Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Nu trageţi! Sunt deja moartă!

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre singurătate şi alte răni - Nu trageţi! Sunt deja moartă!


Adrian Ţion

mai 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Şablonizarea regulilor convieţuirii face ca dramele oamenilor să fie trase la indigo, provocate, în mare, de aceleaşi cauze, indiferent de meridian. Aşa se face că acţiunea piesei scrisă de Karine Khodikyan poate să se desfăşoare în Erevan sau în apartamentul oricărui bloc de la noi sau de aiurea. Nuanţe localizante nu există, dar aflăm că scriitoarea este de origine armeană. Cu toate consecinţele uniformizării, fiecare dramă poartă marca protagoniştilor ei.

Drama femeii din Nu trageţi! Sunt deja moartă! este izolarea, la care se adaugă egocentrismul şi imposibilitatea comunicării cu ceilalţi. Sunt motive întâlnite şi îngroşate aberant în teatrul absurd, de pildă, aici preluate doar şi tratate în grilă realistă, cu sensibilitatea unui fin observator al vieţii de azi. Aidoma noului locatar din piesa ionesciană cu acelaşi titlu, eroina Karinei Khodikyan a întors spatele lumii exterioare, după ce a înregistrat câteva înfrângeri în planul convieţuirii, ferecându-se în chingile propriului eu, ascunzându-şi sentimentele şi repulsiile, devenind pentru ea însăşi un bizar caz de alienare şi refulare. Ea pune mai mare preţ pe obiectele din casă decât pe trăirile ei, pe viaţa ei irosită. E o maniacă a curăţeniei, vrea ca toate din jurul ei să fie în ordine, chiar dacă ea şi-a pierdut ordinea şi stabilitatea interioară. Vrea mai ales linişte, dar aceasta îi este tulburată de vecinii de apartament de deasupra ei, care, chipurile, fac mereu chefuri. Comunicarea cu ei se rezumă la bocăneli în tavan cu mătura ca să înceteze vacarmul. Atât. Oamenii s-au înstrăinat unii de alţii, doar atunci când se deranjează unii pe alţii reacţionează. Femeia este pătrunsă şi copleşită de această înstrăinare generalizată la nivel de conduită, vecină cu vacuitatea, cu pustiul.

Singurătatea ei merge în paralel cu indiferentismul vecinilor. Amândouă sunt maladii atroce întreţinute cu generozitate de conglomeratul babilonic numit victorios "civilizaţie urbană". Ce ascunde această spoială de civilitate sunt tocmai problemele ridicate de această piesă cu două personaje: ea, femeia singură, claustrată în solitudine şi el, bărbatul din exterior, care intră cu forţa în intimitatea ei. La început, acesta se dă drept poştaş, apoi hoţ, pentru a recunoaşte în cele din urmă că este tocmai vecinul de deasupra. A ameninţat-o cu pistolul ca un hoţ pentru a se răzbuna pe bocăniturile ei cu mătura şi pe aroganţa ei nemăsurată, deoarece are o atitudine dispreţuitoare faţă de toată lumea. De fapt, la mijloc este acel malentendue camusian, rezultat al lipsei de comunicare. Bărbatul are o fetiţă bolnavă de o gravă maladie cronică şi când aceasta ţipă de durere, el dă muzica mai tare pentru a acoperi urletele ei. Acestea sunt "chefurile" celor de deasupra. Din acest punct, apropierea dintre ei e tot mai evidentă. Suferinţa bărbatului cu fetiţa bolnavă şi remuşcările femeii obsedate de avortul făcut pe când trăia cu un bărbat însurat se întâlnesc într-un lamento melodramatic al inimilor rănite şi cicatrizate, în veşnică aşteptare. Aşteptarea binelui suprem, tămăduitor care nu mai vine pentru niciunul din ei.

Nu trageţi! Sunt deja moartă! e drama oamenilor de lângă noi închişi în prejudecăţi orgolioase şi păguboase ce transced convieţuirea armonioasă, întrajutorarea, omenia. Răceala relaţiilor inter-umane, izolarea şi "viaţa trăită în van" o fac pe eroină să se considere "deja moartă". Extinderea spre simbolistica "morţii în viaţă" este bine sugerată în jocul Ramonei Atănăsoaie din prima parte a spectacolului prin stereotipia prelungitelor gesturi, ticuri şi mişcări ale femeii care deretică prin casă ca un robot hodorogit. Autoarea textului ilustrează cu sensibilitate labirintul de trăiri confuze ale personajului său feminin. Ramona Atănăsoaie îi dă credibilitatea necesară, plasându-se într-un cadru dificil ca arie temperamentală a tipologiei feminine. Ajutată mult de decorul sumar, auster, rece, ea evidenţiază mai ales claustrarea între pereţii propriului apartament, aleasă ca ultimă soluţie, tragică în sine. Actriţa Teatrului de Păpuşi "Puck" aduce fineţe şi duioşie în conturarea personajului, adăugând uneori sticliri umoristice. În acest spaţiu "glacial", construit din prima scenă în viziunea lui Victor Olăruţ, meticulos pusă la punct până la ultimul detaliu, apariţia lui Emanuel Petran aduce suflul "dezgheţului" şi brutalitatea masculinităţii violente. Cu abilitate actoricească îşi dă jos, treptat, măştile după care se ascunde personajul său. Restul e aşteptare, nu tăcere.



 Toate articolele despre Nu trageţi! Sunt deja moartă!


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer