Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Lear(a)

Real(a) - Lear(a)


Mihai Brezeanu

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În toamna lui 2008, Andrei Şerban revenea din nou în Bucureşti, după un semnificativ exil, punând în scenă Lear la Bulandra - sala Toma Caragiu. În antiteză cu epoca shakespeariană, când femeile aveau loc cel mult în public, Şerban s-a bazat atunci pe o distribuţie integral feminină, numindu-şi spectacolul Lear. 20 de actriţe, 4 ore de joc, un decor spectaculos, un text cercetat în cele mai mici amănunte şi adus pe scenă în vasta bogăţie de genuri teatrale, de sensuri şi mister. Acel Lear era, deopotrivă, dramă istorică, policier, tragedie antică, commedia dell'arte, satiră politică, dramă socială, piesă filozofică şi încă multe altele. În vastitatea celor 4 ore, ritmul era când rapid, când lent, tonul când melancolic, când cinic, glasurile când răstite, când abia şoptite.
 
La 4 ani distanţă, Şerban reia textul, în aceeaşi sală, cu jumătate din distribuţia iniţială. Decorurile sunt schimbate, spaţiul de joc e semnificativ mai mic, mai intim, mai blând, titlul se preschimbă în Lear(a). Ceea ce acum 4 ani dura 4 ore, acum se sfârşeşte în doar 2. Textul shakespearian a fost distilat, ponderea personajelor schimbată. Detaliile acţiunii trec în plan secund, adaptarea Danei Dima păstrează doar vagi balamale ce permit trecerea de la o scenă la alta, ce contează e emoţia şi înţelesul fiecărui sentiment, plonjonul în adâncul realităţii personajelor şi timpurilor. În montarea iniţială, Edgarul Andreei Bibiri conta aproape la fel de mult ca şi Lear-ului Marianei Mihuţ. Acum, în siajul fabuloasei Mihuţ, navighează Edgar-ul extraordinarei Ana Ioana Macaria (UNITER 2012 pentru rolul secundar din Însemnările unui necunoscut), singurul supravieţuitor al carnagiului nebunesc, al nebuniei carnale. Bufonul Dorinei Chiriac şi Gloucester-ul Danei Dogaru completează careul de prim-plan al unei distribuţii ce funcţionează, încă de la repetiţiile cu public găzduite în aceste seri fierbinţi de Bulandra, aproape de perfecţiune. Şi pe umerii căreia se înalţă un spectacol pentru care cu greu se vor găsi epitete juste.
 
Pentru că Lear(a) ne umple două ore din viaţă cu sensuri, lacrimi, vise, frânte iluzii, negrăite frumuseţi. Şi nu e doar umplere până la refuz, e forţare a graniţelor timpului, a limitelor actriţelor, a propriilor noastre hotare. Suntem cu toţii luaţi pe sus într-un ritm năucitor, ce nu îngăduie respiraţie, doar aspiraţie, urcăm mereu, lipsindu-ne de făţărnicii, asemenea lui Goneril şi Regan, de ochi, asemenea lui Gloucester, de iluzii, asemenea lui Lear, mereu mai sus, mai pur, lepădând intrigi mărunte, bătălii sângeroase, culori inutile, şi iar mai sus, lăsând în urmă cadavre de oameni şi de sentimente, cu viaţa pe viaţă călcând, spre vârful unde îl găsim pe rege murind în picioare, învăluit în alb şi în lumină, privind-o pe Cordelia cea dintru bun început imaculată (angelicul chip al Cosminei Stratan!) şi înţelegem atunci, din nou, ori poate abia atunci, că adevărul a fost, este mereu acolo, aici, în faţa noastră, sub ochii noştri, epifanie concretă, palpabilă, REALĂ.
 
"Am vrut să facem un spectacol intim, melancolic şi iată c-am făcut unul politic", se confesa unui prieten Ducu Darie, directorul teatrului, înainte de începerea primei repetiţii cu public. Ritmul halucinant al întâmplărilor, "ţară de orbi condusă de nebuni", infernala spirală a poftelor puterii căreia i se lasă pradă surorile cele mari, jocul nesfârşit de măşti şi deghizări, senzaţia de rea-aşezare a oamenilor şi vremurilor, toate duc spectacolul înspre cea mai imediată contemporaneitate. Dar treptele devenirii lui Lear, această splendidă metaforă a realului din ochii noştri şi a regalului din ochii cerului, treptele pe care le urcăm purtaţi pe braţe de acest năucitor spectacol, treptele acestea ne duc dincolo de aparenţele străzii, înspre miezul lucrurilor, al oamenilor şi al vremurilor.



 Toate articolele despre Lear(a)


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Tineri la repetiţii - Lear(a), regia Andrei Şerban la Festivalul Naţional de Teatru, 2012, Sabina Balan
 Galerie foto - Lear, Cosmin Ardeleanu
 Lear(a), tot cu femei, dar altfel, Monica Andronescu, un interviu cu Andrei Şerban
 Repetiţie deschisă cu Lear de Andrei Şerban, precedată de lansarea volumului Shakespeare - textul ca partitură de joc de Ana Maria Narti, Comunicat de presă
 Miracol în două acte cu Mariana Mihuţ - Lear, Radu Enescu
 Toate articolele despre Lear(a)


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer