Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul Internaţional al Filmului Politic Cinepolitica, 2012

Noi titluri de marcă şi invitaţi de excepţie la Cinepolitica, 2012


Comunicat de presă

iunie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Prima ediţie Cinepolitica - Festivalul Internaţional al Filmului Politic, unicul eveniment de gen din România, se desfăşoară în perioada 15 - 21 iunie 2012 la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu.

Pe 19 iunie 2012, de la ora 18:00, la Cinema Studio, programul competiţional al festivalului continuă cu La sfârşitul zilei / Am Ende des Tages, în regia austriacului Peter Payer, un film de ficţiune ce spune povestea unui politician de viitor care şi-a cucerit electoratul graţie onestităţii sale şi care decide să se detaşeze niţel de campania electorală plecând cu soţia sa într-un week-end romantic. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului, a cărei participare la festival a fost sprijinită de Forumul Cultural Austriac.


De la ora 20:00, se va difuza filmul La revedere / Bé omid é didar de Mohammad Rasoulof - apelând la sentimente de teamă şi disperare, Rasoulof (el însuşi impiedicat în mod oficial de la a mai face filme) construieşte o metaforă potrivită pentru presiunile resimţite de mulţi dintre locuitorii Iranului de azi.


În paralel cu filmele din competiţie, la Cinema Elvira Popescu, de la ora 20:00, în cadrul Programului special Filmul politic argentinian, iubitorii de film clasic vor avea ocazia să vadă, pentru prima dată pe marele ecran, Istoria oficială / La historia oficial, al argentinianului Luis Puenzo, film laureat cu Oscar şi Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin şi dublu-premiat la Festivalul de la Cannes (proiecţie oferită de Ambasada Republicii Argentina).

Pe 20 iunie 2012, competiţia Cinepolitica va aduce în prim plan, la Cinema Studio, noi filme de excepţie: de la ora 18:00, The Boy Who Was a King / Băiatul care era rege, o coproducţie bulgaro-germană în regia lui Andrey Paounov, ce trece în revistă viaţa lui Simeon al II-lea declarat Ţar al Bulgariei la vârsta de 6 ani pentru ca, trei ani mai târziu, să fie izgonit din ţară de către dictatura comunistă. Dela ora 20:00, competiţia va continua cu Rose / Roza, al polonezului Wojciech Smarzowski, un film despre viaţa polonezilor din fosta Prusie de Est, post încheierea războiului. Proiecţia va avea loc în prezenţa producătorului Wlodzimierz Niderhaus.

Tot miercuri 20 iunie 2012, dar la Cinema Elvira Popescu, publicul român are ocazia de a se întâlni cu unul dintre cei mai mari specialişti în cinema politic, jurnalistul şi cineastul Hugues Le Paige. De la ora 11:30, invitatul special al Cinepolitica va participa la Panelul "Populism şi extremism în Europa de azi". Alături de Le Paige vor lua cuvântul jurnaliştii români Bogdan Ficeac, Cristian Tudor Popescu şi Stelian Tănase.


Programul special Hugues Le Paige (sprjinit de Delegaţia Wallonie-Bruxelles) va continua seara cu documentarele Il fare politica: Cronica Toscanei Roşii, 1982-2004 (20:00), care spune povestea a patru membri fideli ai Partidului Comunist, toţi patru idealişti şi toţi patru încrezători în puterea lor de a schimba lumea în bine (pentru a face filmul şi pentru a surprinde cât mai bine viaţa celor patru personaje, Le Paige a avut nevoie de 20 de ani, cu filmări ce au avut loc o dată la doi ani.

Crecute într-un mediu politic asimilat ideii de şcoală şi comparabil cu o a doua familie, cele patru personaje povestesc cu sinceritate şi cu pasiune despre realităţile vremilor lor: moartea lui Berlinguer în 1984, ascensiunea la putere a lui Berlusconi, naşterea Partidului Democrat, etc.) şi The Prince and His Image / Principele şi imaginea sa (21:30), un film despre François Mitterrand, pe care regizorul îl rezumă după cum urmează: "Când cineva filmează un om aflat la putere, de aproape şi pentru foarte mult timp, care dintre ei doi este adevăratul regizor? Aceasta este întrebarea pe care mi-o pun când privesc în urmă cu 20 de ani, la imaginile celor cinci filme pe care le-am făcut între 1989 şi 1993 despre François Mitterrand..." Ambele proiecţii vor avea loc în prezenţa regizorului.

Descarcă programul Cinepolitica, 2012 aici..



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional al Filmului Politic Cinepolitica, 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Festivalul Cinepolitica, 2012: diversitatea unui gen ignorat , Sebastian M. Ceolca
 Palmaresul primei ediţii Cinepolitica, 2012, Comunicat de presă
 Inside Job închide prima ediţie a festivalului Cinepolitica, 2012, Comunicat de presă
 Competiţia Cinepolitica 2012 continuă!, Comunicat de presă
 Filme multipremiate şi invitaţi de excepţie, azi şi mâine, la Cinepolitica, 2012!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional al Filmului Politic Cinepolitica, 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer