Suferinţele tânărului Goethe - Goethe! la Festivalul Filmului European, 2012

Aveam multă nevoie de un film de acest gen, exuberant, jovial, amuzant şi uşor de parcurs. Acţiunea plasată în a doua parte a secolului al XVIII-lea ne face cunoştinţă cu un Goethe de 23 de ani care încearcă să îşi construiască o carieră literară, în ciuda împotrivirilor tatălui care consideră că fiul lui nu are talent şi că scrisul de poezii va fi pentru el o cale sigură spre înfometare, după ce contribuţia financiară paternă va fi retrasă. Tânărul Johann acceptă compromisul de a pleca într-un orăşel la colţ de lume germanică, după ce manuscrisul îi este refuzat de un editor care nu pregetă să menţioneze în scrisoarea sa motivul pentru care nu acceptă publicarea: tînărul Goethe este complet şi irecuperabil lipsit de orice brumă de măiestrie literară. Ajuns în orăşelul de provincie, primeşte, la recomandarea tatălui său, o slujbă de ajutor al unui avocat, iar viaţa lui îşi desface firele fără lucruri marcante, până în momentul în care o cunoaşte pe Lotte, o tânără cu o personalitate puternică ce îi atrage atenţia imediat.

 
Decorurile, costumele, orăşelul nemţesc recreat, vivacitatea personajelor, toate inspiră un sentiment de bună-stare molipsitor. Se vede că actorilor le-a plăcut la nebunie să facă parte din echipa acestui film, iar rolurile lor au fost jucate cu acea naturaleţe a lucrurilor pe care le faci din plăcere şi nu din constrângere şi care îţi transmite o stare ce se lipeşte ca un autocolant de suflet.
 
Un feel good movie ce poate fi urmărit în orice moment al zilei sau al nopţii, în orice stare afectivă sau emoţională (deşi finalul nu este tocmai cel pe care l-am fi sperat). Mie îmi plac mult filmele cu plasare în diverse perioade istorice, chiar mă gândeam că ar trebui să avem un festival cu filme de epocă, e păcat ca aceste proiecţii fie doar în cadrul Festivalului Filmului European şi apoi să dispară.

Goethe! reuneşte simţămintele primei iubiri, teama că reciproca nu e valabilă, că celălalt nu simte acelaşi lucru care pe tine nu te lasă să dormi, să lucrezi, să te gândeşti la orice altceva, sentimente încadrate în poezia de tinereţe al lui Johann pe care doar Lotte o înţelege, în atmosfera lirică a peisajelor în care cei doi se întâlnesc. Evenimentele ulterioare sunt întrucâtva uşor de prezis, însă farmecul filmului nu este dizolvat.
 
Pasajul biografic romanţat goethian ales pentru acest film mi-a adus aminte că până la urmă cuvintele sunt un soi de poţiune vrăjită care poate fermeca şi fereca în cuprinsul ei suflete şi că puterea lor depăşeşte puterea umană de înţelegere (a ceea ce ni se întâmplă cu adevărat la contactul cu aceste cuvinte de vrajă). Şi că există şi au existat persoane capabile să îşi sacrifice propria fericire pentru ca lucruri importante să aibă loc, ca arta să fie creată şi ca ea să dureze secole întregi.

Am mai văzut câteva filme mai apoi în acelaşi Festival al Filmului European 2012, dar nimic nu m-a mai convins, cred că a fost de vină şarmul peisagistic german şi vivacitatea sinceră a personajelor ce nu îţi îngăduie să le uiţi prea repede.