Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Solaris

Solaris - Înapoi în viitor -


Andrei Gorzo

Dilema, martie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Înainte de a vedea Solaris, auzisem că nu e suficient de cerebral. Auzisem că stilul său nu e suficient de spiritual. Îmi mai ajunseseră la urechi cazurile triste ale unor oameni care au căzut la pământ cu spume la gură şi au început să se zvârcolească, după ce au aflat că producătorul James Cameron (Titanic) îndrăzneşte să pângărească romanul lui Stanislaw Lem (1961), înnobilat în 1972 de Andrei Tarkovski. Mai auzisem că realizatorii noului Solaris şi-au primejduit sufletele şi mai rău, punând accentul pe povestea de dragoste (se pare că, pentru unii oameni, a spune o poveste de dragoste este în sine o îndeletnicire inferioară, dacă nu chiar dubioasă). În fine, auzisem destul şi, din ce auzisem, bănuiam că filmul o să-mi placă.

Un doctor văduv (George Clooney) este chemat în ajutor de comandantul (Ulrich Tukur) staţiei spaţiale care observă planeta Solaris. După cum descoperă doctorul, Solaris e o planetă mai susceptibilă: nu se lasă examinată fără să te examineze la rândul ei - în profunzime; scoate din tine adevărul - cine şi ce te obsedează - şi îl trimite să te viziteze, în carne şi oase. Doctorului i-o trimite pe soţia lui moartă (Natascha McElhone). Îmi imaginez că, ajunşi în acest punct, unii spectatori vor spune: "Toate bune şi frumoase, dar cît mai avem de aşteptat până când tipul descoperă că în gagică se cuibărise un alien mare şi bălos, care o să-i dea omor, dacă nu e suficient de rapid cu sabia-laser?" Până la sfârşitul filmului vor afla răspunsul: mult şi bine.

Aflat la primul său film SF, regizorul Steven Soderbergh priveşte spre trecut - nu doar spre Solaris al lui Tarkovski, ci spre o epocă în care Jean-Luc Godard nu trebuia decât să iasă la plimbare prin Parisul anului 1965, ca să găsească metropola Alphaville, în timp ce François Truffaut punea oamenii viitorului să memoreze şi să recite Război şi pace, iar criticii de film puteau să arunce în voie cu propoziţii gen: "Spaţiul cosmic este aici o metaforă a spaţiului lăuntric...", fără să se teamă prea tare că vor nimeri pe lângă film. Soderbergh e admirabil de sigur pe sine, comportându-se de parcă, de-atunci şi până acum, SF-ul cinematografic ar fi continuat să se intelectualizeze nepedepsit - de parcă n-ar fi apărut George Lucas, ca să-i arate lungul nasului.

Există şi alte lucruri admirabile. Soderbergh pare să fi învăţat la perfecţie manualul hipnotizatorului: pereţi goi; puţină mobilă; mult spaţiu; replici scurte, cu pauze lungi între ele ("Ştiu că Papa e o femeie minunată", spune cineva pe nepusă masă, iar noi ciulim urechile, vrând să aflăm mai multe despre acea persoană excepţională, dar nu mai urmează nimic); sex tandru, ca prin somn; totul puţin distant, vătuit. Soderbergh ne oferă 95 de minute de austeritate elegantă, ceea ce pentru unii dintre noi reprezintă un câştig faţă de cele aproape 180 de minute - cam multă austeritate - ale lui Tarkovski.

Un alt câştig este Natascha McElhone. Aşa cum Jodie Foster poate părea foarte frumoasă atunci când aleargă şi se zbate (urmăriţi-o mai ales în Panic Room), McElhone este frumoasă în repaus, când trăsăturile ei mari, care n-ar trebui să se potrivească, se îmblânzesc şi se adună perfect. Rolul ei - femeia care nu e de fapt decât amintirea unui bărbat despre o femeie, deşi ea nu ştie asta - nu prea poate fi jucat, dar Soderbergh ştie să o filmeze şi trebuie să mărturisesc că m-am uitat la ea aşa cum alţii se uită la Garbo, întrebându-mă: e vie?, e ceva în capul ei?, ce e în capul ei?, el?, care el?, şi fiindcă veni vorba, care ea? etc. Nu cred că întrebările astea fac bine la cap şi în nici un caz nu cred că ele fac din Solaris un film profund. Dar fac seducţia mai interesantă.



 Toate articolele despre Solaris


1 comentariu

  • Pomul ludat?
    m33, 22.11.2015, 15:50

    Dacă primul Solarias a fost profund, iar concluzia la al doilea este: plat dar seducator, atunci premizele au fost ratate?

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Solaris. Un SF de dragoste, Alex Molico
 Delicateţe-nostalgie-discreţie - Solaris, Laurenţiu Brătan
 Solaris - Clasicii revizitaţi, Ada Roseti


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer