Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Teatrul e un fel de boală - Ideo Ideis, 2012


Ilinca Anamaria Prisăcariu, un interviu cu Andrei Redinciuc, Alexandra Zorilă

septembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sunt doi copii nebuni de teatru, care se încadrează cu uşurinţă în categoria "tinere speranţe". Andrei şi Alexandra au interpretat rolurile principale în spectacolul trupei DRAMA CLUB a Colegiului Naţional "A.T. Laurian" Botoşani, în cadrul celei de-a VII-a ediţii IDEO IDEIS, Alexandria, 2012. Spectacolul Sssst!, adaptare după Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, a obţinut premiul pentru cel mai bun spectacol şi ocazia de a fi reprezentat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, 2013. Pe lângă aceasta, Andrei a obţinut premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (rolul Petruchio), iar Alexandra premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal (rolul Catarina).
Andrei are 18 ani şi trece în clasa a XII-a, iar anul viitor îşi doreşte să intre la U.N.A.T.C. Când l-am întrebat cum se descurcă cu împărţitul timpului mi-a spus că reuşeşte să găsească un echilibru între şcoală şi teatru. De "implementarea spiritului artistic" s-a ocupat chiar mama sa, care îl ducea de mic la teatru, iar acest lucru s-a dovedit să-i prindă foarte bine
. "Mi-a schimbat viaţa."
Alexandra are 16 ani, este în clasa a XI-a şi deja poate spune că "teatrul e un fel de boală". Este în trupă din clasa a IX-a şi s-a bucurat încă de pe atunci de sprijinul părinţilor, aceştia fiind în acelaşi timp şi cei mai mari critici ai săi.
Vă invit să citiţi în continuare, pentru a-i descoperi pe Andrei şi Alexandra
.


Ilinca Anamaria Prisăcariu: La fel ca majoritatea adolescenţilor "ca voi", adică cei ce aparţin unor trupe de teatru de liceeni, sunteţi întrebaţi: de ce faceţi asta? Eu mai adaug şi "de când?" , "de cum?" şi "după ce terminaţi liceul, ce planuri aveţi?"
Andrei Redinciuc: Eu am venit la preselecţie, acum 3 ani, când eram în clasa a IX-a. Mama mi-a spus: "Hai du-te, va fi frumos", aşa că am mers. De altfel, ea mi-a sădit pasiunea pentru teatru, de mic. Mereu mă ducea la spectacole şi încet-încet a devenit o parte frumoasă din viaţa mea. Aşa am ajuns la preselecţie şi, spre bucuria mea, am fost acceptat. De ce fac asta? Nu ştiu. Din dragoste. Dovada stă în faptul că după ce termin liceul voi încerca să intru la U.N.A.T.C. Bucureşti şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să reuşesc să intru.
Alexandra Zorilă: Am intrat în trupă în clasa a IX-a. Aveam o colegă care în săptămâna preselecţiei îşi învăţa poezia şi mi-a povestit despre trupă. Eram curioasă, aşa că am încercat şi eu. Mă bucur că am luat această decizie, activitatea trupei mi-a influenţat foarte mult planurile de viitor. Acum mă gândesc serios la o slujbă în domeniul artistic.

I.A.P.: Ce influenţă credeţi că poate avea teatrul asupra unor puşti de liceu?
A.R.: Cred că teatrul, dacă îl laşi să îţi intre în suflet şi să te cuprindă, te va surprinde într-un mod extrem de plăcut. Copiii de toate vârstele ar trebui să meargă la teatru, ar trebui să citească piese de teatru, iar dacă le place foarte mult, de ce nu, să şi intre într-o trupă. Nu contează dacă vor sau nu să devină actori. Cred că pur şi simplu, trăind înconjurat de o ambianţă care te motivează intelectual şi emoţional vei creşte frumos.
A.Z.: Teatrul e un fel de boală. Şi din fericire e una destul de contagioasă, mai ales la vârsta noastră. Tinerii care cresc interesându-se de teatru şi de artă în general capătă conştiinţa unei culturi pe care se simt responsabili să o protejeze.

I.A.P.: Ce v-a determinat să rămâneţi în DRAMA CLUB şi să continuaţi activitatea?
A.R.: N-am avut şi nici nu cred că aş putea vreodată avea un motiv să părăsesc Drama Club. Prietenii mei cei mai buni sunt din trupă şi practic o mare parte din atenţia mea de zi cu zi este concentrată înspre Drama Club.
A.Z.: Îmi place foarte mult ceea ce fac acum în cadrul trupei şi nu am niciun motiv să renunţ.


I.A.P.: Cum s-a "întâlnit" Andrei / Alexandra cu Petruchio / Catarina şi ce relaţie ar fi între tine şi personaj dacă aţi fi puşi faţă în faţă?
A.R.: Nu ştiu cum s-a "întâlnit" Andrei cu Petruchio. Eu cred că l-am "descoperit" pas cu pas, tot căutând nuanţe şi gesturi, încercând lucruri noi şi jucându-mă cât de mult am putut. E amuzant faptul că nu cred că eu şi Petruchio avem mare lucru în comun. Dacă ne-am întâlni pe stradă şi am ajunge faţă în faţă, aş avea foarte multe să îl întreb, dar sincer mă îndoiesc că s-ar obosi să-mi răspundă.
A.Z.: Când am primit personajul, eram destul de îngrijorată că nu am să-l pot duce până la capăt, însă la un moment dat a devenit un fel de terapie. Veneam la repetiţii şi eliberam toţi nervii strânşi pe parcursul zilei. Aşa am descoperit-o. Dacă ne-am întâlni, cel mai probabil i-aş recomanda calmante şi un psiholog. Şi după asta aş fugi mâncând pământul.


I.A.P.: La IDEO IDEIS vin revelaţiile, pas cu pas. Acolo este locul unde se întâmplă lucruri importante şi se leagă sentimente. Ce vă leagă de IDEO IDEIS şi ce reprezintă acest festival pentru voi?
A.R.: IDEO IDEIS are, nu ştiu, o atmosferă aparte, ceva care te cuprinde, ceva care te face să te îndrăgosteşti de el şi care "creează dependenţă". Pentru mine, IDEO IDEIS reprezintă o gură mare şi proaspătă de aer curat. Cu siguranţă voi continua să vin la acest minunat festival şi la mult timp după ce voi termina liceul.
A.Z.: IDEO IDEIS e ca o mare adunare, un loc unde întâlneşti tot felul de oameni de la care încerci să înveţi cât mai multe. Sunt zece zile de şoc, în care fiecare acumulează cât mai multă informaţie şi experienţă.

I.A.P.: Cu siguranţă ţineţi minte panourile din foaierul Casei de Cultură din Alexandria. Care sunt cele 3 lucruri importante din categoria "Nimeni n-ar fi crezut că...", cu privire la voi şi la ce s-a schimbat după ce aţi intrat în trupa de teatru şi până în prezent?
A.R.:
Nimeni n-ar fi crezut că... voi vrea să mă fac actor.
Nimeni n-ar fi crezut că... voi reuşi să cânt într-un musical (sunt destul de afon) (În Opera de trei parale, spectacolul din 2011 al Drama Club, Andrei interpreta rolul mafiotului-şef: "Aveam 3 cântece. A fost o provocare foarte mare, dar mi-a plăcut mult.")
Nimeni n-ar fi crezut că... gata, m-am blocat.
A.Z.:
Nimeni n-ar fi crezut că... am să dau acest interviu.
Nimeni n-ar fi crezut că... am să cunosc atât de mulţi oameni deosebiţi.
Nimeni n-ar fi crezut că... trupa va ajunge să fie atât de importantă pentru mine.


I.A.P.: Ca orice joc, cel actoricesc are nişte reguli şi un "căpitan", în acest caz: Ella (Mirela Nistor). Care e relaţia dintre ea şi "jucători"?
A.R.: Este o veritabilă relaţie de prietenie. Personal am mare încredere în opinia şi sfaturile ei. Mai mult ca sigur, şi când voi fi la facultate, o voi suna noaptea să îi mai cer câte o părere.
A.Z.: Foarte bună! E o colaborare şi o prietenie foarte frumoasă.

I.A.P.: Dacă nu ar fi fost DRAMA CLUB...?
A.R.: Nici nu vreau să mă gândesc. E bine că este, şi le mulţumesc celor care au avut această iniţiativă. Nu cred că sunt conştienţi cât de mult bine au făcut tinerilor care au avut ocazia să facă parte din Drama Club. Pot spune, fără să exagerez, că mie chiar mi-a schimbat viaţa.
A.Z.: Nu aş putea să spun. Nu prea pot să-mi imaginez liceul fără trupă, ar fi groaznic.

(foto: Adrian Bulboacă)



 Toate articolele despre Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2012


0 comentarii

Spacer Spacer