iulie 2012
Stufstock 2012
Stufstock 10 anunţă că, pe lângă trupele deja comunicate, se alătură line-up-ului de festival trei dintre cele mai apreciate nume ale scenei româneşti şi europene: Gândul Mâţei, Vendetta şi Trooper. Publicul îi poate vedea şi auzi pe 27 şi 28 iulie, pe scena mare a festivalului Stufstock.
 
Gândul Mâţei - s-au înfiinţat în 1996, în Republica Moldova, din pasiune pentru muzică. De-a lungul timpului, trupa şi-a schimbat componenţa, pentru a ajunge acum la o formulă de succes: Nicu Ţărnă - voce, Sergiu Iarovoi - chitară, Igor Cristov - clape, Sergiu Rusu - bas, Iurie Berdea - tobe si Ghenadie Cazac - trompeta. Primul album "Cu gândul la ea" a fost lansat în 2000 şi le-a confirmat valoarea pe piaţa muzicală. Au urmat alte 3 albume, compuse în stilul care i-a consacrat: "La Ciocana"- 2004, "Ghem în ghem"- 2005 şi "În profil"- 2008. Abordarea ingenioasă a stilului, precum şi participarea la numeroase festivaluri şi concerte, le-a adus un prim succes: cucerirea pieţei de rock alternativ din Rusia şi Ucraina, unde publicul s-a identificat imediat cu mesajul lor. În România nu sunt un nume nou, şi asta datorită concertelor pe care le-au susţinut în cele mai mari oraşe ale ţării, printre care Timişoara şi Iaşi.

Vendetta este o trupă hardcore din Sofia, înfiinţată în 2001. Recunoscută pentru stilul unic şi piesele cu mesaj profund, Vendetta a colaborat de-a lungul timpului cu trupe precum Last Hope şi Skinflick, cu Outrage şi cu Born from Pain. În 2005, Vendetta a înregistrat primul album, "Friends Of God, Enemies Of The World", considerat unul din cele mai bune albume europene de gen. Trupa a mai cântat alături de Integrity, Knuckledust, Madball şi Death Before Dishonor. În 2007, trupa s-a destrămat, pentru a se reuni la sfârşitul anului 2009, când au înregistrat "Time of Violence" (inspirat de romanul lui Anton Donchev). Componenţa: Delian Stefanov, Alexander Parvanov, Mihail Yoissifoff, Marin Sladkarov, Martin Georgiev, Simeon Mihaylov.
  
Trooper este una din cele mai cunoscute trupe de heavy metal din România, numele fiind preluat din titlul piesei "The Trooper" a formaţiei Iron Maiden. Cu o experienţă de 16 ani în spate, formaţia târgovişteană se poate lăuda cu faptul că a urcat pe scenă alături de trupe ca Iron Maiden, Judas Priest, Scorpions, Nazareth, Whitesnake, WASP, The Cult, Prodigy, Sepultura sau Manowar. În mai 2001, Trooper înregistrează un demo-disc, numit "Trooper 2001", care conţine piese precum: "No tomorrow", "Life and death" şi "Lacrima". Începând cu 2002, trupa începe să câştige din ce în ce mai mult atenţia publicului din România, atât prin concertele la care participă, cât şi prin calitatea melodiilor scoase. Cu mai mult de 5 albume de studio, un album conceptual opera rock "Poemele Valahiei", 5 EP-uri şi albumul aniversar Live "15", Trooper a devenit un adevărat icon al genului, cu mii de fani în România, numeroase premii în topuri de specialitate, concerte şi turnee naţionale. Trooper a urcat prima dată la Stufstock în 2003, unde au cântat în faţa a 30.000 spectatori, iar de atunci, formaţia este o prezenţă activă pe scena festivalului.

                                                                     ***

Biletele pentru festival au fost deja puse în vânzare şi sunt valabile pentru zilele de concert din 27 şi 28 iulie. Acestea pot fi achiziţionate de pe biletoo.ro, blt.ro, bilet.ro, myticket.ro şi bilete.ro, precum şi prin partenerii acestora. Preţul unui bilet/zi este de 65 lei, iar preţul unui abonament în perioada de presale este de 99 lei (22 iunie-8 iulie).

                                                                    ***
Stufstock, cel mai longeviv festival open air de rock de la malul Mării Negre a reuşit să devină, în cele 9 ediţii organizate în Vama Veche, o adevarată experienţă muzicală şi culturală pentru publicul din România şi din ţările învecinate.
În cifre, Stufstock se traduce prin: 200.000 de vizitatori, 14 scene, 86 de trupe româneşti, 48 de artişti străini, 108 lungmetraje şi scurtmetraje şi peste 700 de voluntari care au participat la organizarea şi desfăşurarea evenimentului.
 
Contact: Ramona Crângaşu / PR Officer Stufstock / 0751224222

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus