Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  First Season

Control N organizează First Season - atelier de scenaristică de televiziune


Comunicat de presă

mai 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pentru cei cărora le plac la nebunie serialele şi se uită nopţi întregi la House, Lost, 24, Prison Break, Homeland sau În derivă şi şi-ar dori să afle mai multe şi să aprofundeze modul în care se scrie un serial şi chiar să ajungă să scrie unul la rândul lor, Asociaţia Culturală Control N a pregătit un atelier dedicat scenaristicii de televiziune - First Season.
 
Prima sesiune de cursuri First Season se va desfăşura în perioada 14 iunie - 2 august 2012, având-o ca trainer pe scenarista Ana Agopian. La First Season se află de ce serialele reuşesc să te ţină în faţa televizorului ore întregi. De ce, atunci când se termină un episod, vrei să îl vezi pe următorul. Se va afla, pas cu pas, cum se construieşte un serial de televiziune. Dar şi termenii folosiţi pentru a scrie unul: character arch, story arch, sinopsis, outline, turning point, spec, biblie, etc. Timp de 8 săptămâni participanţii vor lucra la propria idee pentru un serial de televiziune. Până la finalul atelierului, ei vor putea pune bazele primului sezon al propriului serial TV.
 
Genul analizat va fi TV Drama (50 minute), dar cursul va atinge, pe scurt, şi alte genuri (sitcom, film de televiziune, miniserie, reality show, etc.) Atelierul este conceput atât pentru începători în domeniul scenaristicii, cât şi pentru cei care au studiat sau au lucrat în domeniu. First Season se va axa pe analizarea elementelor specifice creării serialelor de televiziune, dar va introduce participanţilor şi elementele de bază în scrierea unui scenariu. 
 
Timp de 8 săptămâni participanţii vor analiza în principal un sezon al unui serial cunoscut, vor scrie spec-uri de televiziune şi vor lucra la propriul serial TV. Atelierul este interactiv şi se bazează pe proiecţii (exemplificări din seriale cunoscute), discuţii şi teorie. O parte importantă a cursului o reprezintă lucrul individual al participanţilor. După fiecare curs ei vor primi teme aplicate pe teoria discutată. Până la următoarea întâlnire, ei vor fi îndrumaţi online de trainerul cursului.

Ana Agopian este absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale (UNATC), secţia comunicare audio-vizuală (scenaristică şi critică de film) şi a European College of Liberal Arts (ECLA), Berlin. În 2010, a absolvit un master în scenaristică la UNATC. Ana a semnat, alături de Oana Răsuceanu şi Iulia Rugină, mai multe scenarii de scurt şi mediu metraj (Bună Cristina! Pa Cristina!, Tabasco şi Captivi de Crăciun) prezentate şi premiate la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, şi lungmetrajul Breaking News, participant la workshopurile de dezvoltare Sources 2, Graz 2008, Nipkow Programm, Berlin 2008 şi Scripteast (Polonia, 2009).
 
Ana a colaborat ca scenarist cu trustul Media Pro Pictures (incepând cu 2006) şi postul de televiziune HBO (2011). A lucrat la dezvoltarea a cinci seriale şi trei filme de televiziune.  Printre serialele semnate de ea se numără: Cu un pas înainte şi Om bogat, om sărac. Din 2009 Ana este asistent universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale, unde predă scenaristică în cadrul facultăţii de film.

First Season se desfăşoară în perioada 14 iunie - 2 august 2012, având o sedinţă de curs pe săptămână, de două ore, timp de 8 săptămâni. Numărul maxim de participanţi la curs este de 15. Nu există limită de vârstă. Taxa de participare este de 1.000 lei, respectiv 800 lei (pentru elevi şi studenţi).

Cei interesaţi se pot înscrie la adresa info@controln.ro până la data de 11 iunie 2012. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.

Mai multe detalii despre First Season  pe site-ul www.controln.ro, pe e-mail la adresa  info@controln.ro sau la telefon 0721 969 639.





 Toate articolele despre First Season


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer