august 2012
Premiul literar Augustin Frăţilă, ediţia I, este oferit de Asociaţia Casa de Cultură şi vine să răsplătească cel mai bun roman românesc publicat în anul 2011. Câştigătorul primeşte un cec în valoare de 10.000 de euro, acesta fiind cel mai mare premiu acordat până acum, în România, pentru creaţie literară.

În concurs se pot înscrie toţi autorii care au publicat un roman în 2011, în limba română, expediind trei exemplare ale cărţii pe adresa Asociaţiei Casa de Cultură şi completând formularul de înscriere până în 23 septembrie 2012. (Regulamentul şi formularul de înscriere pot fi găsite pe pagina Asociaţiei Casa de Cultură, www.acadecu.ro)

Juriul format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache va stabili finaliştii concursului (cinci autori). Numele acestora vor fi cunoscute în 8 octombrie 2012.

Între 10 octombrie şi 2 noiembrie 2012, 20 de bloggeri vor alege câştigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist. Autorul al cărui roman va primi cel mai mare punctaj va fi răsplătit cu Premiul literar Augustin Frăţilă - romanul anului 2011, în valoare de 10.000 de euro.

Ceremonia în cadrul căreia se va acorda Premiul va avea loc în 7 noiembrie 2012 la Hotel InterContinental Bucureşti.
 
Premiul literar Augustin Frăţilă, o iniţiativă a Asociaţiei Casa de Cultură, va fi acordat în fiecare an pentru cel mai bun roman apărut în anul anterior, conform unei selecţii făcute de cei mai valoroşi critici literari şi de cititorii activi din mediul online.

Proiectul se bucură de sprijinul Hotelului InterContinental Bucureşti. Acesta pune la dispoziţia Asociaţiei 250 mp pentru promovarea premiului şi a partenerilor - Class Living şi green-future.ro în cadrul unei proiecţii realizate pe faţada hotelului, în perioada 15 - 30 septembrie 2012, intervalul orar 19.00 - 24.00.

Premiul literar Augustin Frăţilă este parte integrantă a misiunii pe care Asociaţia Casa de Cultură şi-a asumat-o - aceea de a dezvolta proiecte culturale sustenabile care să promoveze cultura autentică şi importanţa ei în societatea românească. Principalul obiectiv este stimularea interesului pentru literatura contemporană şi  formarea unui public receptiv la mişcările de idei din spaţiul cultural românesc.

"Premiul literar Augustin Frăţilă este o metodă practică prin care Asociaţia Casa de Cultură îşi propune să îndeplinească misiunea de promovare a lecturii. Stimulând literatura cu un premiu consistent şi aducând în atenţia publicului un roman apreciat de exponenţii foarte multor oameni (atât critici literari, cât şi bloggeri) dorim să resuscităm pasiunea pentru lectură şi apropierea de literatura română. Avem încredere în succesul acestui proiect şi ne bazăm pe sprijinul tuturor celor implicaţi în actul de lectură: autori, editori şi cititori!" (Mario De Mezzo, Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură)

Despre Augustin Frăţilă:
 
Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1991 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.

Juriul de specialitate despre Premiul literar Augustin Frăţilă:

"Ce poate fi mai odihnitor decât să ajungi din jucător arbitru ? Pînă ieri concurent, azi decident, iată un sfânt alint bătrâneţii! Unde mai pui că, de această dată, într-o perfectă intermediere de vârste, orientări, prejudecăţi şi aşteptări, troica juriului nostru (de 70, 60, 40 de ani) nu face "decât" să nominalizeze cinci romane, urmând ca onor blogosfera (care visează amarnic să facă legea literaturii cândva) să aleagă bestseller-ul.

În ultimii ani, m-am luptat, fioros sau haios, inocent sau impertinent, în variate jurii, la USR, ICR, UNITER, AFCN, CNC, Gala Societăţii Civile, Fundaţia Soros, Freedom House, Dakino ş.a. De fiecare dată am avut de străbătut un labirint: de stiluri,  genuri, categorii, interese de breaslă, ideologie sau geografie literară.

Acum este vorba de propus cinci reuşite epice din care nu tu, ci alţii vor face numirea finală. Pe cât de simplu, pe-atâta de riscant. Dar, fără de riscuri, ce-ar mai fi plăcerea?" (Dan C. Mihăilescu, membru al juriului de specialitate)

"Va veni vremea când istoricii literari vor scrie despre ceea ce datorează romanul românesc Premiului Augustin Frăţilă. Despre emulaţia pe care a provocat-o acest premiu. Despre Asociaţia Casa de Cultură care a avut o ideea atât de inspirată. Şi, bineînţeles, despre juriul - din care fac şi eu parte - înfiinţat pentru desemnarea celor mai bune romane apărute în cursul fiecărui an.

Acum suntem la începutul începutului, dar perspectiva deschisă de iniţiativa Asociaţiei îmi inspiră încredere şi mă entuziasmează". (Alex Ştefănescu, membru al juriului de specialitate)

"Un premiu purtînd numele lui Augustin Frăţilă este o iniţiativă deosebită. De remarcat este şi faptul că acest premiu va recompensa excelenţa într-un domeniu - cel al romanului - în care există, în ultimii ani, o adevărată competiţie. Cel mai bun roman va cîştiga premiul: de asta se va ocupa juriul.

Romancierii autohtoni din toate generaţiile vor avea, de acum înainte, o motivaţie suplimentară; iar în spaţiul cultural românesc, premiul Augustin Frăţilă are toate şansele să devină un reper." (Daniel Cristea-Enache, membru al juriului de specialitate)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus