Insula & Undeva la Palilula în 3 paragrafe - FITS, 2012

Deşi greu de adus în scenă, textele lui Gellu Naum au fost (re)descoperite şi (re)interpretate printr-o cheie aparte de regizorul Vlad Massaci. Dacă montările de până acum s-au străduit să păstreze à la lettre limbajul surpat şi întâmplările absurde din scrierile lui Naum, în spectacolul Insula de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, Massaci juxtapune suprarealismului textual o formă de comic recognoscibilă care împleteşte personaje decupate din cărţile de poveşti cu situaţii hilare. Suprapunerea cu care regizorul operează oferă publicului senzaţia unei digerări mai uşoare a textului ermetic al dramaturgului român. Insula, acest spaţiu ofertant şi inepuizabil pentru făuritorii de poveşti, este un tărâm cel puţin bizar imaginat de Dragoş Buhagiar într-o singură culoare: albastru, şi surprinzător, dintr-un material extrem de fin şi plăcut la atingere: catifea. Aici ajunge în urma unui naufragiu Robinson Crusoe. Deşi se crede singurul locuitor de pe această insulă, în foarte scurt timp îşi fac apariţia rând pe rând: o femeie de care se îndrăgosteşte, un pirat, mama lui Robinson împreună cu alţi membri ai familiei şi animale care populează tărâmul. Dar sentimentul singurătăţii nu-l părăseşte pe protagonist pentru că acest sentiment nu este o pretenţie ori o aroganţă ori o întâmplare, ci este un dat.

În aceeaşi zi, Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2012 a proiectat primul lungmetraj al regizorului Silviu Purcărete, Undeva la Palilula, primit cu avalanşe de râsete, dar şi cu multe suspiciuni de public. Senzaţia grandorii şi a extraordinarului nu părăseşte producţia la nici un pas, de la distribuţia care adună cele mai efervescente nume din toate instituţiile teatrale româneşti (Răzvan Vasilescu, Constantin Chiriac, Marius Manole, Ofelia Popii, Ilie Gheorghe şi chiar Silviu Purcărete în rolul unui italian) la decorurile fastuoase care sunt o carte de vizită pentru regizorul român, până la cadrele extrem de studiate care transformă filmul într-un uriaş album de artă. Deşi un film mamut (2h 30 min), Undeva la Palilula născoceşte fără întrerupere poveşti, poveşti despre Palilula, imposibil de reperat pe harta geografică a României, despre locuitorii ei, despre imoralitatea şi promiscuitatea vieţii lor, despre pierzanie.

Debutul cinematografic al lui Silviu Purcărete dezvăluie prin graiul şi memoria unui povestitor fracturi din realitate atinse şi infestate cu virusul fantezie. Când fantasticul şi fabulosul întâlnesc realitatea mundană cotidiană lumea nu se preschimbă în ceea ce nu poate fi, dar devine mai puţin rigidă, mai haotică, mai vie. Palilula este o astfel de lume. Palilula este locul în care Serafim cunoaşte drumul pierzaniei sau regăseşte drumul spre el. "Realitatea nu mai contează câtă vreme este povestită. Mai mult, realitatea nici nu există decât dacă este povestită...", Silviu Purcărete. Undeva la Palilula este un gen de film de care cinematografia românească avea nevoie, suprasaturaţi de cadrele cu aură comunistă, decoruri umile, mult prea uşor de reperat la orice colţ de stradă în viaţa de zi cu zi şi de eternele subiecte excesiv uzitate şi în aceeaşi măsură uzate tratate cu o mare, prea mare, seriozitate.