Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  12 scaune

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Regăsirea râsului pierdut - 12 scaune


Gina Şerbănescu

iunie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Vizionarea spectacolului 12 scaune, la Teatrul de Comedie (Sala Nouă) a fost una dintre acele bucurii pe care le-am primit recent, în condiţiile în care mersul la teatru în Bucureşti a devenit, în multe situaţii, un fel de tragi-comedie generată dată de faptul că adesea ne grăbim să ajungem pomul lăudat care nu mai face fructe de ceva vreme... Sau, şi mai grav, o corvoadă generată de o experienţă care mă determină adesea sa mă întreb: "Bun, azi ce clişee (nefuncţionale) mai vedem?"

Prefer acum să încep cu concluzia: atunci când deschid site-ul Teatrului de Comedie, aş prefera să văd trecută această creaţie la secţiunea Spectacole, adică să fie preluată în repertoriul permanent al teatrului.

Aşadar vizionând spectacolul 12 scaune, o punere în scenă a scrierii omonime semnate de Ilia Arnoldovici Ilf şi Evgheni Petrovici Petrov (pe scurt, Ilf şi Petrov), mi s-a întâmplat ceva ce rar mi se mai petrece când asist la un spectacol de comedie pus în scenă în capitală (indiferent în ce teatru): am râs. Recunosc că nu fac parte din categoria criticilor care merg la spectacole având la purtător zidul dintre presupusa dumnealor subiectivitate şi actul artistic, zid care, vezi Doamne, i-ar ajuta să judece obiectiv ceea ce văd. Cu toate acestea, cu toată disponibilitatea afectivă cu care îmi ocup locul în sală (sentiment care, paradoxal, mă ajută să îmi optimizez gradul de luciditate cu privire la receptarea produsului artistic) nu prea râd când asist la spectacole de comedie în România, lucru care m-a plasat într-o dilemă nu tocmai comodă: mi-a intrat simţul umorului în criză, sau problema e... în altă parte?

Ei bine, faptul că spectacolul de care vă vorbesc şi-a atins scopul m-a făcut să mă debarasez de prejudecata cu privire la propriul meu simţ al umorului, lucru pentru care le sunt recunoscătoare celor care au lucrat la 12 scaune. Chiar dacă pare, acesta nu e un articol despre misiunea criticului... Este un text despre o echipă care a jucat cu o bucurie pe care rar o văd pe scenele noastre, despre o punere în scenă care nu a lăsat (aproape) nimic la voia întâmplării, despre o scenografie realmente funcţională, care mi-a dat senzaţia că şi eu, ca spectator, pot să mă folosesc de ea dacă îmi găsesc dramaturgia proprie în economia lucrurilor şi, nu în ultimul rând, despre un actor pe care mi-aş dori să îl văd în cât mai multe spectacole.

Să le luăm pe rând.

Regia: când spun că lucrurile nu sunt lăsate la voia întâmplării, nu mă refer la idei revoluţionare legate de punerea în scenă. Recunosc că am obosit de acte regizorale în care semnatarul crede că a inventat propria artă, pretinzând că aduce în scenă ceva nemaivăzut până la domnia sa, lăsând însă actorii singuri, fără să le construiască relaţii, fără să le clarifice coordonatele de bază ale lumii în care îi plasează. În cazul spectacolului 12 scaune, eficienţa regiei (semnată de Cosmin Borodan) este dată tocmai de această atenţie în construirea relaţiilor dintre personaje şi dintre actori, dintre dozarea energiei actorilor şi funcţia obiectelor în scenă. E drept că regia este ajutată şi de dramatizarea inspirată, semnată de Ioana Nestorescu Bălceşti, care alături de Eric Gabriel Popescu a creat scenografia spectacolului, asupra căreia merită să insistăm. Universul material propus de cei doi este expresia fidelă a rezonanţelor sociale şi politice emanate de text, a intersecţiilor dintre planurile de discurs ale spectacolului. Obiectele au cumva viaţa lor proprie, putând fi apărate sau distruse, după caz, în funcţie de interacţiunile dintre personaje şi de curba energiilor actorilor care, în cadrul relaţiilor stabilite, se bucură concomitent de libertate.

Subiectul, simplu de altfel, spune, prin această viziune, mai mult decât auzim sau percepem. Dincolo de intriga generată de averea dosită în tapiţeria unuia dintre scaune de către soacra lui Ippolit Matveevici (funcţionar integrat industriilor pompelor funebre), se întrevede o concluzie menită să ne pună pe gânduri atunci când râsul ni se va opri: am fost confruntaţi cu ceva ce experimentăm zilnic, chiar dacă vremea pionierilor pare preistorie, chiar dacă amintirea lui Stalin care se conservă în cărţile de istorie nu mai e demult o prezenţă care să ne reprime speranţele. Nimic nu a trecut, tipologiile umane rămân cam aceleaşi, jocurile politice se învârt precum componentele decorului, scoţând la iveală ceea ce se ascunde dincolo de cosmetizările fiecărui statut social (fie că ne referim la presupusa elită, la cler sau la funcţionari, în rândul cărora figura şarlatanului nu e deloc din alt peisaj). În această plasă ţesută din fire de material istoric, singurul sens autentic ce poate fi primit de comoară este dat de funcţia teatrului, de modul în care comoara poate ajuta ca această lume să reziste, în egală măsură spiritual şi fizic.(Iată o concluzie a spectacolului care nu trebuie deloc trecută cu vederea.)

Spuneam că nu am mai văzut de ceva vreme atâta bucurie de a juca, meritul fiind al întregii trupe, dar cu precădere al actorilor: Robert Radoveneanu, George Piştereanu, Graţiela Bădescu şi Alex Vlad Musteaţă, dar mai ales al lui Şerban Gomoi, el fiind actorul de care vă vorbeam în enumerarea componentelor notabile ale spectacolului. Rolul lui Şerban Gomoi este Ostap Bender, şarlatanul care îl însoţeşte pe Ippolit în căutarea comorii. Ceea ce mi se pare remarcabil în interpretarea lui Şerban Gomoi este nu numai modul în care îşi compune propriul rol, dar şi inteligenţa cu care îşi direcţionează energia către partenerii de joc, care sunt vădit mult mai prezenţi şi mai eficienţi atunci când se află în relaţie cu el. În plus, actorul nu ne prezintă doar ipostaza unui şarlatan talentat în ale negocierii şi comerţului şi mai ales într-o formă de histrionism care declanşează reacţii în lanţ, ci este foarte atent la nuanţe şi subtilităţi care pe mine personal m-au făcut să încerc să merg dincolo de structura manifestă a personajului, încercând să conectez actele sale cu potenţiale ecouri lăuntrice, cu pagini nevăzute şi nerostite ale biografiei lui Ostap Bender. Ar fi o bucurie să îl văd pe Şerban Gomoi în cât mai multe spectacole şi pe cât mai multe scene, pentru că am convingerea că prezenţa lui ar putea aduce acel suflu de care e nevoie în majoritatea teatrelor de la noi.

Revin la concluzia cu care începeam articolul: mi-aş dori să văd, din toamnă, acest spectacol pe lista producţiilor de la Teatrul de Comedie. Da, s-a înţeles bine, îi doresc o viaţă frumoasă în stagiunile ce vin, fie şi pentru simplu motiv că mi-a redat râsul pierdut.

12 scaune, de Ilf şi Petrov
Dramatizare: Ioana Nestorescu-Bălceşti
Regia: Cosmin Borodan
Scenografia: Ioana Nestorescu-Bălceşti, Eric Gabriel Popescu, anul II licenţă, Universitatea Naţională de Arte - Scenografie, asist. univ. drd. Adrian Lis
Foto / video: Marius Caraliu
Make-up: Ioan George Popescu
Grafică: Mihail Alexandrescu
Distribuţia: Şerban Gomoi (Ostap Bender), Robert Radoveneanu (Ippolit Matveevici Vorobianinov), Ioana Chelmuş (Klavdia Ivanovna Petuhova ), Gavril Borodan (Preotul Fiodor Vostrikov), Alex Vlad Musteaţă (Meşterul Bezenciuk), George Piştereanu (Tihon), Graţiela Bădescu (Văduva Griţaţueva), Cosmina Soare (Ellocika Şuciukina), Dana Cojan (Yurochka), Alexandru Cătănoiu (Yuro), Radu Alexandru (Yuri)
Producător: TekArt & Teatrul de Comedie Bucureşti.



 Toate articolele despre 12 scaune


1 comentariu

  • Felicitari!
    Getsck Alex, 18.06.2012, 19:39

    O piesa cu adevarat reusita! Felicitari!!!

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Gina Şerbănescu


Alte articole

 Galerie foto - 12 scaune, Marius Caraliu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer