Metropola imaginară trebuie, într-adevăr, distrusă, dar nu atât pentru că e coruptă şi nu conţine inocenţi, aşa cum, în mod ipocrit, clamează, prin intermediul personajelor negative, cei doi scenarişti (mai exact, cei doi fraţi Nolan: Jonathan şi Christopher). Nu, ci, simbolic bineînţeles, pentru că interminabila serie a filmelor supraevaluate şi inspide ale lui Christopher Nolan cu acest mega-supererou american (şi planetar, în ultimă instanţă) trebuie să înceteze.
Să spunem, totuşi, mai întâi vestea bună: atât interpretul principal, Christian Bale, cât şi regizorul Christopher Nolan au "promis solemn" că acesta este ultimul film pe care-l vor realiza împreună pe această temă, iar cele trei pelicule (din 2005, 2008 şi 2012) se vor constitui frumos într-o, da, "rotundă" trilogie.
Un erou al tenebrelor
Sunt până la capăt un mare admirator al celor două filme cu Batman realizate de Tim Burton, cele mai reuşite făcute vreodată cu Omul-Liliac: Batman (1989) şi, mai ales, Batman Returns (1992). Acesta din urmă este nu doar cel mai bun film cu Batman sau unul dintre cele mai bune filme ale lui Tim Burton, ci şi unul dintre cele mai bune filme din istorie, chintesenţă de postmodernism cinematografic. Au urmat cele două pelicule realizate de Joel Schumacher, în 1995 şi 1997, dezamăgitoare faţă de standardul impus de Burton, dar, totuşi, în sensul / spiritul conceptului benzilor desenate originare. Apetenţa pentru kitsch grandios şi flamboaiant a lui Schumacher avea să dea roade de-abia mai târziu, în 2004, cu ecranizarea musicalului Fantoma de la Operă.
Se vede, astfel, clar diferenţa dintre un cineast mare, ca Tim Burton, şi regizori mediocri cu sclipiri, precum Schumacher sau Nolan.
Ceea ce nu înţelege Christopher Nolan este că valoarea poveştilor cu Batman stă exclusiv în stil; în afara acestuia ele nu prezintă niciun interes şi servesc doar realizării unui film comercial obişnuit.
Născut în marasmul crizei economice din America anilor '30, personajul omului-liliac este unul nocturn, tenebros, care se opune (stilistic vorbind) solarului (mai bine zis, kryptonianului) Superman.
Teroare în Gotham
Christopher Nolan a preluat hăţurile acestei francize în 2005, cu reboot-ul Batman Begins, şi a avut ambiţia să transforme în altceva personajul şi întregul său univers. Stilul baroc şi luxuriant sau reminiscenţele de expresionism german (şi, în general, orice chestiuni stilistice) au fost abandonate pentru o naraţiune plată şi care se referă la teme aşa-zis "serioase". Gotham-ul lui Nolan nu mai este un mixaj imaginar de arhitectură a umbrelor, la el oraşul nu se mai diferenţiază în niciun fel de New York sau oricare altă metropolă americană.
Scenele penibile curg una după alta
Evident că intenţia lui Nolan este să vorbească, în aceste filme, de America, iar mai ales această ultimă peliculă dă impresia că tratează subiecte dintre cele mai actuale. Intenţiile grupului de răufăcători condus de un misterios Bane (Tom Hardy) par a nu mai fi acum strict personale, ci ele urmăresc capturarea întregului Gotham şi instaurarea unei justiţii a săracilor contra bogaţilor împilatori. Dar, în cele din urmă, Gothamul trebuie distrus, pentru că în acest oraş corupt nu există inocenţi.
Tema principală este, însă, Teroarea. Societate orwelliană în concepţia sa şi în modul de funcţionare, America nu poate trăi fără inculcarea acestui sentiment în populaţie. Păcat că totul este realizat la un nivel atât de redus, noţiuni ca un scenariu bine scris, regie creativă sau jocul actorilor fiind inexistente. De la un anumit moment, scenele penibile curg una după alta şi nu mai pot fi oprite.