperare, să nu schimbe nimic, să se strâmbe şi să prost-orienteze în spiritul uzanţelor comunităţii locale. Misiune îndeplinită. Într-un costum negru, Tatăl vine, îşi priveşte Fiul, înţelege că nu îl poate recupera şi, cu ajutorul blazării Divine, dispare în noapte. Spre final, aflăm că a fost / s-a lichidat. În schimbul său, specia paliluiană primeşte anti-Serafim & Grace-ul binemeritat.

Într-un plan narativ paralel, în Palilula soseşte, totuşi, maşina neagră din Dogville. Instalat pe bancheta din spate, cu ochelari fumurii şi cu acelaşi chip de mafiot ca şi cel al James Caan-ul lui von Trier, acest nou Tatăl, jucat de Purcărete himself, se revendică de la Roma şi e stăpânul absolut al comunităţii locale. Care comunitate are drept comunicator cu românii un individ pe nume Barză. Pe care putea să-l cheme şi Varză. Sau Viezure. Curat Columnă din Palilula!

Şi ar mai fi multe de spus, de comentat, de interpretat. De pildă, faptul că momentul beţiei generalizate a personajelor, peste care se aşterne tăcerea, noaptea, moartea şi un tricolor pare decupata din Aripa stângă a Orbitor-ului lui Cărtărescu. Sau că mioritizarea reuşeşte, totuşi, pe un anumit segment: cel al combinaţiei alcool & murături. Ce păcat că nu se păstrează tot filmul acest meniu, deja tradiţional mioritic.

Şi încă multe altele ar mai fi de amintit. Prea multe. Unul din efectele nedorite ale abundenţei în care să scaldă filmul e că nu apucă să intre sub pielea spectatorului. E adesea frumos, dar e mereu departe. Impresionează uneori retina, dar rareori gândul şi mai niciodată cordul. Film de văzut, poate şi de re-văzut, dar nu numai de spectatori. Ci şi, mai ales, de creator. Greşelile prezentului pot deveni atuurile viitorului.

Citiţi scenariul filmului Undeva la Palilula, un volum publicat de Editura LiterNet.




 Toate articolele despre Undeva la Palilula


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Unde? La limita dintre teatru şi film - Undeva la Palilula, Sabina Balan
 Insula & Undeva la Palilula în 3 paragrafe - FITS, 2012, Răzvan Sădean
 Invenţia lui Purcărete - Undeva la Palilula, Ileana Bîrsan
 Abandonarea spectatorului în reverie - Undeva la Palilula, Ileana Bîrsan
 Undeva la Palilula, distopia valahă, Oltiţa Cîntec
 Toate articolele despre Undeva la Palilula


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer