Însă dincolo de acest substrat care se revarsă în contingent, filmul păstrează o puternică amprentă a vremurilor de atunci. Aflat într-o "criză succesorală", poporul român dezbate aprins în stradă valori democratice precum pluripartidismul şi importanţa opoziţiei, reinstaurarea legitimă sau nelegitimă din punct de vedere moral în ţară a partidelor istorice, libertatea de exprimare şi dreptul la vot. Câştigul lui Laurenţiu Calciu din acest punct de vedere este că nu surprinde coregrafia maselor de la depărtare, ci dimpotrivă, se apropie cu camera de oamenii care participă, le ascultă discuţiile fără să intervină şi alcătuieşte adevărate portrete din figurile unor oameni simpli, care se avântă în dezbateri într-un mod energic, dar civilizat. Cu toate că nu există comentarii directe, în anumite situaţii mişcările de cameră, deşi nu foarte elaborate întrucât nu există niciun fel de regie făcută de dinainte, substituie o voce din off care ar explica spectatorului intenţiile regizorului. În secvenţa în care personajul inginerului îşi face apariţia, secvenţă marcată clar prin intertitluri, Laurenţiu Calciu insistă pe modul elegant în care este îmbrăcat protestatarul care susţine Frontul Salvării Naţionale. În mai multe rânduri, camera coboară de pe chipul inginerului pe hainele cu care acesta este îmbrăcat, dezvăluind un palton scump şi o servietă de culoare maro, semn că până în acel moment bărbatul nu a făcut parte din clasa socială cu adevărat afectată de lipsurile sistemului comunist. În unele situaţii, însă, astfel de "comentarii" nici nu mai sunt necesare, întrucât personajele îşi trădează singure apartenenţa ideologică prin ceea ce spun, aşa cum este şi cazul doamnei cu căciulă de blană.
Pe lângă portretele cu adevărat vivante ale oamenilor din stradă care se exprimă fără să fie câtuşi de puţin intimidaţi de prezenţa camerei care îi înregistrează, filmul mai are alte două elemente care îl structurează. Primul dintre ele pune în balanţă discursurile şi atitudinea a doi oameni politici candidaţi la Preşedenţie - Ion Raţiu, din partea formaţiunii politice ţărăniste, cel care susţine orientarea spre Occident şi economia de piaţă şi Ion Iliescu din partea Frontului Salvării Naţionale, care mizează pe programe de protecţie socială.
Al doilea element are în vedere implicarea factorilor internaţionali în evenimentele din România şi este compus pe de-o parte din observatorii internaţionali prezenţi la alegeri, cei care în final denunţă încălcări flagrante de logistică şi organizare şi ale protocolului după care ar fi trebuit să se desfăşoare alegerile, iar pe de altă parte din ecourile manifestărilor în presa mondială. Relevantă în acest sens este scena în care jurnalistul Chris Walker de la The Times dictează un articol despre situaţia României, rostind rar, cu voce apăsată, uneori reluând anumite părţi sau chiar spunând pe litere cuvintele înţelese greşit de interlocutorul său. Deşi amuzant la o primă vedere (mai ales când repetă în telefon că oamenii adunaţi în stradă scandau "<<down with the fossils>>, yes, f - o - s - s - i - l - s") tonul acesta de dictare, cu pauze în vorbire şi accentuarea prin voce a punctuaţiei, se încarcă pentru spectatorul de acum cu parşivitatea unui articol explicativ până la exagerare, rostit parcă pentru surzi sau proşti.
Prezentând turnurile şi deturnările de la democraţie care au urmat după revoluţie în tandem cu reacţia si dezbaterile care au avut loc în randul manifestanţilor, filmul lui Laurenţiu Calciu ajută la reconstruirea ramificaţiilor acestor evenimente până în zilele noastre.