Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Troienele

Troienele, după 40 de ani


Oltiţa Cîntec

Suplimentul de cultură, decembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În însemnările sale despre Orghast, spectacolul pe care l-a realizat ca proiect de studiu în cadrul Centrului Internaţional de Cercetări Teatrale de la Paris, la începutul anilor '70, Peter Brook îşi delimita aria de interes punctual la "studierea structurii sunetelor". Din echipa de-atunci făcea parte Ted Hughes, poet englez care a inventat pentru această producţie un limbaj complet nou, inexistent, rezultat al unor îndelungate serii de improvizaţii realizate de actori pe fragmente în greaca veche, în special din opera lui Euripide. Pornind de la ele, Hughes a creat "textul" de scenă, un text lipsit de semnificaţii lingvistice, dar care avea alte calităţi: renăştea sonorităţi şi energii ancestrale extraordinare. Distribuţia reunea interpreţi din 12 ţări, iar multilingvismul lor, background-urile lor culturale au amprentat spectacolul prezentat în 1971 într-un loc cu o istorie extraordinară, anticul Persepolis, în aer liber. Andrei Şerban făcea asistenţă de regie la Brook şi era, ca toată lumea implicată în proiect, fascinat de noul tip de comunicare, acustică dar nonverbală, eliberînd remanenţe cu vechime remarcabilă. Experimentul devenea o punte către un trecut îndepărtat, ritualic, poate puţin obscur, dar cu atît mai fascinant. În însemnările din cursul acestui laborator, Peter Brook se întreba "ce relaţie e între teatrul vorbit şi nevorbit? Ce se întîmplă cînd sunetul şi gestul devin cuvînt? Ce loc ocupă cuvîntul în expresia teatrală? E vibraţie? Concept? Muzică? Zace cumva îngropată în structura sunetului vreo limbă uitată?"

Cîţiva ani după Orghast, Şerban începea la clubul Off-Off Broadway La Mama din New York, Fragmente din trilogia greacă, incluzînd Medeea, Troienele şi Electra. Era un proiect avangardist la data aceea, care îşi propunea, la îndemnul lui Brook, să ducă mai departe cercetarea în privinţa puterii teatrale a sunetului, a potenţialităţilor emoţionale ale limbilor moarte. Se simţeau în aceste spectacole influenţele teoretice ale lui Grotowski şi Artaud, ideea de teatru sărac şi actor sfînt, nevoia de teatru ritualic, ce acţionează asupra altor resorturi decît cele raţionale. Ellen Stewart, sprijinul lui Şerban de la La Mama, i-a sugerat să lucreze cu Elizabeth Swados, atunci o necunoscută în metropola în care avangarda exploda pur şi simplu, căreia Şerban i-a încredinţat partea muzicală, de fapt sonoră a spectacolelor din Trilogie. Ce a urmat, se ştie, e în cărţile de referinţă ale istoriei teatrului contemporan, a fost startul în carieră al regizorului nostru plecat în lumea liberă.

Revenit în România imediat după '90, cu gîndul să schimbe şi mica noatră lume, Şerban a reluat Trilogia la Teatrul Naţional din Bucureşti. O revoluţie estetică, la un sfert de secol de la premiera americană, în chiar primii ani în care societatea românească dobîndise libertatea de a privi peste graniţe. Acum, la aproape 40 de ani, Troienele se joacă în reluare la Opera Naţională Română Iaşi. Managerul Beatrice Rancea, interpretă în distribuţia bucureşteană, a avut nostalgia propriei experienţe profesionale şi a readus la viaţă scenică montarea, transplantînd-o pe afişul ieşean. Se joacă exact ca New York şi Bucureşti, întîi în culise, apoi pe scenă, printre spectatori, protagonişti şi cor deopotrivă, şi abia în partea de final, la locurile "clasice". Totul în greaca veche, o comprimare a versiunii lui Euripide. Consternarea publicului, care e emoţionat, dar nu pricepe, e explicabilă. Nimeni nu citeşte curent Euripide, în niciun caz în original. O pregătire prealabilă ar fi fost binevenită, sub forma unui sinopsis, a unui anunţ informativ. Sigur, asta ar fi dezvăluit "surpriza", dar ar fi adecvat receptarea.

Ce noutăţi aducea Troienele la mijlocul anilor '70? Concentra teatrul pe forţa sunetului, pe capacitatea lui sonoră de a tezauriza valori spirituale apuse şi de a readuce aceste remanenţe în atenţia prezentului. Auditiv sunt ţipete, lamentaţii, cuvinte ieşite din uz, provenind dintr-o limbă uitată, spuse într-o cadenţă care ne încîntă urechea prin neobişnuitul lor, dar ne şi cutremură. E cîntul la care făcea referire Aristotel în regulile din Poetica sa, ca parte esenţială a unei tragedii. Ritmul şi muzicalitatea sunt date de versuri, scandarea, alternarea ritmurilor din fragmentele epice înfăţişate. Emisia vocală nu e numai pe expiraţie, ca în vorbire, ci şi pe inspiraţie, pentru care e nevoie de antrenament. Frica şi mila, elemente definitorii ale patosului şi condiţii ale catarsisului, sunt declanşate de un amestec ciudat de brutalitate, forţă, primitivism şi sensibilitate. Sunetele sînt cînd duioase, melodice, lirice, cînd puternice, războinice, de femei, copii, bărbaţi, coruri. Muzica frazelor, alternanţa rostire-tăcere, intervenţiile minime ale cîtorva instrumente muzicale - tobe, flaut, ferăstrău - relatează soarta troienelor după cucerirea cetăţii. Spectacolele din Trilogie au fost o revenire la mijloacele simple, esenţiale ale teatrului aşa cum era practicat cu mii de ani în urmă. Vizual, sunt focurile torţelor, lumînările, fumul, obscuritatea; elementele naturale primordiale - apă, foc, pămînt, paie, lemn.

Raportul actori-public era schimbat. Spectatorii nu vin doar ca să asiste la succesiunea de scene, au calitatea de martori. E un public restrîns numeric, care stă în picioare în mijlocul acţiunii, o însoţeşte în compartimentele scenei. "Opera epică" relatează soarta crudă a Casandrei, Andromacăi şi Hecubei, eliberînd un fior străin, nou, din alte lumi şi alte vremuri.

Troienele lui Andrei Şerban au regim de teatru patrimonial. Aşa cum la parizianul La Huchette se joacă Cîntăreaţa cheală şi Lecţia conservînd varianta iniţială, cum teatre cu blazon din lume predau ca pe o ştafetă estetică spectacolul fondator, Troienele lui Şerban, ediţia Iaşi 2012 resuscitează după patru decenii o pagină importantă din trecutul avangardelor artei teatrale. Pentru artiştii locali a fost un exerciţiu de master class. Pentru public, întîlnirea cu un artist de talia lui Andrei Şerban a fost o binecuvîntare culturală. Spectatorii avizaţi aşteaptă însă o producţie nouă, inedită, aşa cum a lucrat regizorul la Cluj, Sibiu sau Bucureşti.




 Toate articolele despre Troienele


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Emoţie directă - Troienele la FNT, 2013, Liviu Ornea
 Un martor la tragedia Troienelor din 2013 - Tineri la repetiţii by LiterNet la FNT, 2013, Irina Macedonski
 Locul unde vrei să fii - Troinele la FNT, 2013, Mihai Brezeanu
 Exotic, tehnic, problematic - Troienele la FNT 2013, Florian-Rareş Tileagă
 Închide ca să aprinzi! - Tineri la repetiţii la Troienele (regia Andrei Şerban) în FNT, 2013, Sabina Balan
 Toate articolele despre Troienele


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer