Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Terminal

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Prins - Terminalul


Adrian Ţion

februarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Poate că Terminalul lui Spielberg ar fi trebuit să se numească Prins. Asta pentru ca accentul să nu cadă, ca într-un film de acţiune, pe un aeroport, fie el şi JFK, ci pe drama individului prins într-un astfel de spaţiu, devenit, prin forţa împrejurărilor, un teritoriu închis, desemnat ca limitare a acţiunii şi a dreptului la libera mişcare. Nu prins în chingile unei maladii implacabile ca eroul din romanul ce mi-a sugerat acest titlu (Prins de Petru Popescu), ci încolţit în hăţişul malefic al unei legislaţii oricând susceptibile de îmbunătăţiri.

Aşa apare figura pierdută şi nevinovată a lui Tom Hanks în rolul lui Viktor Navorski, cetăţean al unei simptomatice ţări din Estul ex-comunist (european, asiatic?). Pentru a nu jigni politic pe nimeni, ţara cu pricina se numeşte Krakozhia. În timp ce Viktor ajunge pe JFK, în ţara de unde tocmai a plecat are loc o lovitură de stat. Să fie România? Nicidecum. În România a fost revoluţie cu r mare, nu lovitură de stat. Prefer să-l las mic, deşi insinuarea se opreşte aici, atât de slave sunt rezonanţele limbii îngânate confuz de Viktor. Dar concretizările nu-şi au rostul. Destul că se aminteşte de România ca despre ţara în care, în 1728 a apărut croissant-ul. E clar: nici un român nu ştia. Subit, convenţiile internaţionale cu regimul doborât în Krakozhia nu mai au valabilitate, viza de pe paşaport nu mai e recunoscută, aşa că acribiile birocraţilor din serviciul de vamă al aeroportului încep să prindă aripi. Şi acestea sunt multe. Tragi-comedia eroului abia începe. În scurt timp el va fi suspendat între Scylla şi Charybda birocraţiei americane, afară din timpul său real, "liber" în zona de tranzit internaţional al aeroportului. Ceea ce la început pare a fi o confuzie de moment se transformă într-o aşteptare când tensionată, când comică, de două ore (durata filmului) şi de nouă luni (durata timpului acţiunii).

Din virtual "cetăţean al lumii" a cărui demnitate e arogant trâmbiţată de cel mai exemplar democratic stat al planetei, sărmanul Viktor (excelent interpretat de Tom Hanks) devine un simplu "cetăţean de nicăieri", cu statut incert, a cărui identitate e călcată în picioare. El devine un reprezentant al oamenilor fără ţară (nu în felul în care vorbea Goga), ci în felul în care sunt percepuţi indezirabilii de acest tip de simptomatologia actuală.

Naiv, cinstit, neemigrat în Australia, dar împrumutând ceva din credulitatea personajului interpretat de Alberto Sordi, neintrând în categoria "ilegaliştilor transfrontalieri", dar vrând să intre în Big Apple (ce superb simbol pentru o nălucire!), Viktor este victima inocentă arhetipală. Autorităţile vamale nu-l pot nici repatria, nici lăsa să-şi continue drumul în New York. Pot doar să-i sugereze să părăsească ilegal terminalul pentru a scăpa pur şi simplu de el. Pentru a fi problema altora, nu a lor. Dar Viktor nu e descurcăreţul care se ştie folosi de orice prilej pentru a-şi atinge scopul. El nu cunoaşte decât calea legală: cu viză, cu ştampilă, cu formularul verde deschis, etc.

Nu de puţine ori m-am gândit în timpul proiecţiei la emblematicul text kafkian În faţa legii. Scenariul pare construit până la un punct cel puţin pe această parabolă. Cel îndrituit să-l oprească a muşca din râvnitul măr, Frank Dixon, şeful departamentului Protecţia de Vamă, Portarul care apăra Legea din parabolă, este totodată şi posibilul său eliberator, camuflat misterios sub aparenta intransigenţă a legii. Nu întâmplător, Dixon îi spune la un moment dat lui Viktor: "Aeroporturile sunt înşelătoare." Dar cine să priceapă?

Şi când mai aflăm mobilul deplasării la New York, înduioşarea faţă de ghinionistul Viktor îmbracă forme alarmante. A venit pentru a achiziţiona un autograf lipsă din colecţia tatălui său, mare fan al unei formaţii de jazz new-yorkeze. A! de aceea purta cu el peste tot o cutie de alune prăjite în care erau toate aceste autografe scrise pe diferite hârtii, şerveţele sau cartoane de bere. Această cutie cilindrică este sediul valorilor sentimentale pe care se edifică psihologia personajului. Episodul cu stewardesa Amelia (interpretată destul de formalist de Catherine Zeta-Jones) pune şi mai bine în evidenţă sensibilitatea eroului, frumuseţea lui sufletească. Pe drept cuvânt, Terminalul aruncă o nouă lumină asupra statutului inocenţei denumit de critică "paradisul bunelor sentimente marca Spielberg".



 Toate articolele despre Terminal


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Lege şi bun simţ, viaţa ca o continuă aşteptare, România - The terminal, Marius Dobrin
 Terminalul lui Spielberg, dar mai ales al lui Hanks, Iulia Blaga
 Terminal - Meditaţii despre camera de luat vederi, Maria Popescu-Butucea
 Victor fără ţară - The terminal, Alex. Leo Şerban
 Un om de nicăieri - The Terminal, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Terminal


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer