Despre Ordonanţa de urgenţă prin care ICR trece în subordinea Senatului

În şedinţa din 13 iunie 2012, Guvernul USL (premier PSD) a decis prin Ordonanţă de urgenţă (nr. 27 din 13 iunie 2012) trecerea ICR, de sub autoritatea simbolică a Preşedintelui României, în subordinea efectivă a Senatului, mai precis a Biroului permanent al Senatului. Această Ordonanţă de urgenţă modifică Legea 356/2003, prin care se stipula că ICR funcţionează sub autoritatea Preşedintelui României. În 2003, preşedinte al României era Ion Iliescu, iar Guvernul PSD (premier Adrian Năstase), care a compus şi votat Legea 356, considera că funcţionarea ICR sub autoritatea şefului statului constituie o garanţie a autonomiei şi nepolitizării ICR. Astăzi, tot un guvern PSD (condus de pupilul premierului de atunci), consideră că, dimpotrivă, funcţionarea ICR sub autoritatea şefului statului constituie o politizare a Institutului.

Din două una: fie soluţia PSD iniţială era menită din capul locului să politizeze Institutul şi acum PSD e nemulţumit că politizarea nu se mai face în sensul dorit de el, deoarece preşedinte nu mai este Ion Iliescu, ci Traian Băsescu; fie soluţia iniţială era bună, pentru că scotea efectiv Institutul de sub influenţa politicii, dar acum PSD doreşte să renunţe la ea, deoarece vrea cu toată tăria să politizeze activitatea ICR. Dat fiind că există dovezi în minutele Consiliului de Conducere al ICR că fostul preşedinte ICR, Augustin Buzura, s-a putut opune cu succes unei injoncţiuni de politizare venită în 2004 din partea fostului şef al statului, Ion Iliescu, rezultă că formula iniţială a Legii 356/2003 permitea autonomia politică a Institutului.

Concluzia este că Guvernul USL doreşte cu atâta urgenţă să modifice Legea pe care singur a creat-o în 2003, deoarece ştie că legal, în actuala formulă legislativă, nu poate dispune politic de ICR. Or, singura urgenţă care justifică această ordonanţă de urgenţă este setea de subordonare politică cât mai rapidă a tuturor entităţilor care mai sunt încă autonome faţă de puterea USL. Drept urmare, PSD din 2012 anulează soluţiile PSD din 2003, cu argumentul că soluţia din 2003 ar politiza, iar soluţia de acum ar depolitiza. Vede oricine că, oricare ar fi adevărul, PSD a greşit cel puţin o dată. Însă, spre deosebire de 2003, în 2012 dorinţa de a politiza ICR este evidentă.

În viziunea ordonanţei de urgenţă, conducerea ICR şi Consiliul de conducere trebuie puse sub autoritatea Biroului permanent al Senatului; or, deciziile Biroului permanent al Senatului nu pot fi decât politice, reflectând echilibrul politic la zi din interiorul Biroului. În acest mod, şi ICR va fi adus la politizarea nocivă care paralizează activitatea unor instituţii precum CNSAS, CNA, TVR, care funcţionează exact pe această schemă politică. Prin această Ordonanţă de urgenţă, Guvernul va reuşi distrugerea autonomiei ICR şi aducerea acestuia în impasul endemic de funcţionare, pe care societatea românească îl poate constata în cazul unor instituţii precum CNSAS ori TVR.

Extraordinarul succes instituţional care este în prezent ICR cade victimă setei de putere imediate şi cu orice preţ a Guvernului USL, oricine se va afla în continuare la conducerea ICR. Dar adevărata victimă, cum se va vedea foarte curând, este cultura română, sunt actorii şi operatorii culturali români; nu în ultimul rând, imaginea culturii noastre în lume, faţă de partenerii pe care conduita ICR din 2005 încoace i-a convins că se poate, că România poate fi un partener serios, creativ şi, din punct de vedere instituţional, fiabil. Ei bine, Guvernul USL le va demonstra că nu se poate. Vom reveni la ce am fost, şi chiar mai rău decât atât.

Conducerea ICR